Sfânta Tecla, prima muceniță a lui Hristos

Sfânta Tecla este prima femeie care a pătimit pentru credința în Mântuitorul lumii. S-a născut în primul secol creștin în cetatea Iconiu (acum aflată în Turcia), din părinți păgâni. De o frumusețe deosebită, Tecla a devenit logodnica unui tânăr de neam bun, pe nume Tamir. Deși avea doar 18 ani, era foarte înțeleaptă. Ascultând cuvântul despre feciorie al Sfântului Apostol Pavel, care prin anul 45, însoțit fiind de Varnava, propovăduia pe Hristos la Iconiu, în casa lui Onisifor, Tecla a hotărât să trăiască toată viața ei în curăție trupească și să slujească Evangheliei Domnului.
Tânăra fecioară a ascultat cuvintele Apostolului Neamurilor trei zile și trei nopti, fără să bea apă, să mănânce sau să doarmă, toată mintea fiindu-i cuprinsă numai de Dumnezeu. Însă, când Teoclia a aflat că frumoasa ei fiică crede în Hristos, ascultând necontenit pe apostol, a mers mânioasă la acea adunare, încercând s-o determine să vină acasă. Tânăra a mărturisit noua sa credință părinților, care au încercat să o facă să renunțe pe orice cale la crezul creștin. Mama ei a vorbit cu ea, a bătut-o, a lăsat-o flămândă, dar totul a fost în zadar. Tecla nu a vrut să renunțe cu nici un chip la Hristos și la decizia de a-I sluji. Mâniindu-se, Tamir a mers la dregătorul cetății, cerând prinderea și întemnițarea lui Pavel, sub acuzația că era creștin și că o determinase și pe Tecla să urmeze lui Hristos. Auzind acestea, Tecla, riscând și ea să fie întemnițată, a plecat în timpul nopții, pe furiș, spre închisoare, unde i-a plătit pe temniceri să deschidă ușa pentru a intra la Pavel. Mirat fiind de tăria fetei, de curajul ei și de cele la care fusese supusă pentru a apăra credința adevărată, a sărutat capul fetei și a binecuvântat-o, numind-o mireasa lui Hristos. Dimineață, mama ei, observând că fata lipsește de acasă, a început, împreună cu Tamir și cu slugile, s-o caute în tot orașul, iar când au găsit-o la temniță, au scos-o cu forța și a anunțat guvernatorul.
Pedepsită să ardă, la dorința mamei
Sf. Ap. Pavel a fost adus în fața mulțimii care striga despre acesta că este vrăjitor. Guvernatorul a chemat-o și pe Tecla, întrebând-o de ce își respinge logodnicul, dar ea, uitându-se la îndrumătorul ei, tăcea. Atunci mama ei a strigat către judecător s-o ardă în foc, căci ea nu este fiica ei, ci este „ramură uscată și blestemată odraslă“. Pe de altă parte, Famir insista la judecător să-l piară pe Pavel. Acestuia nu i-a fost găsită o altă vină decât aceea că propovăduia pe Hristos, pedeapsa fiind alungarea din cetate. Au izgonit și pe Varnava, precum și pe Onisifor și pe fiii lui. Apostolii au fugit în cetățile Licaoniei, în Listra și în Derbe, iar de acolo în Antiohia (Pisidiei). Însă, vrând să afle ce s-a întâmplat cu Tecla, ascunzându-se într-un mormânt săpat în drumul spre Dafne, au postit și s-au rugat pentru dânsa. În urmă, nereușind s-o determine să revină la logodnicul ei, Tecla a fost osândită la ardere, după dorința mamei. S-a așezat singură pe grămada de fân, vreascuri și lemne și, făcând semnul crucii peste aceasta, s-a pregătit să ardă. Și în timp ce focul ardea de jur-împrejurul ei cu putere, nevătămând-o, a venit o ploaie mare cu grindină care a stins tot focul, iar mai marele judecător și mulțimea s-au speriat, fugind la casele lor. Ferită fiind astfel de prima sa pedeapsă, Tecla și-a părăsit familia, plecând să-l caute pe Apostolul Pavel, pe care l-a urmat până în Antiohia.
Aruncată în mijlocul fiarelor flămânde
Aici, un tânăr mai mare în acea cetate, pe nume Alexandru, s-a îndrăgosit de ea, iar cum Tecla a refuzat să răspundă cererilor lui de a ceda păcatului, înnebunit de patimă, tânărul desfrânat a vestit în toată cetatea că Tecla este creștină, cerând osândirea ei. În noaptea de dinaintea pedepsei pe care o primise, și anume să fie aruncată fiarelor sălbatice, o femeie nobilă, foarte cinstită, care pe urmă a crezut în Hristos, pe nume Trifena, a luat-o în casa ei. A doua zi, tânăra a fost aruncată în mijlocul fiarelor, dar acestea s-au adunat liniștite în jurul ei, lingându-i picioarele și nevătămând-o cu nimic. Unii din mulțime proslăveau pe Dumnezeul propovăduit de Tecla, iar alții Îl huleau, zicând despre tânără că are farmece în hainele ei, acesta fiind motivul pentru care fiarele nu o ating. Hotărând că este vrăjitoare și că a fermecat animalele să nu o atingă, mai marele cetății a amânat „spectacolul“ pentru a doua zi, când, după gândirea lui, mai multe și mai flămânde fiare aveau să o răpună. Tânăra a fost dusă iar în casa Trifenei. Aceasta avusese o vedenie prin care fiica ei, Falconila – murise nu de multă vreme – îi spunea să și-o ia ca fiică pe Tecla și să o roage să mijlocească pentru mântuirea ei. În următoarea zi, mulțime mare se adunase la un nou spectacol în care Tecla urma să fie sfâșiată de fiarele flămânde. Poruncind să fie dezbrăcată de haine, căci „poate în hainele ei vor fi farmece, pentru care nu o mănâncă fiarele“, tânăra fecioară a fost aruncată goală, sub privirile a mii de ochi, în mijlocul leilor flămânzi. Însă, minunea s-a repetat. Animalele nu s-au atins de trupul curat al fetei. La vederea repetatei minuni, poporul a strigat că „Mare este Dumnezeul pe Care-L cinstește Tecla“. Dar judecătorul, înfuriindu-se, neacceptând că aceasta ar fi o minune dumnezeiască, s-a gândit la o altă pedeapsă: a poruncit să se sape o groapă mare în care a aruncat din nou animale și pe Sf. Tecla în mijlocul lor. Dar ea a ieșit de acolo din nou nevătămată, spre mirarea, dar și spre spaima mulțimii.
„Sunt roabă a Dumnezeului Celui Viu“
Totuși, mai marele cetății nu a cedat, poruncind o ultimă osândire pentru mireasa lui Hristos. Au adus doi tăurași tineri, au legat-o cu un picior de unul, iar cu altul de celălat, și cu bolduri înfierbântate au început să împungă pe junei, pentru ca aceștia să fugă. Sfânta a fost păzită din nou, căci frânghiile groase cu care o legaseră s-au rupt, asemenea unor fire de paianjen, rămânând astfel pe loc. Și atunci, torționarii au întrebat-o cine este de nimic nu reușește să o piardă. „Sunt roabă a Dumnezeului Celui Viu“. Acesta numai era răspunsul ei. Și temându-se ei, au eliberat-o. În casa Trifenei, unde a mers din nou, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, învățându-i pe mulți să creadă în Hristos. Apoi, luând binecuvântare de la Sfântul Ap. Pavel, căruia voia să-i urmeze, dar care o oprise, spunând că „nimeni nu merge la război cu mireasa!“, Tecla a plecat la Maloula, oraș situat la 70 km vest de Damasc, în Siria, unde a stat retrasă într-o peșteră. Pentru credința ei, Dumnezeu i-a dat darul vindecării bolnavilor. Ea îi tămăduia pe toți cei care veneau la peștera unde sălășluia. Mulți dintre cei care se făceau sănătoși împărtășeau și credința Teclei. Dar vracii care erau în Maloula, văzând că nu mai au bolnavi, au învrăjbit pe localnici împotriva ei. Văzând ura lor, Tecla s-a rugat lui Dumnezeu și stânca unde sălășluia roaba lui Hristos s-a despicat. Muntele i-a devenit refugiu, dar și mormânt. Se crede că sfânta avea 90 de ani când s-a întâmplat această minune. Ea este prima femeie martiră pentru Hristos și este socotită întocmai cu apostolii în Sinaxarele Bisericii.
(Sursa: Ziarul Lumina)