Cu ani în urmă am poposit în Epivata Traciei, pe malul Mării Marmara, nu foarte departe de strălucita cetate a Constantinopolului, mergând pe urmele pașilor Sfintei Parascheva, care a văzut acolo lumina zilei cu o mie de ani în urmă.
Vechea biserică a satului închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, zace acum în ruină. Locul este încă păstrat, iar localnicii arată un oarecare respect pentru toposul respectiv, încărcat de sfințenie din adânc de istorie.
În acel lăcaș sfințit, o copilă curată, de neam vestit și bogat, a auzit cuvintele Domnului: „De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia Crucea și să-Mi urmeze…”
Într-o zi de duminică, după Sfânta Liturghie, copila a schimbat hainele bogate cu altele sărace, primite de la un cerșetor, și s-a dus mai departe, dar nu în țara păcatului, ci într-una a virtuților, unde a adunat în suflet lumină, smerenie, lacrimi și iubire curată, dăruindu-le Domnului, Mirele Ceresc, Căruia i-a închinat în întregime puținii ani ai vieții. Nevoințele aspre dintr-o mănăstire a Pontului Asiei Mici, apoi la Constantinopol, dar mai ales în Pustiul Betleemului i-a uimit și pe îngerii care erau în preajma ei, ocrotind-o. Tot un înger a fost trimis, într-o zi, să-i vestească întoarcerea în locurile natale, unde avea să moară ca o străină, asemenea Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu, fiu de patrician, toți acești sfinți considerând ca și Iov cel bogat „gunoiul palat și rănile mărgăritare”.
Pentru marea ei lucrare duhovnicească ascunsă ochilor oamenilor, Cuvioasa Parascheva a primit darul minunilor și bucuria sfinților care bine și mult s-au nevoit întru slava Stăpânului.
La Epivata, Constantinopol, Târnovo, Belgrad și din nou la Constantinopol, moaștele Sfintei, minunat descoperite pe țărmul mării, într-un cimitir al săracilor, au fost așezate cu cinste în strălucite biserici, împrăștiind bună mireasmă, devenind izvor de vindecări și noian de milostivire.
Dacă privim cu atenție în istoria celor două milenii de creștinism, observăm lumina așezată în jurul unor Sfinți precum Nicolae de la Mira Lichia, Vasile, Grigore și Ioan, Nectarie de la Eghina și, nu în ultimul rând, Parascheva, cea mult folositoare. Sunt și alte sute ori mii de nume ale sfinților care ascund bogății spirituale profunde, dar totuși Sfânta Parascheva a căpătat în această parte a Europei supranumele de mult milostivă, ajutătoare și folositoare. De ce? Pentru că răspunsul ei la rugăciunea celor mulți a venit neîntârziat, cu puternica ei mijlocire la Tronul Preasfintei Treimi.
Când mi-am îndreptat întâia oară pașii către ea, la un hram de la începutul anilor â80, sărbătoarea din 14 octombrie era mult restrânsă din pricina autorităților și a vremurilor tulburi. Credincioși mulți veneau spre Catedrală și în spațiile dimprejur și o cinsteau în mod deosebit, pentru că Moldova trecuse prin mari încercări, foamete și secetă pârjolitoare, iar Sfânta îi izbăvise în acel greu și neuitat an, 1947. De atunci, s-a creat o legătură nevăzută pe care autoritățile comuniste nu puteau, dar nici n-au îndrăznit să o înlăture.
Am cunoscut câțiva oameni care au fost martorii pelerinajului cu racla Cuvioasei prin Moldova în ținutul Sucevei.
Nu plouase de câteva luni. Fântânile nu mai aveau apă, câmpul era ars, pruncii nu găseau hrană, iar bătrânii mureau unul câte unul. Minunile de atunci, ca și cele de altădată, au fost semnul că Dumnezeu nu s-a uitat la fărădelegile pământenilor.
Legătura profundă cu poporul credincios al Moldovei, pe care l-a ocrotit din acel an binecuvântat, 1641, o înțeleg toți cei care își pun nădejdea în Dumnezeu, Cel minunat întru sfinții Săi. La fel s-a întâmplat și cu compatrioții ei. Nevoiți să părăsească Epivata, la începulul veacului al XX-lea, în acel schimb de populație între Grecia și Turcia, urmașii Sfintei Parascheva au luat din biserica satului icoana care o înfățișa și chiar bucăți de piatră sau pământ sfințit, cu valoare de simbol, spre o netrecătoare aducere aminte. În Halkidiki, nu departe de Tesalonic, unde s-au stabilit, au înființat localitatea Nea Epivata și au așezat cu evlavie icoana Cuvioasei Parascheva în biserica ridicată de ei. În anul 2008 au sfințit un nou lăcaș, măreț, închinat strămoașei lor, ocrotitoarea tuturor pelerinilor și a oamenilor care trec prin greutățile vieții.
Mulți ani la rând am observat cu atenție, evlavie și sinceră admirație mulțimile de pelerini, tot mai numeroase, care veneau s-o venereze, în special la ziua pomenirii ei, dar aș putea spune că la Iași fiecare zi din an este o sărbătoare închinată ocrotitoarei Moldovei.
Oameni bolnavi, cu diagnostice cutremurătoare, săraci, nenorociți, mâhniți și uitați de alții aduceau rugăciunile la racla ei. Dintre cei care primeau răspuns bun, mulți se întorceau să-i mulțumească. Observam mereu că biserica era plină de credincioși când se citea Paraclisul Cuvioasei, după slujba Vecerniei, iar oamenii vărsau zilnic lacrimi cu nădejdea izbăvirii, prin rugăciunile sfintei.
Acesta este cuvântul Scripturii adresat de Mântuitorul Sfinților Apostoli, dar și tuturor Sfinților, care se adeverește întotdeauna:
„Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.
Și oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică.
Și mulți dintâi vor fi pe urmă, și cei de pe urmă vor fi întâi.” (Matei cap. 19 – 28,29 și 30).
În fiecare an la ziua pomenirii Sfintei Parascheva, amintirile se așază în suflet ca boabele de rouă peste frunze în vreme de cumplită secetă, și-i sunt recunoscător celei mult milostive pentru slujirea preoției pe care am primit-o de mult, în vremea tinereților, tocmai în ziua prăznuirii ei. Este dulcea povară a amintirilor frumoase, netrecătoare! (arhim. Timotei AIOANEI)
