Sfânta Mare Muceniță Eufimia, care a luminat întreaga Ortodoxie

Biserica o pomenește astăzi pe Sfânta Mare Muceniță Eufimia, martirizată în timpul domniei împăratului roman Dioclețian. În catedrala ridicată deasupra mormântului sfintei din Calcedon s-a întrunit Sinodul IV Ecumenic, în anul 451. Cu acest prilej, prin moaștele sale s-a arătat în chip minunat credința cea adevărată.
Sfânta Muceniță Eufimia a trăit în secolul al III-lea în Calcedon, cetate din Asia Mică, identificată astăzi cu districtul Kadiköy al orașului Istanbul. Era fiica unui senator roman creștin cu numele Filofronos și a soției acestuia, Teodosia.
Creștinii prigoniți în timpul lui Dioclețian
În timpul domniei lui Dioclețian (284-305), a devenit proconsul al Asiei Priscus, un închinător la zeul Marte al războiului, echivalentul roman al lui Ares, din mitologia greacă. Acesta a poruncit ca toți locuitorii provinciei să se adune în Calcedon, pentru a aduce sacrificii zeului, sub amenințarea morții. Cunoscută fiind prigoana din ultima parte a domniei împăratului Dioclețian, creștinii se ascundeau în case izolate sau în locuri greu accesibile, trăindu-și viața sub amenințarea persecuției. Printre aceștia se număra și tânăra Eufimia.
Conform Sinaxarului părintelui Macarie de la Mănăstirea atonită Simonopetra, un grup de creștini, ascunzându-se în regiunea Calcedonului, a fost descoperit de prigonitori și adus înaintea proconsulului Priscus. Printre tinerii creștini se afla și fecioara Eufimia, care, refuzând să jertfească zeilor, i-a răspuns dregătorului că nu vor renunța la cinstirea adevăratului Dumnezeu pentru niște idoli lipsiți de viață, iar toate chinurile cu care îi amenința vor fi primite cu puterea credinței lor. Timp de douăzeci de zile au fost torturați în cetatea Calcedon, creștinii aflându-și alinarea în jurul Eufimiei, care îi încuraja în suferința alături de ei.
Îngerul care îndepărta focul
Pentru aceasta, proconsulul a poruncit ca trupul ei să fie întins pe roată, însă prin rugăciune a rămas nevătămată. A fost apoi aruncată într-un cuptor în care flăcările o acopereau, iar Sinaxarul spune că un înger îndepărta flăcările din jurul ei. Văzând aceste minuni, doi dintre ostașii prigonitori, Victor și Sostene, au crezut în Hristos și au murit ca martiri câteva zile mai târziu. A supraviețuit tuturor acestor suplicii și a fost aruncată în arenă, găsindu-și mucenicescul sfârșit în mijlocul fiarelor sălbatice, într-o zi de 16 septembrie.
Când persecuțiile s-au încheiat, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, creștinii au așezat moaștele Sfintei Mucenițe Eufimia într-o raclă din aur, iar deasupra mormântului ei din Calcedon s-a ridicat o măreață catedrală.
Sinodul IV Ecumenic
În biserica Sfintei Eufimia din Calcedon s-a întrunit cel de-al patrulea Sinod Ecumenic, în anul 451, la care au participat mai mult de 600 de ierarhi din întreg răsăritul creștin. Aceștia au stabilit învățătura de credință ortodoxă în fața tulburărilor provocate de erezia monofizită. Doctrina lui Eutihie exagera atât de mult unirea celor două firi în persoana Mântuitorului Hristos, încât afirma că, la Întrupare, firea omenească este absorbită de firea dumnezeiască, de unde și numele ereziei: „monofizism”, termen grecesc care înseamnă „o singură fire”. Prin această învățătură rătăcită, se nega opera Mântuitorului de răscumpărare a omului, întrucât Biserica învață că mântuirea este posibilă datorită jertfei Fiului lui Dumnezeu devenit Om real între oameni. Controversele din interiorul Bisericii trebuia să fie clarificate, impunându-se convocarea întregii lumi ortodoxe în sinod ecumenic.
În anul 449, la Efes a avut loc ceea ce a rămas în istorie sub numele de „sinod tâlhăresc”, după cum a numit papa Leon I adunarea care impunea monofizismul drept învățătură ortodoxă. Moartea lui Teodosie al II-lea (401-450), împărat înconjurat de influențe monofizite, și urcarea pe tron a generalului Marcian (450-457) au făcut posibilă convocarea unui adevărat sinod ecumenic, care să îndrepte hotărârile adunării de la Efes.
Biserica „Sfânta Eufimia” din Calcedon găzduia, astfel, între 8 și 25 octombrie 451, Sinodul IV Ecumenic, convocat de familia imperială Marcian și Pulheria. A fost cel mai mare sinod din antichitatea creștină, numărul participanților consemnat de istorici variază între 520 și 630, cifre neegalate de nici o altă adunare de acest gen. Un rol deosebit în moderarea discuțiilor teologice din cele 15 ședințe l-a avut patriarhul Anatolie al Constantinopolului.
Sfânta Muceniță Eufimia arată dreapta credință
Întrucât nu se ajungea la nici un consens, atât tabăra ortodoxă, cât și cea monofizită insistând cu propriile argumente, patriarhul Anatolie a propus ca decizia să fie lăsată în voia Duhului Sfânt, prin mijlocirea Sfintei Mucenițe Eufimia, ale cărei moaște odihneau în catedrala sinodului. Atât ortodocșii, cât și monofiziții au scris propriile mărturisiri de credință care, sigilate în prezența împăratului Marcian, au fost depuse în mormântul Sfintei Eufimia, urmând a fi păzite timp de trei zile de garda imperială. În acest timp, cu toții s-au rugat și au postit. După trei zile, mormântul a fost deschis și documentul cu mărturisirea ortodoxă a fost găsit lângă mâna dreaptă a Sfintei Eufimia, în timp ce mărturisirea monofizită se afla la picioarele muceniței. Acest fapt este amintit și în scrisoarea papei Leon I cel Mare, prin care confirmă hotărârile Sinodului IV Ecumenic luate sub semnul lui Dumnezeu, arătat de minunea Sfintei Mucenițe Eufimia. Așa s-a stabilit învățătura de credință ortodoxă, că în persoana divino-umană a lui Iisus Hristos sunt două firi, dumnezeiască și omenească, unite în chip „neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit”.
Istoric al moaștelor Sfintei Eufimia
Asediul persan condus de regele Chosroe I asupra Calcedonului în anul 617 a făcut ca moaștele Sfintei Eufimia să fie adăpostite într-o altă biserică din Constantinopol, aproape de Hipodrom. A urmat perioada iconoclastă, în care moaștele sfinților erau aruncate din biserici, racla muceniței Eufimia fiind recuperată din mare de frații ortodocși Serghie și Sergon, care au înapoiat-o unui ierarh local pentru a o adăposti. În anul 796, sfintele moaște erau recuperate din insula Lemnos și depuse în Constantinopol. În vremea Cruciadelor, racla a fost din nou furată, cavalerii templieri ducând-o la Nicosia, în Cipru. În anul 1454, după căderea Constantinopolului, patriarhul Ghenadie al II-lea Scolarios a mutat moaștele sfintei din biserica de lângă hipodrom în Catedrala patriarhală „Sfântul Gheorghe” din Fanar, unde sunt depuse spre venerare până în zilele noastre.
„Foarte mult ai vestit pe cei dreptmăritori, și ai rușinat pe cei rău credincioși, Eufimia preafrumoasă fecioară a lui Hristos, întărind cele ce părinții bine au dogmatizat la al patrulea Sobor. Muceniță preamărită, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.” – Troparul Sfintei Mucenițe Eufimia
(Sursa: Ziarul Lumina)