Sfânta Taină a Botezului trebuie săvârșită numai prin afundare!

De la începuturile sale, Biserica a săvârșit Botezul numai prin întreită afundare. Cuvântul „botez”, de altfel, derivă de la termenul grecesc „baptizo”, care înseamnă „afundare”.
Mărturiile biblice abundă în acest sens, demonstrând săvârșirea Botezului prin afundare. Amintim în acest sens textul din cartea Faptele Apostolilor, care relatează botezul famenului reginei Etiopiei, Canadachia: „Filip, deschizând gura sa și începând… i-a binevestit pe Iisus. Și, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putință. Și el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Și a poruncit să stea carul; și s-au coborât amândoi în apă, și Filip, și famenul, și l-a botezat…” (Faptele Apostolilor 8, 35-38). Socotim textul acesta scripturistic suficient de explicit pentru justificarea practicii Botezului prin afundare în apă.
Întreaga Tradiție apostolică este fermă în a afirma necesitatea săvârșirii botezului prin întreită afundare. Amintim în acest sens „Canonul 47 al Sfinților Apostoli”: „Dacă vreun episcop sau preot va boteza a doua oară pe cel ce are botez adevărat sau nu va boteza pe cel botezat de ereticii care nu botează în numele Sfintei Treimi (adică prin întreită afundare, n.n.), să se caterisească ca unul care-și bate joc de crucea și moartea Domnului…”. „Canonul 50 al Sfinților Apostoli” arată la fel: „Episcopul sau preotul care nu va face trei afundări ale Tainei într-un Botez rostind la fiecare afundare câte un nume al Sfintei Treimi, ci va afunda pruncul numai o dată spre închipuirea morții Domnului, cum făceau ereticii eunomieni, să se caterisească…” (textele acestor canoane, alături de multe altele, sunt cuprinse în „Molitfelnic”, înaintea „Rânduielii” propriu-zise a „facerii catehumenului sau a celui chemat la Botez”, cuprinse în rubrica „Canoanele Sfinților Apostoli și ale Sfinților Părinți pentru Sfântul Botez”; a se vedea în acest sens „Molitfelnic”, ediția a cincea, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, pp. 15-18).
Semnificația Botezului săvârșit prin întreită afundare este aceea a morții și învierii noastre împreună cu Hristos. Actul afundării în cristelniță este moartea noastră reală împreună cu Hristos, iar ridicarea din ea este realitatea învierii noastre împreună cu El.
Astăzi, mulți credincioși solicită înlocuirea formei Botezului prin afundare, cu stropirea sau turnarea. Această formă a Botezului prin stropire sau turnare poate fi aplicată însă doar clinicilor, adică celor care nu se pot ridica de pe pat pentru a fi afundați, din pricina unor boli incurabile. În această situație, forma Botezului prin afundare nu poate fi împlinită, recurgându-se la stropire sau turnare. Această formă a Botezului poartă numele de „Botez clinic”, și el este acceptat doar prin iconomie sau pogorământ de la regula Bisericii, care rămâne afundarea.
Textele canoanelor citate la începutul prezentului material exprimă suficient de explicit regula Bisericii în ceea ce privește săvârșirea Tainei Sfântului Botez, prin întreită afundare. Observăm că nu se amintește în nici un loc despre vreun alt mod de săvârșire a Tainei Botezului, decât acela al întreitei afundări.
Așadar, Botezul săvârșit în mod obișnuit prin turnare sau prin stropire nu se justifică în nici un fel. El este doar o excepție de la regula Bisericii, în cazurile celor bolnavi pe pat, care nu pot fi afundați. Singura regulă valabilă rămâne aceea a Botezului săvârșit prin afundare. (pr. lect. dr. Lucian FARCAȘIU)