Sfânta Parascheva de la Iași

Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria și Serbia credincioșii ortodocși o cinstesc de asemenea cu multă evlavie (A se vedea în această privință frumoasa carte-album, în limbile română, greacă și engleză, Sfânta Parascheva – Călăuza pelerinilor, Editura mitropolitană TRINITAS, Iași, 2000).
Marea evlavie a poporului dreptcredincios față de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică tocmai prin convingerea și constatarea că ea este mult folositoare, dăruind ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor și bătrânilor, fecioarelor și mamelor, mănăstirilor și familiilor, bolnavilor și săracilor. Puterea ei vine din sfințenia și din bunătatea ei, adică din iubirea ei față de Dumnezeu și față de oameni.
Puterea de ajutorare a sfinților este, de fapt, iubirea lui Dumnezeu care se revarsă prin sfinți pentru a întări legătura sfântă între oameni și Dumnezeu, și între oamenii care iubesc Biserica lui Hristos și cinstesc pe sfinții Lui. Prin urmare, comuniunea sfinților cu Dumnezeu întărește și comuniunea oamenilor laolaltă în rugăciune, în căutarea sfințeniei și a ajutorului lui Dumnezeu. Astfel, sfinții din fiecare neam adună laolaltă în iubirea lui Hristos credincioși din neamul lor și din alte neamuri. Sfânta Cuvioasă Parascheva adună, prin sfințenia, bunătatea și rugăciunile ei făcătoare de minuni, credincioși din popoare diferite ca: greci, bulgari, sârbi, români ș.a. Sfinții nu aparțin numai neamului lor, ci ei sunt ai lui Dumnezeu și ai întregii umanități; ei ajută pe toți oamenii, fiindcă Dumnezeu iubește pe toți oamenii. În acest înțeles, se spune că la o mănăstire creștină ortodoxă din Iugoslavia a venit un musulman ca să se roage. Atunci, un ortodox l-a întrebat: – Cum de-ai venit să te rogi la un sfânt de-al nostru? Musulmanul a răspuns: – Nu este nici al vostru, nici al nostru, ci al lui Dumnezeu (vezi Sfânta Parascheva – Călăuza pelerinilor, p. 53). Cu alte cuvinte, sfințenia este iubire și bunătate dumnezeiască fără granițe, care se revarsă în lume prin legătura rugăciunii.