Sfânta Împărăteasă Pulheria s-a remarcat în timpul vieții prin lupta împotriva ereziilor condamnate la Sinoadele III și IV Ecumenice, prin sfințenia vieții, prin înțelepciunea și credința de care a dat dovadă la conducerea Imperiului Bizantin. De ce conducătorii zilelor noastre nu urmează astfel de modele, nu promovează valorile creștine în Stat și Biserica Ortodoxă ca instituție de căpătâi, urmând exemplul simfoniei bizantine?
A vorbi despre Sfânta Împărăteasă Pulheria astăzi înseamnă a aduce în discuție vremuri de glorie ale Bizanțului, acel Bizanț despre care Paul Evdokimov spunea în lucrarea sa „Ortodoxia” că „dezvăluie dimensiunea genială a neamului grec”. Fiica împăratului bizantin Arcadie (395-488), soră cu împăratul Teodosie al II-lea, sau cel Mic (408-450), Pulheria a devenit coregentă fratelui său, fiind proclamată augustă în anul 414, titlu menținut până în 453, când s-a mutat la Domnul la vârsta de 54 de ani. Cu excepția unor neînțelegeri cauzate de împărăteasa Evdochia, soția împăratului Teodosie al II-lea, proclamată și ea augustă, care avea să și părăsească curtea imperială, relația dintre împărăteasa Pulheria și împăratul Teodosie al II-lea a fost una de real parteneriat în conducerea imperiului. Cronicarul Teofanis ne spune că împărăteasa Pulheria avea o înțelegere care covârșea anii ei în multe aspecte, atmosfera curții imperiale grație aportului ei semăna cu atmosfera unei mănăstiri. Potrivit aceluiași cronicar, împărăteasa Pulheria și-a asumat și a trăit întreaga viață în votul fecioriei, chiar și atunci când s-a căsătorit cu Marcian, influent senator al vremii, pentru ca acesta să devină împărat, urmând la tron lui Teodosie al II-lea. Dincolo de viața ei virtuoasă, exemplară, sinodalitatea ortodoxă a considerat-o vrednică de pomenire ca sfântă pe împărăteasa Pulheria.
În primul rând datorită susținerii dreptei credințe în timpul celui de-al doilea Sinod Ecumenic de la Efes din 431, când a fost înfrânt nestorianismul și în timpul celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon din 451, când dreapta credință a triumfat asupra monofizitismului. Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat că prin eforturile acestei împărătese, s-a zidit Biserica Maicii Domnului din Vlaherne, existentă până astăzi nu departe de reședința Patriarhiei Ecumenice.
Mă întrebați de ce conducătorii de astăzi nu urmează astfel de modele, precum al împărătesei Pulheria, în a promova credința ortodoxă? În primul rând, sistemele sociale sunt diferite astăzi, deși nu trăim vremuri bizantine sub aspectul organizării sociale, statul român respectă Biserica Ortodoxă ca Biserică majoritară a neamului. Dincolo de acest aspect, principiile democratice care guvernează astăzi lumea, respectă multiculturalitatea și pluri-confesionalismul ca politică de stat. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă este una dintre Bisericile recunoscute de statul român, dar nu singura. România, ca membră a Organizației Națiunilor Unite (ONU) din 1955, este obligată să respecte alături de toate statele membre Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de ONU pe 10 decembrie 1948 și care în articolul 18 spune explicit că „orice om are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie”. Acest drept include și libertatea de schimbare a religiei și libera manifestare a acesteia. Vremurile s-au schimbat așadar, forța statului bizantin în susținerea Ortodoxiei e substituită respectului și raporturilor pașnice. Greutatea susținerii etosului ortodox ne revine, așadar, nouă, Bisericii: cler și popor. Cât de mult vom triumfa în acest mozaic de orientări spirituale și culturale ale vremurilor de astăzi, depinde de cât de autentic vom ști să ne trăim credința. În acest sens, împărăteasa Pulheria, prăznuită astăzi, poate fi un model vrednic de urmat. (Ștefan Mărculeț)
