Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei (†740). Cântarea pocăinței

Canonul cel Mare sau Canonul de pocăință, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul în secolul al VII-lea, ne îndeamnă la începutul fiecărui Post al Paștilor să ne smerim sufletul, să ne schimbăm viața și să urmăm tuturor drepților care au bineplăcut lui Dumnezeu de-a lungul istoriei neamului omenesc. Fiecare tropar al acestui canon de umilință este un îndemn la urmarea lui Hristos, la îndreptarea vieții și moștenirea Împărăției cerurilor.
Canonul cel Mare este o alcătuire imnografică a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei (†740). De-a lungul timpului, canonul a cunoscut, cu siguranță, modificări și adaptări, pentru că astăzi apar și tropare în care este amintit chiar autorul lui. Canonul se citește în primele patru zile din Postul Mare, fragmentat, iar integral în joia (miercuri seara) din săptămâna a cincea a Postului, săptămână închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.
Despre Sfântul Andrei nu se cunosc foarte multe detalii. El s-a născut pe la anul 660 în Palestina. În tinerețe s-a lepădat de lume și a intrat în Lavra Sfântului Sava. Ulterior a ajuns la Constantinopol, unde a supravegheat casele de copii, făcând multă milostenie. Pe la anul 712 a devenit arhiereu în insula Creta. Povestitorii vieții sfântului spun că datorită rugăciunilor lui, arabii nu au cucerit insula. S-a mutat la Domnul în anul 740, iar Biserica îi săvârșește pomenirea în data de 4 iulie.
Canonul Sfântului Andrei Criteanul, cel mai mare canon din slujbele ortodoxe
Canonul Sfântului Andrei Criteanul este cel mai mare canon din slujbele ortodoxe, având aproape 250 de tropare în toate cele nouă cântări. Canonul include și cântarea a 2-a, care lipsește, de obicei, în celelalte canoane. După conținut, Canonul cel Mare nu este legat de slujbele Postului Mare, probabil pentru că Sfântul Andrei nu l-a scris pentru a fi inclus în slujbe. Unele strofe ale canonului ne dau de înțeles că acesta a fost scris de Sfântul Andrei la bătrânețe, cu puțin timp înainte de a se muta la cele veșnice. În unele tropare citim apelul direct la pocăință, câteodată venind chiar din partea lui Dumnezeu, iar în altele sunt exemple din Sfânta Scriptură despre păcat și pocăință. Canonul are imagini biblice așezate, de obicei, în ordine cronologică. În cântarea a 8-a se trage oarecum o concluzie a Vechiului Testament: „Pe toți cei din Legea Veche, i-am adus ție, suflete, spre pildă”. Tematica din Noul Testament apare sporadic în cântările 1-8, dar este dezvoltată mai ales în a doua parte a cântării a 8-a și în cântarea a 9-a. Canonul cel Mare reprezintă una din cele mai frumoase poezii bisericești bizantine. Textul canonului se regăsește în unele din cele mai vechi manuscrise ale Triodului din sec. X-XII. Din aceste manuscrise reieșea legătura canonului cu cea de-a 5-a săptămână din Postul Mare, când era rânduit să se citească acesta, fragmentat sau integral. Părintele Alexander Schmemann spunea în lucrarea despre Canonul cel Mare că acesta „poate fi descris ca un plâns de pocăință care ne deschide necuprinsul și întregul hău al păcatului, care cutremură sufletul cu sentimente de pocăință și de speranță”.
Cântarea care ne amintește de timpul pierdut
Autorul Canonului nu se deplânge doar pe sine, ci și întreaga omenire care a păcătuit. El amintește de toate greșelile și păcatele, începând cu cea a lui Adam până la cele menționate în Noul Testament. Sfântul Andrei nu pomenește, pur și simplu, păcatele strămoșilor, ci le și trăiește, ca și cum ar fi ale sale: „Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu și de împărăția cea pururea fiitoare~ (cântarea 1). Greșelile strămoșilor devin prefigurări ale patimilor care îl chinuie pe om: „În locul Evei celei trupești, făcutu-s-a mie Evă înțelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute” (cântarea 1). Sau alt exemplu: „Cui te-ai asemănat, mult păcătosule suflete? Numai lui Cain celui dintâi și lui Lameh aceluia? Ucigându-ți cu pietre trupul prin fapte rele și omorându-ți mintea cu pornirile cele nebunești” (cântarea 2: „Vedeți, vedeți!”). Aici Sfântul Andrei îi urmează în gândire Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru care Cain este „legea firii” care s-a răsculat împotriva lui Abel, adică împotriva minții, așa cum este tâlcuită simbolic aceasta, ca să o ucidă. Sfântul Maxim scrie astfel în „Ambigua” (Răspunsuri către Talasie, întrebarea nr. 49): „Iar dacă fericitul Abel ar fi păzit această rânduială și n-ar fi ieșit împreună cu Cain la câmp, adică în oceanul contemplației naturale, înainte de a ajunge la nepătimire, nu l-ar fi ucis legea trupului, care și se numește Cain, năvălind asupra lui cu viclenie și amăgindu-l prin cele de-a dreapta în cursul contemplării lucrurilor, înainte de deprinderea desăvârșită”. Sfântul Andrei amintește în canon despre drepții din Vechiul și din Noul Testament ca să-și mustre sufletul pentru lenevie și păcătoșenie, chemându-l să le urmeze celor care au procedat altfel: „Lui Iosif cel drept și minții lui celei curate urmează, ticălosule și neiscusitule suflete, și nu te murdări cu pornirile cele nebunești, făcând fărădelegea pururea” (cântarea 5). Canonul reprezintă o panoramă istorică în care este schițată istoria păcatului omenesc și a dreptății omenești, a îndepărtării de Dumnezeu și a apropierii de El. Conținutul canonului este hristocentric, în fiecare cântare amintindu-se de mântuirea care vine prin Hristos: „Fă-mi mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată și băutură și apa iertării ce a izvorât, ca să mă curățesc cu amândouă, ucigându-mă și bând, ca pe o ungere și băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viață” (cântarea 4). Singura cale de curățire este prin Hristos, prin trezvie și lucrare. Doar astfel ajungi să-L vezi pe Dumnezeu.
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei continuă și sintetizează învățăturile Părinților de până la el, pentru că aici găsim citate din Sfinții Meliton de Sardes, Efrem Sirul, Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa și Maxim Mărturisitorul. Sfântul Andrei a reușit să facă o sinteză din învățătura acestor sfinți despre pocăință și să le fixeze în poezia sa minunată.
Tot ceea ce ni se oferă prin acest canon al Sfântului Andrei este biblic, bisericesc, urmare a experienței ascetice a Părinților, mișcare a inimii, îndepărtarea de omul cel vechi și muritor și dobândirea hainei lui Adam cel Nou, adică Iisus Hristos, Domnul nostru.
(Ziarul Lumina)