Sfânta Ecaterina, prințesa muceniță

Biserica noastră o cinstește astăzi pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Sfânta Ecaterina, fiica lui Consta, predecesorul împăratului păgân Maximian, s-a născut în cetatea Alexandriei. Provenind dintr-o familie de rang înalt, Ecaterina a beneficiat de multe privilegii, a studiat foarte mult, astfel că, la vârsta de 18 ani, era cunoscută pentru frumusețea și înțelepciunea sa. Mulți dintre cei bogați ar fi vrut să o aibă soție, însuși Maximian considerând-o demnă să stea pe tronul de împărăteasă. Tânăra însă era atât de mândră, încât considera că nici un bărbat nu se putea ridica la nivelul ei.
Fiind destul de greu să găsească pe cineva care să fie pe placul fiicei sale, mama se hotărăște să o ducă pe Ecaterina la un părinte duhovnicesc ce locuia în afara cetății.
Aici află Ecaterina despre învățătura creștină, însușindu-și anumite cunoștințe despre Mântuitorul Iisus Hristos, iar la finalul discuției, părintele îi dăruiește o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe.
Mireasă a lui Hristos
Ecaterina are două viziuni: în prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe, dar nefiind creștină, nu vede fața Mântuitorului și așa înțelege că toate cunoștințele ei erau deșarte și numai viața creștină poate aduce sufletului liniște și bucurie.
După această vedenie, merge din nou la părintele care îi vorbește despre facerea lumii, despre căderea omului în păcat, despre a doua venire a Mântuitorului. Înțelegând acestea, primește Sfântul Botez.
Are o a doua vedenie în care Însuși Hristos îi dă un inel de logodnă, zicându-i: „Iată, astăzi te primesc pe tine mireasă Mie nestricată și veșnică, deci să păzești tocmeala aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pământesc“.
În ziua următoare, Ecaterina rămâne cu totul uimită când vede inelul de logodnă pe degetul său și din acest moment viața ei se schimbă.
Convertirea filosofilor
În acea vreme, împăratul a venit în cetate pentru a le face mare praznic zeilor. Ecaterina, văzând înșelăciunea oamenilor, merge la el pentru a-i vorbi despre lepădarea de zei și despre îmbrățișarea vieții creștine, spunându-i: „Cu adevărat, mare rușine este a fi cineva atât de orb și de nebun ca să se închine unor urâciuni ca acestea“.
Apărând cu tărie creștinismul, ajunge în fața unui consiliu de cincizeci de filosofi păgâni, dintre cei mai iscusiți, care aveau poruncă împărătească să o determine să se închine zeilor. Dar spre mânia împăratului, Ecaterina dovedește deșertăciunea zeilor.
În urma unei frumoase pledoarii pentru viața creștină, toți filosofii acelei adunări se vor converti, îndurând apoi moarte martirică.
„Mulți din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu“
Încercările împăratului de a o convinge pe Ecaterina să se întoarcă la păgânism sunt zadarnice, credința tinerei fiind de nezdruncinat. Mai mult decât atât, auzind că mulți de la palat se vor converti, mâniat, acesta poruncește să fie biciuită cu vine de bou, apoi închisă în temniță fără mâncare și apă.
În urma unei vedenii pe care o are împărăteasa Augusta, merge împreună cu un prieten al împăratului și alți două sute de ostași în temnița Ecaterinei și, ca urmare a unei discuții, se vor converti toți, primind apoi moarte mucenicească.
Astfel, s-a împlinit proorocia tinerei care i-a zis împăratului: „Mulți din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu“.
Martiriul Sfintei Mucenițe Ecaterina
După multe torturi și o ultimă încercare eșuată a împăratului de a o convinge pe Ecaterina să aleagă închinarea la zei, acesta va porunci să i se taie capul în afara cetății.
Atunci, mult popor a mers alături, plângând că se va pierde o tânără așa de frumoasă și înțeleaptă, dar sufletul ei era plin de bucurie, spunând: „Eu văd acum pe iubitul meu Mire Iisus Hristos, Făcătorul și Mântuitorul meu, cununa și slava mea“.
Ultima sa rugăciune a fost: „Doamne Iisuse Hristoase… primește sufletul meu, pe care l-am adus Ție ca jertfă pentru dragostea Ta. Adu-Ți aminte, Doamne, căci trup și sânge sunt, și nu lăsa greșelile mele cele făcute din neștiință ca să fie arătate de cumpliții ispititori la înfricoșata Ta judecată, ci spală-le cu sângele pe care-l vărs pentru Tine și rânduiește ca trupul acesta, care, rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmașii Tăi cei ce mă prigonesc. Caută dintru înălțimea Ta, Doamne, și asupra poporului acestuia care stă înainte și-l povățuiește la lumina cunoștinței Tale. Și acelora care vor chema prin mine numele Tău cel preasfânt dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toți să se laude măririle Tale în veci“. („Sinaxar“)
În 25 noiembrie 305, la tăierea capului său nu a curs sânge, ci lapte. Îngerii au ridicat trupul Sfintei Ecaterina și l-au dus în Muntele Sinai, în locul în care Moise văzuse Rugul Aprins, unde s-a ridicat o mănăstire ce poartă numele Sfintei Mucenițe.
Comori de mare preț la Mănăstirea Sfintei, din Muntele Sinai
Așezată pe locul unde odinioară Moise a primit Tablele Legii, Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ este unul dintre celebrele centre de pelerinaj ale Ortodoxiei, deținând una dintre cele mai importante biblioteci ale lumii, cu peste 3.000 de manuscrise, opere de artă și documente istorice, la care se adaugă colecții unice de icoane, candele de argint, mozaicuri, picturi și miniaturi, multe datând din secolele V-VI.
Puterea cu care a traversat secolele este vizibilă în arhitectura ei: un adevărat colos din piatră, zidit și păstrat aproape în forma inițială, de la împăratul bizantin Justinian cel Mare, din anii 550-551.
Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ este un monument creștin unic, unde duhul civilizației bizantine, demult apuse, este încă viu.
Între obiectele de mare preț de care se bucură viețuitorii mănăstirii, dar și pelerinii, se numără și două icoane cu totul deosebite.
Impresionantă este reprezentarea Bunei Vestiri, în care Fecioara Maria ține în mâna dreaptă, în poală, un medalion care are gravat un embrion, iar în dreptul inimii sale, nevăzut decât sub fascicolul de lumină al lanternei, este desenat fin, cu o culoare fosforescentă, un prunc: Pruncul Iisus, pe care tânăra Fecioară Maria Îl purta deja în inima sa în momentul în care Arhanghelul Gavriil îi aduce vestea.
Deosebită este și icoana Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator, datând din secolul al VI-lea, care uimește prin forța sa inexplicabilă dată de figura asimetrică. Partea stângă este expresia iubirii lui Hristos, iar partea dreaptă Îl reprezintă pe Iisus Judecător.
O altă comoară de care se bucură mănăstirea este Rugul Aprins prin care Domnul i-a vorbit lui Moise: „Descalță-te, căci locul pe care te afli este sfânt!“ (Ieșirea 3, 5)
Motivul rugului este întipărit pe stâncile din Sinai, atât la suprafață, cât și în interiorul lor. Rugul înverzește în fiecare an și este unicul din necuprinsul pustiu arab, deși aici există numeroase plante spinoase.
Ocrotitoarea studenților teologi din București
Paraclisul cu hramul „Sfânta Ecaterina“ din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din București își sărbătorește astăzi hramul. La început a fost o bisericuță de lemn, metoc al mănăstirii din Sinai, purtând același hram ca și astăzi, acest nume avându-l soția domnitorului de atunci, Alexandru Ipsilanti.
Avariată în 1595, cu ocazia retragerii trupelor turcești conduse de Sinan Pașa, este refăcută de vistierul Pană, considerat drept al doilea ctitor. Mănăstirea se va numi de acum „Mănăstirea lui Pană vistierul“, însă la începutul secolul al XVII-lea, apare ca Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“. În 1611 este arsă de armata lui Gabriel Bathory.
Paul de Alep, vestitul călător în Țările Române între anii 1653-1658, spune că sfântul lăcaș avea un egumen și călugări de la Muntele Sinai. De-a lungul timpului, paraclisul a fost supus unor modificări, ajungând la stadiul actual, care datează din 1850.
(Sursa: Ziarul Lumina)