Sfânta și Marea Joi

Sfânta și Marea Joi
Sfânta și Marea Joi

În Sfânta și Marea Joi, dimineața, se citesc Ceasurile al treilea, al șaselea și al nouălea (fără stâlpi și fără catisme), apoi Obednița și Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. La rânduiala proscomidiei din această zi, preotul scoate încă un Sfânt Agneț, pentru împărtășirea bolnavilor și al pruncilor din tot cursul anului. După Rugăciunea amvonului, în unele mănăstiri și catedrale chiriarhale se obișnuiește să se săvârșească slujba spălării picioarelor, a cărei rânduială se găsește în Triod, care este o cutremurătoare evocare și actualizare a spălării picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Iisus Hristos.
Tot în Sfânta și Marea Joi, seara, se săvârșește Denia celor 12 Evanghelii, numită în cărțile de cult „Slujba Înfricoșătoarelor Patimi“. Cuprinsul principal al deniei îl alcătuiesc cele 12 Evanghelii, care se citesc în tot cursul slujbei, Sfânta Evanghelie fiind așezată pe analog în fața ușilor împărătești, cele 15 antifoane speciale ale zilei, scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, Fericirile, cu cele nouă stihiri, precum și prochimenul special „Împărțit-au hainele Mele loruși, iar pentru cămașa mea au aruncat sorți“.
(Sursa: Ziarul Lumina)

Recomandări

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Binecuvântare arhierească la cel de-al doilea hram al parohiei sucevene Burdujeni-Gară, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina