Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creștine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă și totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria și-a dat obștescul sfârșit. Nu se știe cu exactitate nici anul, nici ziua când „a adormit Sfânta Fecioară”.
Despre adormirea Maicii Domnului nu avem informații în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiția Bisericii. Aceasta este tratată în scrierile a patru părinți orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului și Sfântul Ioan Damaschin. În scrierile lor se spune că Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei din această viață. Aceeași traditie spune că apostolii, aflați în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la acest eveniment. Prin pronia divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai tîrziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar, intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările Părinților Bisericii, începe să se afirme cu mai multă putere credința că după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său și luată cu trupul în Împărăția Cerurilor.
Tradiția mai spune că după ce și-a săvârșit misiunea apostolică ce i-a fost încredințată, și anume să ducă în Muntele Athonului (Athos) credința, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită, fiind astfel săvârșită și dorința creștinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus putreziciunii și să fie luat la cer.
Ca și Iisus Hristos, Maica Domnului îi iubește atât de mult pe oameni încât L-a convins pe Dumnezeu să transforme fuioarele, care se dau de Iordan, într-un mare năvod.
Tot din tradiție aflăm că, înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el și astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămași fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.
În 15 august este celebrată și Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar și în orașele dunărene sunt organizate ample serbări.
În unele zone ale țării, în dimineața acestei zile, femeile merg la biserica, unde împart struguri, prune, faguri de miere, și merg în cimitir pentru a tămâia mormintele.
La țară se obișnuiește ca în această zi să fie angajați pândarii în vii și se spune că se „leagă” ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă.
În părțile Moldovei, Sfânta Maria Mare este considerată „a morților”, fiind pomeniți toți cei care au numele pornind de la cel al Preacuratei și doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) sunt sărbătoriți cei care poartă acest nume.
La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie și se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac.
Între cele două Marii (15 august – 8 septembrie) este timpul prielnic semănării grâului.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prefațează deschiderea sezonului de nunți (16 august-14 noiembrie), începerea târgurilor și iarmaroacelor de toamnă, a praznicelor de pomenire a morților.
Prin unele zone ale țării, în ajunul sărbătorii, 14 august, numită „Ziua cercurilor Sfintei Mării”, oamenii se adună și povestesc despre bunătatea și minunile Maicii Domnului.
În unele părți ale Moldovei, sărbătoarea de la 15 august este considerată „a morților”. Cu această ocazie sunt pomeniți toți strămoșii plecați în lumea drepților și care au purtat numele Sfintei Fecioare. În ziua praznicului, femeile merg la biserică și duc cele mai frumoase flori din grădină, o „colivă de struguri”, prune și faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaților, „să fie de sufletul lor”.
În Maramureș, sărbătoarea religioasă are o mare însemnătate, iar tradițiile și obicieurile de Sfânta Marie Mare încă se păstrează. Sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un ciclu, redeschis de cea a Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie). Dintr-o sămânță, aparent moartă, se va naște un nou spic de grâu plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere.
Mai multe lăcașuri de cult din țară ocrotite de Maica Domnului își serbează, miercuri, hramul.
Mănăstirea Țigănești sărbătorește 200 de ani de la ridicarea și sfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din incinta așezământului monahal. Patriarhul Daniel va sfinți noul altar de vară al mănăstirii și va săvârși Sfânta Liturghie.
În fiecare an, de ziua Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Curtea de Argeș, lăcaș rectitorit la începutul secolului al XVI-lea de către Neagoe Basarab, își așteaptă credincioșii, care vin să se închine Maicii Domnului și Sfintei Filofteia.
Și mănăstirile Bistrița, Frăsinei, Govora și Sărăcinești din Arhiepiscopia Râmnicului, mănăstirile Brâncoveni și Strehareț din Episcopia Slatinei și Romanaților, precum și Mănăstirea Celic Dere din Episcopia Tulcii își prăznuiesc hramul de Adormirea Maicii Domnului. În sărbătoare se află și Catedrala episcopală din Giurgiu, care își sărbătorește primul hram.
La Vechea Catedrală arhiepiscopală a orașului Buzău, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Lăcașul de cult datează din anul 1649 și este ctitoria lui Matei Basarab, voievod al Țării Românești, fiind zidit pe locul altei biserici mai vechi, din vremea domnitorului Radu cel Mare.
De ziua hramului, la Mănăstirea Văratec, maicile se pregătesc pentru credincioșii care vor trece pragul mănăstirii. Tot pe 15 august își cinstesc hramul și Mănăstirea Bistrița și Schitul Draga, din județul Neamț, mănăstirile Cozancea și Zosin, din județul Botoșani, mănăstirile Rarău, Humor, Fetești, Schitul Orata și Plutonița din Suceava.
Credincioșii din Mitropolia Olteniei sunt așteptați la hramul Mănăstirii Polovragi, în județul Gorj. Sărbătoarea de prăznuire va fi însoțită de slujba de resfințire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, care va fi oficiată de IPS Mitropolit Irineu.