Sfânta Cuvioasă Parascheva – puterea evlaviei jertfelnice

Mulți creștini care se închină sfintelor moaște ale Cuvioasei Parascheva exclamă: Sărutându-le, am simțit o putere …, Sfânta mi-a dat putere …, sau Am încredere în puterea Sfintei. Este adevărat faptul că de multe ori prezența unui sfânt îți dă fiori, simți că trupul său este purtător de putere, de Duh, că este mai presus de fire, de „normalul“ cu care ești obișnuit. Puterea Duhului lui Dumnezeu ce lucrează și după moartea sfântului prin sfintele sale moaște contrastează cu duhul de putere al acestei lumi.
Obișnuit astăzi mai mult cu sensurile hegemonice ale cuvântului „putere“, omul contemporan, avid de autoritate, influență, stăpânire, dominație, regândește „utilitatea“ „puterii“ sfinților. În mintea omului secularizat, martor la afirmații precum cele menționate mai sus, apare dilema pragmatismului unui astfel de act de cult; fapt evident cu atât mai mult atunci când te afli în fața sfintelor moaște ale unei tinere care a trăit cu un mileniu înaintea noastră.
Sfințenia nu are vârstă, pentru că puterea sfințeniei este puterea veșnică a Duhului lui Dumnezeu, izvor nesecat al sfințeniei. Pe de o parte, puterea sfinților, și a Cuvioasei în particular, este puterea iubirii smerite a lui Dumnezeu Care întărește prin sfinți legătura de dragoste între oameni. Puterea săvârșirii de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva, pe de altă parte, se datorează răspunsului ei pozitiv la chemarea de a sluji lui Dumnezeu, răspuns concretizat în ascultarea și împlinirea cuvântului revelat, în milostenie, post și rugăciune.
Vocația sfințeniei primește răspunsul unui copil
Parascheva s-a născut în satul Epivata, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al XI-lea. Despre părinții Cuvioasei Parascheva știm doar că aceștia, oameni înstăriți și buni creștini, au mai avut un fiu, viitorul Sfânt Eftimie Izvorâtorul de mir, episcopul Maditelor. În urma morții timpurii a tatălui, responsabilitatea creșterii celor doi copii a revenit în întregime mamei, căreia Cuvioasa Parascheva îi datorează frica și dragostea față de Dumnezeu, râvna sa pentru sfintele slujbe, ascultarea și împlinirea poruncilor bisericești, întreaga viețuire creștină.
Tradiția Bisericii consemnează câteva întâmplări deosebite din copilăria Cuvioasei, fiind menționate milostenia sa și dragostea pentru Evanghelia Domnului Iisus Hristos.
Mai târziu, tânăra Parascheva a plecat spre locurile sfinte, nevoindu-se într-o mănăstire de maici din pustiul Iordanului.
Fiind întotdeauna cu gândul la Mirele ei Hristos, desigur că „nunta“ ce consfințea mutarea în împărăția Sa, trecerea de la cele efemere la cele veșnice, nu putea să-i fie o surpriză. Într-o noapte, pe când priveghea ca de obicei în rugăciune și asceză, a văzut un înger sub formă de tânăr, care i-a zis: „Lasă pustiul și întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului, iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinți, pe rude și toate bunurile din lume“. La vârsta de 25 de ani, Cuvioasa Parascheva părăsește pustia și se îndreaptă spre casă.
Taina ce se cerea descoperită
La doar 27 de ani, tânăra Parascheva a primit de la Hristos cununa cuvioșiei, a râvnei duhovnicești, a credinței și evlaviei sale. Trupul ei, înmormântat aproape de mare, a fost uitat de către localnici, dar nu și de Dumnezeu, Care, după mulți ani, a socotit ca acesta să fie învrednicit de cinstirea creștinilor de pretutindeni. Descoperirea trupului îngropat al Sfintei Cuvioase Parascheva s-a făcut într-un mod cu totul minunat.
Tradiția consemnează că pe țărmul Kallicratiei a ajuns trupul în putrefacție al unui marinar. Mirosul respingător i-a determinat pe localnici să îngroape cadavrul, numai că Dumnezeu a rânduit ca aceștia să sape groapa, în spațiul vast al plajei, tocmai acolo unde se afla trupul Cuvioasei. Din cauza ignoranței oamenilor, sfintele sale moaște, ieșite la vedere celor prezenți, au fost lăsate în continuare în pământ, alături de trupul marinarului.
Unui om evlavios din sat, pe nume Gheorghe, i s-a arătat în vis Sfânta Parascheva ca o împărăteasă, înconjurată de cete de ostași luminați, căruia i-a zis: „Luați repede moaștele mele și le puneți într-un loc de cinste, pentru că nu pot să suport mirosul acestui om“. Aceeași vedenie a avut-o, în aceeași seară, evlavioasa Eftimia, o femeie binecredincioasă din sat. Dimineața, au alergat cu toții la mormânt și, găsind trupul înmiresmat și făcător de minuni al Cuvioasei, l-au mutat cu un sobor de preoți în biserica Sfinților Apostoli din Kallicrateia. Sfintele ei moaște au devenit un izvor de vindecări pentru cei ce le sărutau cu credință și cu inimă curată.
După ce au fost prin mai multe țări din Balcani, sfintele sale moaște au fost aduse la Iași, prin râvna domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), ajungând aici în 13 iunie 1641. Sfintele moaște au fost așezate în biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi“ din Iași de unde, după incendiul din 1888, au fost mutate în Catedrala mitropolitană.
Multe dintre minunile pe care Cuvioasa Parascheva le-a săvârșit la Iași au fost consemnate în Patericul românesc, dar încă foarte multe sunt păstrate cu smerenie în conștiințele celor care venind cu nădejde la racla Sfintei nu au plecat nemiluiți, indiferent de suferința cu care au venit.
Puterea minunilor Sfintei Parascheva
În fiecare zi, Catedrala mitropolitană din Iași, sanctuar al Sfintei Cuvioase Parascheva, reunește în rugăciune credincioși care se închină ei cu credință, aducând flori, daruri și îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate și binecuvântare. Marea evlavie a creștinilor față de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică tocmai prin convingerea că ea dăruiește ajutor, prin rugăciunile ei, tuturor: copiilor și celor în vârstă, monahilor și tinerilor căsătoriți, bolnavilor și celor singuri. Puterea minunilor ei izvorăște din puterea rugăciunilor ei, ca mijlocitoare alături de toți sfinții către Hristos, din sfințenia și bunătatea ei, din iubirea ei față de Dumnezeu și față de oameni.
Racla Sfintei, reînnoită anul acesta
În urma incendiului din anul 1888 de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“, racla ce adăpostea moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost cuprinsă de foc, doar capacul de deasupra și sfintele moaște rămânând intacte. În 1891, în timpul mitropolitului Iosif Naniescu, s-a confecționat o altă raclă din argint, donație a familiei Botez din județul Suceava. Cu timpul, racla, având la interior lemn de chiparos, s-a deteriorat.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Mitropolit Teofan, relicvariul a fost investigat de o comisie formată din profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași și din specialiști de la Palatul Culturii, care a constatat degradările acestuia.
Racla sfintei a fost restaurată la un atelier specializat din Grecia, fiind reînnoit lemnul de chiparos, a fost reparată încuietoarea, s-a intervenit la argintul cu care era îmbrăcată racla și s-au aurit chipurile sfinților români sculptate pe ea. Restaurarea raclei Sfintei Cuvioase Parascheva a fost realizată prin contribuția multor credincioși, atât din țară, cât și din străinătate, care au donat bani, aur și argint.
Pe toată perioada recondiționării, moaștele Sfintei Parascheva au fost așezate într-o raclă din lemn sculptat la un atelier din zona Neamțului.
Racla ce adăpostește moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, a fost resfințită pe 16 iunie 2009, de Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
(Diac. Cătălin Vatamanu, Ziarul Lumina)