Sfânta Scriptură, cale de cunoaștere a lui Dumnezeu

De Sfânta Scriptură nu se poate face abstracție în studiul teologiei! Este imposibil. Oricare ar fi tentațiile și dificultățile abordării Scripturii, trebuie să conștientizăm că fără cunoașterea ei ne asemănăm bărbatului nechibzuit din Evanghelie, care și-a clădit casa pe nisip (Mt. 7, 26-27). Trebuie să găsim elementul de legătură care să ne unească cu Cartea sfântă, or soluția este – cred eu – tocmai acea îngemănare dintre voință și rugăciune. Voința ține strict de persoană, de visurile ei; rugăciunea este de asemenea proprie omului, însă ea nu se limitează doar la om: rugăciunea este racordul ce asigură sinergia divino-umană desăvârșită prin Euharistie, datorată celor două voiri: voința omului și voia lui Dumnezeu, un Dumnezeu care prin însăși existența Lui dă temei cunoașterii Scripturii. După împlinirea acestui stadiu, Scriptura continuă să demonstreze că este o carte cu totul specială, se face punte între noi și Dumnezeu, mai exact devine o cale de cunoaștere a Lui, accesibilă întregii făpturi omenești, căreia îi este dedicată în totalitate prin actul Revelației, al insuflării divine (2 Tim. 3, 16).
Totodată, fără un studiu minuțios asupra Cărții sfinte nu putem pretinde că studiem teologia! Este o înșelare în care cădem și în care ne complacem din ce în ce mai mult, din ce în ce mai mulți. Credem că ne-am familiarizat cu Scriptura, însă realizăm cât de străini îi suntem când avem cea mai mare nevoie de ea în momentele noastre de cumpănă sau când vrem să o aducem ca argument în dezbaterile noastre tematice.
Nu poate fi trecut cu vederea nici faptul că trăim într-o societate care vine cu tentațiile inerente ei, aproape de neînvins – pe care nu le voi trece nici măcar în revistă, deoarece ele nu fac subiectul prezentului articol -, însă putem spune că un concurent redutabil al Scripturii îl constituie tehnica IT din ce în ce mai performantă – a calculatoarelor, a telefoanelor etc. -, care propune o lume virtuală ce se încearcă a fi cât mai aproape de realitate, însă este foarte departe de aceasta, „pe cât de departe sunt răsăriturile de apusuri“ (Ps. 102, 12), după cum spune psalmistul David. Tehnologia nu este rea în sine; din contră, ea are scopul de a veni în ajutorul omului, însă ofertele ei tentează tinerii mai mult decât universul unei cărți, mai ales al Sfintei Scripturi.
Totuși, Scriptura-și află cititori, puțini ce-i drept. Dar ce ne determină s-o citim? Bibliotecile cunosc milioane de cărți care nu prezintă nici o importanță pentru cititorii de astăzi. Cu toate acestea, nu este Sfânt Părinte care să nu fi tâlcuit-o, nu este limbă a pământului în care să nu fi fost tradusă, și mai mult decât atât, ea este cercetată cu acribie în mediile academice teologice și culturale ale lumii. Scriptura atrage prin poezia ebraică (a psalmilor de exemplu), prin adâncimea înțelepciunii, prin tainele de nepătruns, prin faptul că este centrată asupra modelelor (Hristos, Maica Domnului, Apostolii) de care avem nevoie astăzi. Un lucru este clar: nimeni nu poate gusta din frumusețea Scripturii fără să o citească personal, mulțumindu-se doar cu lecturi paralele!
Indiscutabil, trebuie ca în final să dezmint un principiu ce nu-i face cinste propovăduitorului: „Crede și nu cerceta!“ Aceste cuvinte nu se găsesc nicăieri în Sfânta Scriptură, fapt ce îl determină pe Gala Galaction să conchidă că această afirmație „este o fabricație calomnioasă a dușmanilor creștinismului“ (Roxana, p. 57) și are dreptate atât timp cât Mântuitorul, „nobil, gentleman și cavaler“ – așa cum îl vede Steinhardt (Jurnalul Fericirii, pp. 196/262) – surprinde tocmai prin contrariu: „Căutați și veți afla […] că cel ce caută, află…“ (Mt. 7, 7-8).
(sursa: Ziarul Lumina)