Sfânta Lumină de la Ierusalim (I)

Când rostești cuvântul Ierusalim, un întreg complex de date și imagini se structurează în minte deodată, ca o expresie a ceea ce religia și cultura ți-au oferit anterior. Astfel, Mântuitorul Iisus Hristos, minuni, răstignire, Înviere sunt doar unele dintre cuvintele cheie. Pe lângă acestea, mai este o noțiune care a determinat, în timp, multe îngenuncheri sau controverse, în funcție de acceptarea sau respingerea ei: Sfânta Lumină.
An de an, cu o zi înainte de Învierea Domnului, în Sâmbăta Patimilor are loc un altfel de Cincizecime, când, prin minune divină, o lumină suprafirească coboară din cer sau, conform unor mărturii, izvorăște din Sfântul Mormânt, în care a fost îngropat Mântuitorul. Ea se arată multora dintre zecile de mii de pelerini veniți de pe toate meridianele lumii pentru a se împărtăși de această binecuvântare și a participa la cea mai mare sărbătoare a creștinătății, exact în centrul spiritual al lumii. Ce doresc, de fapt, să vadă acești pelerini? Ce este Sfânta Lumină? Cum decurge evenimentul venirii ei la Sfântul Mormânt? Acestea sunt câteva subiecte asupra cărora ne vom apleca în continuare.
Despre un anumit rit sau ritual al Luminii se menționează încă din primele secole creștine, e drept, într-o formă mai confuză (Eusebie al Cezareei – sec. II, Sf. Chiril al Ierusalimului și Pelerina Egeria – sec. IV etc.). Aceasta din urmă, de exemplu, amintește de o lumină care era scoasă din Sf. Mormânt, cu care erau aprinse lumânările credincioșilor aflați în biserica Învierii. Mai multe referiri, însă, se fac la ceremonialul slujbelor din Sâmbăta Patimilor, cu înconjurarea de trei ori a Sfântului Mormânt de către soborul de clerici, în frunte cu Patriarhul, și de către credincioșii prezenți.
Secolul IX
Secolul IX reprezintă un moment important pentru explicitarea fenomenului coborârii Sfintei Lumini. De acum, întâlnim date mult mai sigure, referitoare inclusiv la natura supranaturală a acesteia. Printre surse se numără și unele musulmane. Este demnă de remarcat mărturia unui călugăr occidental, Bernard, martor ocular al coborârii Sfintei Lumini în anul 870 ( a se vedea Episcopul Auxentios al Foticeii, Lumina Sfântă de Paști de la Ierusalim, Editura Deisis, Sibiu, 1996, p. 31). Pentru acuratețea informației redăm un pasaj din Itinerariul său: Slujba începe dimineață în această biserică (a Învierii – n. n.). Apoi, când aceasta ia sfârșit, se merge în procesiune cântându-se Kyrie eleison (Doamne miluiește – n. n.) până ce vine îngerul și aprinde lumina și candelele care atârnă deasupra Mormântului. Patriarhul trece o parte din această lumină episcopilor și restului mulțimii oamenilor, și fiecare are lumină în mână acolo unde stă (op. cit., p. 32)
Cu informații suplimentare vine o sursă islamică de la sfârșitul aceluiași secol, IX: Un străjer închide ușa mormântului și stă înaintea ei. Ei toți rămân astfel, până ce văd o lumină asemănătoare unui foc alb ieșind din interiorul mormântului. (…) În mâinile lui se află o lumânare pe care o aprinde de la foc și o duce apoi afară. Deși e aprinsă, lumânarea nu arde. (…) Când această lumânare este trecută unei a treia persoane ea începe să ardă și se preschimbă în foc.
Secolul X
Preotul Nichita scrie în 947 împăratului bizantin Constantin VII Porfirogenetul cum Sfânta Lumină a umplut întreaga biserică, înainte de a aprinde candelele din Sfântul Mormânt. Însuși emirul, venit să interzică slujba, a văzut cum cea mai mare dintre candelele suspendate în fața sa a lăsat să scape untdelemnul și apa pe care le conținea și s-a umplut de focul dumnezeiesc deși nu avea defel nici o feștilă.
Secolul XI
O altă sursă islamică – Al Biruni – arată că pentru a împiedica minunea, autoritățile musulmane au înlocuit feștila candelei de la Sfântul Mormânt cu un fir de aramă, cu scopul ca acesta să nu se aprindă și ceremonia să fie astfel întreruptă. Dar când focul a coborât, ea s-a aprins totuși. Faptul că această minune era cunoscută la scară largă, chiar printre musulmani, a constituit unul dintre principalele motive, dacă nu primul, pentru care califul Al-Hakim a distrus integral biserica Învierii din Ierusalim, la începutul secolului XI.
Informații despre Sfânta Lumină din secolele următoare
În secolele următoare, informațiile despre Sfânta Lumină se întețesc, adăugându-se noi elemente. Atrage atenția un eveniment petrecut în 1580, în timpul Patriarhului Sofronie al Ierusalimului. În urma unor intrigi ale armenilor, guvernatorul cetății nu a permis ortodocșilor să intre în biserică în Sâmbăta Patimilor, pentru a sluji Sfânta Liturghie. În timp ce ortodocșii se rugau afară cu patriarhul lor, una din coloanele de la ușa bisericii s-a despicat și Lumina Sfântă a ieșit prin ea. Aceasta a fost împărțită credincioșilor care, mai apoi, au fost lăsați să intre în biserică de portarii mahomedani. (Articolul a fost publicat în revista “Credința ziditoare”, nr.1/2003)