Sfânta Liturghie

Sfânta Liturghie ocupă în viața Bisericii un loc central. Este cunoscut faptul că organizarea primelor comunități creștine s-a făcut în funcție de săvârșirea Sfintei Euharistii. “Deci cei ce au primit cuvântul Lui s-au botezat; și în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Și stăruiau în învățătura Apostolilor și în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte II, 41-42).
În primele secole ei care doreau să devină creștini erau pregătiți în chip special. Catehumenaul, se poate spune, constituia nu numai învățarea doctrinei creștine, ci și o inițiere în vederea înțelegerii lucrării tainice a lui Dumnezeu prin Biserică în lume. Catehumenii erau pregătiți pentru înțelegerea tainei tainelor, Sfânta Euharistie.
Dintru început, credincioșii se străduiau să înțeleagă adevărurile de credință și să participe, prin trăire, la cult. În năzuința de a înțelege ceea ce se săvârșea s-a simțit nevoia unei explicări a rânduielii și a simbolismului actelor cultice. Se poate spune, în acest sens, că cei ce participau la Sfânta Liturghie în care se recapitulează simbolic activitatea Mântuitorului întrupat, înviat și proslăvit, trăiau bucuria comuniunii cu Dumnezeu.
Față de alte servicii religioase, Sfânta Liturghie era înțeleasă chiar și când limba de cult era străină.
La începutul secolului al XVI-lea, deci descriind situații și mai vechi, un preot sas din Bistrița, Adalbert Wurmloch, scrie unui prieten al său din Breslau că preoții români “explică” epistolele Sfântului Pavel și Evanghelia în limba română, după ce le-au citit în slavonă, “pe care mirenii n-o înțeleg”. Așadar, prin explicarea textelor, preoții cultivau și ei limba românească în biserică și trebuie să înțelegem că aceasta era pe atunci o mare îndrăzneală. Ștefan Metes spune, pe drept cuvânt, că în acea vreme credincioșii se rugau în mod sigur în românește și putem adăuga la aceasta că, fără nici o îndoială, se spovedeau la preot și acesta îi dezlega în românește, de vreme ce nu înțelegeau slavona. Către aceste concluzii conduce logica lucrurilor.
Remarcăm în acest sens și faptul că în rânduiala Liturghiei, tot ceea ce se rostește cu voce tare în unele Liturghiere sînt redate în limba poporului, iar rugăciunile care se citeau de către preot în taină erau, spre exemplu, în limba greacă. În felul acesta a fost conceput Liturghierul aromân, în care “exceptând rugăciunile care se citeau de către preot în taină erau, spre exemplu, mult mai bogate în Liturghierul românesc (ceea ce este și explicabil, scopul traducerii fiind acela de a se face înțeles serviciul divin de către aromân, în timp ce tipicul este același, indiferent de limba în care se fac slujba), conținutul strict al Liturghiei, ceea ce se citește cu glas tare, nu în taină, adică toate câte se zic în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, sînt întocmai și în Liturghierul aromânesc.
Explicarea și înțelegerea Sfintei Liturghii în consensul învățăturii Bisericii a fost cerută și de nevoia de apărare și propovăduire a dreptei credințe.
Primul Liturghier tipărit și care datează din 1570, reprezintă, de fapt, răspunsul Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania la propaganda calvină.