Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei

Încreștinarea ținutului Georgiei de astăzi a început destul de devreme datorită propovăduirii Sfântului Apostol Andrei. Încă din anul 40 au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) primii creștini. Acesta a fost momentul în care candela credinței a fost aprinsă. Totuși, lumina ei a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii“. Sfânta Nina a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieți pentru creștinarea Georgiei. Precum Sfinții Apostoli s-au nevoit pentru a face cunoscută tuturor popoarelor Evanghelia, la fel și Sfânta Nina și-a închinat existența lucrării misionare de convertire a populației gruzine.
Deseori remarcăm că sfinții au avut părinți drept-credincioși, temători de Dumnezeu, care păzeau poruncile Evangheliei. Precum Sfântul Vasile cel Mare sau Sfântul Grigorie Teologul, și Sfânta Nina a crescut într-o familie fericită de creștini. Tatăl ei, Zabulon, era conducător al gărzii imperiale. Mama sa, Suzana, era sora episcopului Ierusalimului, Iuvenalie. Sfânta Nina s-a născut în Capadoccia, în jurul anului 290. Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine. Tot ceea ce știm este că tatăl său era sub comanda împăratului Maximian (284-305). Când Sfânta Nina a împlinit 12 ani, Zabulon a hotărât să se facă pustnic. După ce a discutat cu soția sa și a cerut binecuvântarea episcopului Iuvenalie, a plecat în pustie. Suzana a hotărât să își ajute fratele în grija pentru săraci și bolnavi. Nina a fost lăsată sub ascultarea stareței Niofora, care conducea o mănăstire aflată în apropierea Sfântului Mormânt.
Binecuvântarea Maicii Domnului
Niofora îi vorbea tot timpul Ninei despre viața duhovnicească și o ajuta să sporească pe calea virtuții, iar Nina se întreba adesea ce s-a întâmplat cu cămașa Mântuitorului Hristos. Ori de câte ori citea pasajul legat de Răstignirea Domnului, îi punea stareței această întrebare. Stareța i-a spus la un moment dat că aceasta se găsește în cetatea Mtskheta din ținutul Iviriei (Georgiei). Astfel, Nina a început să se roage să fie învrednicită să se închine acestui veșmânt sfânt. Într-o noapte a visat că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu o binecuvintează și îi dă o cruce făcută din viță-de-vie împletită. Când s-a trezit, a văzut crucea în propriile mâini. Bucuria a copleșit-o, iar lacrimile au început să îi curgă pe obraji. Imediat a mers la episcopul Iuvenalie, cerându-i binecuvântare să plece în Iviria. Acesta, după ce a ascultat descrierea visului și a văzut crucea, i-a dat binecuvântarea și s-a rugat îndelung ca Nina să reușească în drumul pe care Dumnezeu i-l pregătise.
Drumul. Surparea idolilor
Sfânta Nina a plecat din cetatea Ierusalimului spre Armenia împreună cu alte 30 de fecioare. Printre acestea se număra și Ripsimia, care era căutată de către împăratul Dioclețian pentru a se însura cu ea. La scurt timp, toate au fost capturate. Nina a fost singura care a reușit să se ascundă. Din cauza refuzului de a renunța la credința creștină, Ripsimia și celelalte fecioare care o însoțeau au fost chinuite și apoi decapitate. Pomenirea lor se săvârșește în fiecare an la 30 septembrie. Nina și-a continuat drumul către cetatea Mtskheta. Abia în anul 315 a reușit să ajungă acolo, după un drum extenuant și multe primejdii. Era o perioadă în care acele zone erau permanent invadate de către perși. La un moment dat, îndoielile au cuprins-o. Se temea că nu va ajunge acolo unde Dumnezeu a trimis-o. A visat, la un moment dat, un tânăr care îi dădea un sul. Când s-a trezit, a descoperit sulul lângă ea. Acesta conținea versete scripturistice legate de suferință și nădejde. Dumnezeu o îndemna să nu renunțe. În cele din urmă a ajuns în cetatea Urpnisi. Aici a început să învețe limba gruzină. După o lună a observat că toată lumea mergea spre capitala Mtskheta. Era o mare sărbătoare a idolilor. Sfânta Nina s-a furișat în apropierea statuii zeului Armazi și s-a rugat lui Dumnezeu să fie distrus acest chip al minciunii. Imediat s-a pornit o furtună mare, iar templul și statuia au fost dărâmate de grindină.
Începutul propovăduirii, început al mântuirii
Prima familie convertită a fost cea la care Sfânta Nina locuia. Sfânta a vindecat-o pe Anastasia, care era stearpă. A continuat să facă minuni și a început să propovăduiască Evanghelia în popor. A vindecat-o și pe soția împăratului, care era demonizată. Împăratul Mirian însă desconsidera creștinismul și credea că îi va aduce pieirea. Într-o zi, a plecat la vânătoare și la un moment dat a început din nou o furtună puternică. Un fulger i-a luat vederea și tunetele i-au alungat pe toți cei care îl însoțeau. Rămas singur, a încercat să se roage zeilor săi, dar lucrul acesta s-a dovedit lipsit de folos. Și-a adus aminte de Nina și a început să se roage lui Hristos. Vederea i-a revenit, iar furtuna s-a potolit. Smerit, i-a cerut iertare sfintei și s-a botezat. Apoi, a trimis emisari împăratului Constantin cel Mare, pentru a i se aduce un episcop și câțiva preoți, pentru creștinarea poporului său. Sfântul Împărat Constantin a primit cu bucurie cererea și l-a trimis pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie. Astfel a început creștinarea Iviriei.
Zidirea primelor biserici
Printre persoanele care s-au convertit s-a numărat și întâistătătorul sinagogii din cetate, Abiatar. Acesta cunoștea tradiția legată de soarta cămășii Mântuitorului Hristos. El i-a spus Sfintei Nina că această cămașa a fost îngropată odată cu sora celui care a obținut-o. În momentul în care fratele ei i-a arătat cămașa Mântuitorului, ea a strâns-o în brațe, a suspinat îndelung și a murit. Nimeni nu a putut să îi deprindă veșmântul din mâini. Abiatar i-a mai spus Ninei că mormântul fetei s-ar afla în apropiere de un cedru falnic din centrul grădinii împărătești. Sfânta Nina a plecat să se roage acolo. În timpul nopții, a avut o vedenie. A văzut un stol de păsări negre venind și spălându-se într-un râu din apropiere. Apoi, după ce s-au curățat și s-au făcut albe ca neaua, au venit și s-au așezat în ramurile cedrului și au cântat melodii ale imnelor liturgice. Sfânta a înțeles că aici vrea Dumnezeu să fie zidită prima biserică. Păsările simbolizau sufletelor celor botezați, care își uneau glasurile în cântări de laudă. Cedrul a fost tăiat, iar cele șase ramuri pe care le avea au fost transformate în piloni de susținere a noii biserici. Tulpina a fost așezată în centru de către un înger și nimeni nu a putut să o miște din locul în care era inițial. Din tulpina cedrului izvorăște și acum un mir deosebit, care vindecă multe boli. Biserica a fost închinată Sfinților Apostoli, fiind numită Svetițhoveli (Stâlpul făcător de viață). În prezent, a fost restaurată și clădită aproape în întregime din piatră.
Trecerea la cele veșnice
Știind de mai înainte că i se apropie sfârșitul, sfânta i-a scris împăratului Mirian o scurtă scrisoare: „Împărăția ta să aibă pururea binecuvântarea lui Dumnezeu, ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ocrotirea Sfintei Cruci. Eu, ca o străină și trecătoare, plec de acum din această lume. Voi urma calea părinților mei. Trimite-mi, te rog, pe episcopul Ioan, ca să mă pregătească pentru călătoria spre veșnicie, pentru că ziua morții mele este aproape“. Dorința i-a fost îndeplinită. Episcopul Ioan, urmașul lui Eustatie, a împărtășit-o cu Sfintele Taine, pregătind-o pentru bucuria veșnică alături de Hristos. Pe 14 ianuarie 338, Sfânta Nina a trecut la Domnul. Rugămintea finală a fost ca trupul să nu îi fie mutat din ultima provincie în care propovăduise. Comunitatea săracă din Kaheti a dobândit astfel un dar neprețuit. Inițial, această dorință nu i-a fost respectată. Oamenii au încercat să îi ia moaștele cu forța și să le mute în Mtskheta, dar nu i-au putut urni trupul. Sfânta îi avertiza că nu este de acord cu ceea ce au de gând să facă. Resemnându-se, împăratul și nobilii au zidit o biserică în localitate și au continuat lucrarea de încreștinare a populației. Munca sfintei nu fusese în zadar. Un popor întreg i-a fost recunoscător pentru jertfa făcută. Simbolul ostenelilor sale, crucea din mlădițe de viță-de-vie se păstrează până astăzi în catedrala Sionului din orașul Tiflida. Curgerea mirului care se petrece neîncetat în prima biserică zidită pe pământul Georgiei este, și ea, un simbol al nevoințelor neobosite ale Sfintei Nina. Este o realitate care nu poate fi tăgăduită. Așa cum spunea și Arhiepiscopul Nicolae I, întâistătător al Bisericii Georgiei între anii 1150-1160, „fiecare vede umezeala din partea de răsărit a stâlpului. Unii, din lipsă de evlavie, puneau var în acel loc, dar nu puteau să oprească curgerea mirului. Pentru mulțimea tămăduirilor care s-au făcut cu acesta suntem toți martori“. Martori ai unei vieți sfinte. (Sursa: Ziarullumina.ro)