Sfânta Macrina, sora Sfinților Vasile cel Mare și Grigorie de Nyssa

Sfânta Macrina a fost sora Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa, fiind cea mai mare dintr-o familie de zece copii. Macrina s-a născut în anul 327 și a primit numele bunicii sale – cunoscută în Biserică drept Macrina cea Bătrână -, deși printr-o vedenie dumnezeiască i s-a arătat mamei sale că trebuie să o cheme Tecla. Acest nume însă îl purta în taină. Mai târziu, după trecerea la cele veșnice, într-o biografie dedicată ei, Sfântul Grigorie de Nyssa avea să scrie că prin acea vedenie se ilustra asemănarea chemării Macrinei cu a Sfintei Tecla.
Bucuria unei copilării binecuvântate
Macrina a primit educația de la mama ei, Emilia, care era o bună creștină și care s-a preocupat ca fiica ei să învețe numai cele de folos sufletului. A încercat mereu să evite contactul acesteia cu învățătura comună, formată în mare parte din opere poetice păgâne. Astfel, cu trecerea timpului, și-a sporit virtuțile, deslușind cuvintele Sfintei Scripturi, precum și ale Psaltirii, pe care le stăpânea de la o vârstă destul de fragedă. În orice lucru pe care îl făcea avea pe buze cuvinte plăcute Domnului, pe Care învățase să-L iubească de la mama ei.
Pretutindeni psalmodierea îi era tovarăș nedespărțit.
Refuză căsătoria
Mulți erau aceia care voiau să o aibă soție pe Macrina, căci era foarte frumoasă și înțeleaptă.
Tatăl ei, Vasile, a găsit un tânăr de neam bun, iscusit la învățătură, și a hotărât să o căsătorească pe Macrina cu acesta, atunci când va ajunge la vârsta cuvenită. După ceva timp, tânărul a murit, pentru că altele erau planurile pe care Domnul le avea cu aceasta tânără. Știind de făgăduința făcută de tatăl ei, Macrina nu mai acceptă să se căsătorească, pentru că, era văduva celui căruia îi fusese promisă și, prin urmare, nu voia o a doua căsătorie. Tinerilor care erau dornici să o aibă de soție, ea le spunea că omului îi este hotărâtă o nuntă, o naștere și o moarte și cu aceste cuvinte îi izgonea pe cei care veneau după ea.
Strânsă legătură maternă
Dintr-o profundă convingere lăuntrică, Macrina hotărăște să nu se despartă niciodată de mama ei, astfel că îmbrățișează viața monahală (în vremurile acelea viața monahală se putea desfășura în sânul familiei), transformând astfel casa părintească într-o adevărată „mănăstire“. Între cele două exista o legătură foarte strânsă, căci „maica slujea sufletului fiicei sale, iar fiica, trupului maicii sale“, ajutând-o la cele trebuincioase. Mai târziu, Emilia va urma exemplul Macrinei, mama devenindu-i ucenică fiicei sale. Sfânta Macrina s-a consacrat creșterii și educării fraților ei, până ce aceștia au ajuns la vârsta maturității. Apoi, împreună cu mama ei, cu alte câteva rude și foste servitoare s-au retras la o proprietate din Pont, unde au întemeiat o comunitate cu viață de obște, a cărei cârmuitoare a fost Macrina până când sufletul ei a plecat la Domnul, în anul 379.
Un caracter puternic
Un moment important în care Macrina dă dovadă de o putere interioară deosebită este cel în care fratele ei Naucratios este adus acasă fără viață, după ce plecase la vânătoare, cu scopul miluirii unor bătrâni bolnavi și săraci. Văzându-și mama copleșită de durere, Macrina se împotrivește cu tărie suferinței, întărind-o și ridicând-o din deznădejde, cu toate că și ea suferea pierzându-și fratele cel mai iubit. Mai mult decât atât, ea o învăța să se bucure de binele prezent, decât să se întristeze din pricina fiului pierdut. A răbdat întristarea cu liniște și netulburare.
Viața monahală de la Anissa
Odată cu încetarea grijilor legate de creșterea copiilor, Macrina reușește să cultive smerenia în sufletul mamei sale. Astfel, o învață să înlăture diferențele de rang și să trăiască în egalitate cu fostele servitoare, să împartă cu ele masa, să ducă împreună o viață de nevoință, să tindă spre un trai asemănător îngerilor. Lăsând de o parte cele materiale, viețuitoarele mănăstirii din Pont erau preocupate de cugetările cele dumnezeiești, rugăciune neîntreruptă și neîncetată cântare a psalmilor. Astfel petrecând își înmulțeau virtuțile și își desăvârșeau înțelepciunea. Le-a fost alături și cel din urmă vlăstar al familiei, Petru al Sevastei. După ce a rămas orfan de tată, el a avut-o pe Sfânta Macrina părinte, dascăl și pedagog.
„Iată, Ție, Doamne, și pârga, și zeciuiala din rodul durerilor mele…“
După o fericită bătrânețe, Emilia s-a mutat la Domnul, sfârșindu-și zilele în brațele celor doi copii, Macrina si Petru. Este remarcabilă binecuvântarea fiilor, fiecare din cei absenți fiind amintit după nume și în mod deosebit cei doi, pe care i-a încredințat lui Dumnezeu, grăind astfel:
„Iată, Ție, Doamne, și pârga și zeciuiala/ Din rodul durerilor mele./ Această întâi născută – pârgă, iar zeciuiala – cel din urmă născut./ După Lege îți sunt consacrați,/ Prinoase ale Tale amândoi./ Să coboare sfințenia Ta asupra rodului meu dintâi și a celui din urmă“, arătând prin aceste cuvinte pe fiică, pe Macrina și pe fiu, Petru. Terminând binecuvântarea, a cerut fiilor ca trupul să-i fie așezat în același loc de veci cu al tatălui lor.
O nouă încercare dureroasă
După moartea mamei, cei doi și-au continuat viața pustnicească. Marele Vasile a fost numit arhiepiscop al Cezareei Capadociei, hirotonind ca preot și arhiereu al Sevastiei pe fratele său mai mic, Petru.
După opt ani, Sfântul Vasile, cel vestit în toată lumea, a plecat din viața acesta și s-a dus către Domnul, întristând atât familia, cât și vrăjmași.
La aflarea veștii, Macrina e mâhnită de această pierdere, dar nu deznădăjduiește, ci îndură cu același curaj de care a dat dovadă la moartea fratelui său Naucratios și a mamei sale. Astfel, ea a rămas ca un luptător nebiruit în fața acestor încercări dureroase.
Vizita Sfântului Grigorie de Nyssa
În urma sinodului care a avut loc în Antiohia, la nouă luni după trecerea la cele veșnice a Sfântului Vasile, fratele ei, Grigorie, acum episcop de Nyssa, se hotărăște să își viziteze sora pe care nu o mai văzuse de opt ani.
Când mai avea o zi de călătorie i se arată o vedenie (un vis premonitoriu). Ținea în mâini moaște de martiri care străluceau spre soare, iar ochii îi erau orbiți de lumina lor. De trei ori are aceeași vedenie, dar nu pricepe tâlcul ei ascuns.
Ajuns la sihăstrie, Grigorie află că aceasta era grav bolnavă, iar Petru plecase de trei zile în întâmpinarea lui. Și-a revăzut sora lipsită de putere care, fericită de această întâlnire, mulțumește lui Dumnezeu: „Mi-ai dăruit, Doamne, această bucurie și nu mi-ai lăsat neîmplinită dorința, căci ai îndemnat pe slujitorul Tău să o cerceteze pe roaba Ta“.
Deși era slăbită, încerca să-și înveselească fratele cu vorbe bune și întrebări pline de tact.
Astfel ei împărtășesc amintiri despre Sfântul Vasile, vorbesc despre natura omenească și despre dumnezeiasca iconomie, despre viața de apoi, iar Macrina grăia ca inspirată de Duhul Sfânt. Deși puterile îi erau slăbite și se apropia de moarte, Macrina contempla realitățile divine și găsea puterea de a-i dezvălui fratelui gândurile ei și de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru toate cele dăruite.
„Doamne, Tu ai făcut din sfârșitul acestei vieți începutul vieții adevărate“
Sfântul Grigorie înțelege că drumul Macrinei se îndreaptă spre viața viitoare. Deși e cuprins de o adâncă tristețe, privește cu drag atitudinea detașată a sorei sale, la despărțirea de cele lumești.
În ultimele clipe de viață, Sfânta Macrina a încetat să mai vorbească, adresându-se doar lui Dumnezeu, prin rugăciune implorând, cu mâinile ridicate și cu glas murmurat: „Dumnezeule veșnic, spre Care m-am îndreptat din sânul maicii mele, pe Tine Te-a iubit sufletul meu din toată puterea, Căruia din tinerețe mi-am dăruit și trupul, și sufletul, trimite-mi înger de lumină care să mă călăuzească spre locul răcoros în care se găsește apa odihnei, la sânul Sfinților Părinți“.
Sufletul Sfintei a plecat la Domnul după slujba Vecerniei.
„Ascultă ce suflet mare și bun s-a mutat din viața aceasta“
Un bărbat dintr-o garnizoană din Pont îi povestește Sfântului Grigorie despre o minune săvârșită de sora lui, Macrina cea Tânără, cum aceasta îi vindecă fetița de o boală infecțioasă a ochiului. Ajunși la sihăstria unde aceasta se nevoia împreună cu fratele ei, Petru, sunt invitați să rămână la agapa frățească. Ținând copilul la sân, Macrina insista ca părinții să mai zăbovească, promițându-le un leac ce va vindeca boala fetiței. La întoarcere, cei doi soți își povestesc cu bucurie cele întâmplate fiecăruia. Amintindu-și de promisiune, soția e învinuită de leacul uitat. Însă observă amândoi cu uimire că fata era sănătoasă, Sfânta Macrina vindecând-o cu rugăciunea.
Biserica noastră o pomenește pe Sfânta Macrina cea Tânără în fiecare an, în data de 19 iulie.
(Sursa: Ziarul Lumina)