„Sfânta șpagă” a revenit la loc de cinste în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. Cozi uriașe se formează zilnic la intrarea dinspre Ucraina, iar motivul pentru care se ajunge la așa ceva este numărul mare de persoane care tranzitează frontiera. Iar scopul acestor călătorii „de afaceri” este unul foarte cunoscut: traficul cu țigări de contrabandă.
Interesant este că acest trafic a revenit la cote alarmante în ciuda acțiunilor masive ale procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, acțiuni care au vizat și PTF Siret. În 2011, luna februarie, de aici au fost ridicate 62 de persoane, polițiști de frontieră în mare parte, dar și patru lucrători vamali, sub acuzația că au favorizat traficul cu produse accizabile.
În final, acel dosar s-a lăsat cu condamnări serioase, iar 48 de polițiști de frontieră au fost trimiși la pușcărie pentru o perioadă de 5 ani, restul pedepselor fiind cu suspendare.
Această acțiune nu pare să fi afectat spiritul de afaceriști al celor care în mod normal trebuie să se ocupe cu respectarea legalității, numai că acum, pentru a mima controale și măsuri drastice, mașinile sunt ținute în vamă un timp mai îndelungat. Iar de aici rezultă și timpii de așteptare foarte mari, care uneori ajung chiar și la 10 ore.
Pentru cei care tranzitează frontiera cu scopul de a face un ban prin vânzarea țigărilor, acest lucru nu reprezintă un impediment. În schimb, pentru cei care au de rezolvat afaceri în mod legal sau care doresc să tranziteze frontiera în cu totul alte scopuri decât cele legate de contrabanda cu țigări, traficul prin PTF Siret este un coșmar.
De aceea este de neînțeles de ce autoritățile române nu mai deschid o bandă de intrare, prin care să poată trece doar cei care nu au declarat nimic din punct de vedere al mărfurilor pe care le transportă. Una peste alta, este o bătaie de joc generalizată, care, din păcate, tinde să se transforme în normalitate.
Tărâță și hârtie igienică pe post de capac pentru țigările de contrabandă
Persoane care au asistat la ceea ce se petrece în PTF Siret au povestit cum se derulează acest trafic care blochează practic intrarea în România. În mod normal, într-o mașină care vine din Ucraina se încarcă 10-15 cartușe de țigări, ceea ce înseamnă un câștig de circa 150 de euro, dar se trec și cantități mai mari, ceea ce înseamnă câștiguri suplimentare.
Pentru a ascunde aceste țigări este nevoie și de un „capac”, iar cele mai folosite metode sunt sacii cu tărâță și hârtia igienică. Marfa de contrabandă este ascunsă fie în saci, fie printre sulurile de hârtie igienică, iar mai apoi la controlul de specialitate țigările sunt trecute cu vederea și astfel ajung în România.
Firește, bunăvoința vameșilor și a polițiștilor de frontieră are un preț. Astfel, polițistul de frontieră ia 50 de lei, iar pentru vameș suma este dublă, adică 100 de lei.
Traficul se face atât cu țigări cumpărate din magazinele duty-free de pe teritoriul Ucrainei, dar și cu țigări cumpărate din comerț sau de la producători mai mult sau mai puțin autorizați.
Una peste alta, traficul cu țigări de contrabandă a redevenit o afacere extrem de înfloritoare, și asta cu sprijinul nemijlocit al vameșilor și polițiștilor de frontieră.
Controalele autorităților române, rare și cunoscute din timp
Singurele momente de respiro, când prin PTF Siret se poate trece în condiții civilizate, fără a se sta la cozi interminabile, sunt cele în care se derulează controale, fie din partea ANAF, fie de la autoritățile vamale regionale sau naționale.
Sunt acțiuni destul de rare și care practic nu au nici un efect. Și asta pentru că alarma se dă imediat, iar mașinile trag pe dreapta și așteaptă finalizarea controalelor.
Și ca un amănunt important, majoritatea autovehiculelor care tranzitează frontiera dintre Ucraina și România sunt vechi și a căror valoare nu depășește de cele mai multe ori suma de 1.000 de euro. Se preferă astfel de mașini pentru ca în cazul în care se nimerește un „nebun” în PTF Siret ori este în derulare o acțiune de control pierderile să fie minime. Potrivit legii, pentru țigări nedeclarate și găsite în mașină se aplică amendă, iar ca măsură suplimentară este confiscat și mijlocul de transport în cauză. Iar o pierdere de 1.000 de euro se recuperează în maximum o săptămână, dacă nu și mai repede.
Gunoierii, parte din fenomen
Din acest fenomen nu lipsesc nici oamenii care se ocupă cu curățenia. În special pe turele de noapte, o parte din gunoieri încarcă țigările de contrabandă în cărucioare, le descarcă mai apoi pe teritoriul României, de unde marfa este preluată de cine trebuie.
O altă modalitate prin care se tranzitează țigările de contrabandă este toaleta. Femei „împachetate” cu țigări intră în toaletă, le lasă acolo, de unde sunt preluate de oamenii de legătură.
Una peste alta, în PTF Siret este o adevărată industrie, poate cea mai înfloritoare din tot județul, dar care, din păcate, se bazează pe un șir întreg de ilegalități.