Sfânta Irina a Constantinopolului și Împăratul Kaloioan

Împăratul bizantin Alexie I Comnenul și împărăteasa Irina, fiind creștini evlavioși, au căutat o soție modestă și credincioasă pentru fiul lor Ioan, urmașul la tron. Ei au aflat o candidată desăvârșită în prințesa Pyrisca a Ungariei, fiica regelui Ladislau I. Era virtuoasă și foarte frumoasă, cu păr lung roșcat. Venind la Constantinopol, ea s-a alăturat Bisericii Ortodoxe, luând numele de Irina. S-a măritat cu Ioan în 1104.
După ce ea și soțul ei au ajuns pe tronul imperial, în 1118, ea s-a dovedit a fi o împărăteasă vrednică. A crescut patru fii și patru fiice, în chip cuvios și demn, cum se cuvenea rangului lor imperial. Înainte de a fi fost încoronată împărăteasă și-a dat toată averea săracilor.
Cu trecerea anilor, a ajuns a fi tot mai interesată de viața duhovnicească. Repeta adeseori cuvintele Proorocului David: Ce folos este întru sângele meu (adică: moștenirea mea împărătească), când mă pogor eu întru stricăciune? (Ps. 29, 9). Ea slujea lui Hristos îndeosebi prin slujirea săracilor și a celor aflați în nevoi. I se spunea „Primitoarea de străini“ și se îmbrăca cu veșminte simple, „mai curând de călugăriță, decât de împărăteasă“. Și neîncetat își îndemna soțul să ajute pe cei nevoiași.
Soțul ei, împăratul Ioan Comnenul, era poreclit „Kaloioan“ (kalos în grecește înseamnă atât „frumos“, cât și „bun“). Cum spune una dintre Vieți: „Chipul său măsliniu, cu trăsături clare și ochi nobili i-a adus această poreclă; însă supușii săi credincioși spuneau cu bucurie că ea se datora mai curând firii sale strălucite și felului ocârmuirii sale“. Chiar la începutul domniei sale s-a descoperit un complot împotriva lui, condus de sora sa Ana, dar el i-a tratat pe conspiratori cu multă îngăduință. Era împotriva luxului inutil și risipitor, iar sub domnia sa și a sfintei sale împărătese viața de curte a Bizanțului și-a aflat o nouă rânduială și simplitate.
Insuflată de Dumnezeu și cu ajutorul soțului ei, Irina a supravegheat zidirea Mănăstirii Pantocratorului din Constantinopol, lângă Biserica Sfinților Apostoli. Ea a supravegheat și zidirea frumoasei biserici a mănăstirii, ca și a arhondaricului și căminului de bătrâni din apropiere. Într-o zi, ea l-a adus pe soțul ei în nou-zidita biserică a mănăstirii și, aruncându-se la pământ și plângând, a strigat: „Primește, Stăpâne, templul zidit de Dumnezeu prin harul Tău“. Și zicea că nu se va ridica până ce soțul său nu-i va făgădui că va da în continuare bisericii și mănăstirii aceleia tot ajutorul bănesc pentru a-i asigura viitorul. El a încuviințat, și timp de veacuri aceasta a fost una din mănăstirile cele mai însemnate ale capitalei.
Împărăteasa Irina era probabil cea mai puternică și cu siguranță una dintre cele mai bogate femei din întreaga lume în acea vreme. Însă așa de mult dorea împărăteasa să lase lucrurile vieții acesteia și să caute numai cele cerești, încât în anii săi cei de pe urmă a intrat în viața monahală, cu blagoslovenia soțului ei, luând numele de Xenia. Și-a petrecut ultimele zile într-o mănăstire din Vithinia (Asia Mică). Moaștele sale au fost aduse înapoi în capitală, spre a fi așezate în Mănăstirea Pantocratorului, întemeiată de ea.
Soțul ei, împăratul Kaloioan, a hotărât să rămână credincios minunatei și evlavioasei sale soții, refuzând a se mai gândi la căsătorie după moartea ei. La scurt timp după aceea, la 8 aprilie 1143, el și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, după ce își zgâriase mâna într-o săgeată otrăvită. A fost înmormântat lângă soția sa.
În marea biserică a Sfintei Sofii din Constantinopol se află o splendidă icoană în mozaic, înfățișând pe împăratul Ioan al II-lea Comnenul și pe împărăteasa Irina, stând de-o parte și de alta a Maicii Domnului cu pruncul Iisus. Ioan ține o pungă cu bani, simbol al generozității sale față de Hristos și de Biserica Sa.
(Din „Căsătoria , cale spre sfințenie”, Ed. Sophia 2001, sursa: www.femeiaortodoxa.ro)