Sfânta Cuvioasă Parascheva – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfânta Parascheva, sau Sfânta Vineri, cum i se mai spune în popor, s-a născut în anul 1025 în satul Epivata, astăzi Selimpașa, o localitate din Turcia.
Din tradiție, se cunoaște că mama sa se numea Sofia, tatăl Nechita, iar fratele ei se numea Eftimie; acesta, după mai bine de treizeci de ani de nevoință într-o mănăstire din Constantinopol, va ajunge episcop de Madit (Turcia).
Deși nu avem informații legate de studiile pe care le-ar fi urmat sfânta, înclinăm să credem că nu i-au fost străine școlile cunoscute ale vremii din Constantinopol, care se afla la numai 50 km spre est de Epivata, având în vedere și faptul că făcea parte dintr-o familie destul de înstărită.
Inițial, părinții ei au vrut să o căsătorească. Însă ea – din dorința de a evita propunerea părinților – s-a retras la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea Pontului (astăzi Eregni).
După cinci ani de aspră nevoință în această mănăstire, a plecat să se închine la Locurile Sfinte de la Ierusalim. Nu s-a mai întors în Heracleea Pontului, ci a rămas într-o mănăstire din pustia Iordanului unde, după un timp de nevoință, într-o noapte, i s-a arătat un înger în vis care i-a spus să lase pustia și să se întoarcă în patria sa. Avea în jur de 25 ani.
Potrivit tradiției, ajunsă în Epivata, Sfânta Parascheva s-a implicat în nenumărate activități filantropice, întemeind un cămin pentru săraci, orfani, văduve și suferinzi. De altfel, ajutorarea săracilor făcea parte integrantă din viața ei, având în vedere că de copilă își împărțea hăinuțele cu cei lipsiți, fiind cunoscută și apreciată pentru faptele ei de milostenie.
Epuizată de suferință și de nevoință, Sfânta Parascheva, la numai 27 de ani, s-a strămutat la lăcașurile cerești, fiind înmormântată pe malul Mării Marmara, nu departe de Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Kallicrateia, unde, după întoarcerea din Țara Sfântă, timp de doi ani și-a continuat nevoințele duhovnicești, necunoscută de nimeni.
În relatarea vieții este consemnat că, după mai mulți ani, în apropierea mormântului sfintei a fost înmormântat un marinar adus de valuri la mal. Ca urmare, într-o noapte, Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a arătat în vis unor oameni evlavioși, Gheorghe și Eufimia, care își petreceau nopțile în rugăciune, cerându-le să-i dezgroape trupul de lângă acel om, fără a le spune motivul. Când cei doi, împreună cu alți consăteni și cu părintele lor duhovnicesc, s-au dus la locul descoperit, potrivit vedeniei, au aflat trupul Sfintei Parascheva neputrezit.
Inițial, preotul a vrut să îngroape trupul sfintei în cimitirul satului, numai că, informându-l pe patriarhul Constantinopolului, Mihail Cerularie (1043-1058), și povestindu-i despre descoperirea în chip minunat al acestuia, patriarhul a dispus ca moaștele sfintei să fie așezate în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde au stat timp de două sute de ani.
Când Mitropolia de Târnovo a fost ridicată la treapta de Patriarhie (1238), în timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241), moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, rămânând acolo până în 1393, an în care orașul a fost distrus de sultanul Baiazid al II-lea Fulgerul (Ilderim). În aceste condiții, Patriarhia de Târnovo s-a desființat.
Dată fiind această situație, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, împreună cu cele ale Sfintei Filofteia, au fost duse de țarul bulgar Strațimir la Vidin, unde au stat cinci ani (1393-1398), după cum spune Grigorie Țamblac, biograful Sfintei Parascheva, într-un panegiric rostit în Serbia în 1422-1428.
Din Vidin, moaștele sfintei au fost duse la Belgrad, unde au rămas 125 de ani, ele fiind oferite de sultanul Baiazid cneaghinei Serbiei, Militza, numită uneori și Anghelina, care le-a așezat în biserica ridicată în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva.
Însă, în 1521, otomanii au ocupat Serbia și au luat moaștele Sfintei Parascheva, împreună cu cele ale țarinei Teofana, și le-au dus de această dată la Constantinopol, așezându-le nu într-o biserică, după cuviință, ci în palatul sultanului Soliman Magnificul.
Patriarhul ecumenic Teolipt I (1513-1522), pentru că moaștele erau amenințate cu distrugerea de către slujitorii palatului din cauza multelor minuni ce se săvârșeau prin ele și care făceau ca mulți să se întărească în credința creștină, le-a răscumpărat cu 12000 ducați de aur și le-a așezat, cum era și firesc, în Biserica Pammakaristos – Catedrala Patriarhală. Au rămas în acest lăcaș de cult până în 1586, când Biserica Pammakaristos a fost transformată în moschee, iar moaștele Cuvioasei Parascheva au fost mutate în Biserica Vlaherne, apoi, după un timp, în Biserica „Sfântul Dimitrie” (1597), unde au stat 4 ani, respectiv, în Biserica „Sfântul Gheorghe” (1601), aceasta din urmă fiind noul sediu al Patriarhiei Ecumenice.
În prima jumătate a secolului al XVII-lea, Patriarhiile de Constantinopol și Ierusalim se aflau în mare strâmtorare, nereușind să plătească birul anual impus de Poarta Otomană și abia asigurându-și existența. Cele două instituții au beneficiat de sprijinul domnului Moldovei Vasile Lupu (1634-1653), acesta plătind datoriile pe care le acumulaseră timp de mai mulți ani. Astfel, în semn de recunoștință pentru binefacerile domnului moldovean, patriarhul Partenie I (1639-1644) a dăruit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, pentru a fi așezate în mănăstirea ctitorită de domn în Iași (1639) și închinată Sfinților Trei Ierarhi.
Așa se face că, în ziua de 13 iunie 1641, mitropolitul Varlaam (1632-1653), însoțit de episcopii Evloghie al Romanului (1641-1644) și Gheorghe al Hușilor (1634-1645), în prezența domnului Vasile Lupu, a primit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care le-a așezat în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. Inscripția din firida în care au stat moaștele istorisește pe scurt firul evenimentelor care au avut loc cu acel prilej.
În anul 1888, în timpul lucrărilor de restaurare a bisericii, lucrări începute încă din 1884, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în paraclisul amenajat în Sala gotică. Din păcate, în noaptea de 26 spre 27 decembrie a aceluiași an, paraclisul a luat foc de la o lumânare rămasă aprinsă, moaștele fiind mutate la începutul lui ianuarie 1889 în Catedrala Mitropolitană, unde se află și astăzi.
Din însemnările istorice aflăm că, de la acea dată, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au părăsit Catedrala numai în trei rânduri.
Prima dată s-a întâmplat în 1944, în luna martie, când, din cauza războiului, moaștele au fost duse la Mănăstirea Govora, cu o oprire pentru șase luni la Mănăstirea Sămurcășești, de lângă București, ctitoria vornicului Constantin Sămurcaș și a soției sale Zoe, după care au fost readuse la Iași.
A doua oară, plecarea a avut loc în vara anului 1947, între 10 iunie și sfârșitul lunii august, când moaștele Sfintei Parascheva au fost purtate prin satele încercate de secetă și foamete din județele Iași, Vaslui, Bacău, Neamț și Suceava. Procesiunea a fost coordonată de arhimandritul Teoctist Arăpașu, participant și el în alai, care a fost ales mai târziu mitropolit și patriarh.
A treia oară, moaștele Sfintei Parascheva au părăsit Catedrala Mitropolitană în primăvara anului 2020 – în timpul pandemiei, fiind însoțită în județele Iași, Neamț și Botoșani de Părintele Mitropolit Teofan.
De reținut este faptul că nicio biserică din țară – și nu numai – nu a primit părticele din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, ele păstrându-se intacte, fiind învelite într-o pânză de in, sigilate, încă din 1641, de însăși mâna mitropolitului Varlaam, în prezența domnului Vasile Lupu; despre cele câteva fragmente care se află în Catedrala Episcopală din Roman, istoricii susțin că au fost aduse de Petru Rareș înainte ca trupul Cuvioasei să fi fost aduse în țară.
Sinaxarele mai cuprind și alte sfinte care poartă numele de Parascheva, cum ar fi Sfânta Muceniță Parascheva, prăznuită la 26 februarie, care a fost martirizată în timpul lui Nero (54-68); Sfânta Muceniță Parascheva-Piatnița, prăznuită la 28 octombrie, care a fost martirizată în timpul lui Dioclețian (284-305); Sfânta Parascheva de la Poloțk, numită în Apus Praxeda, fiica cneazului Vasile Rogvolod, care a trăit în secolul al XIII-lea și a fost martirizată la Roma; și Sfânta Muceniță Paraschevi, prăznuită la 26 iulie, care a fost martirizată în timpul lui Antonin Piul. Poate de aici și anumite confuzii privind părticelele de moaște atribuite Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este o sfântă făcătoare de minuni. Pelerinii închinători pot da mărturii în acest sens.O parte din mărturiile acestora le găsiți în lucrarea „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva” publicată de Editura Doxologia a Arhiepiscopiei Iașilor. Cele mai multe au rămas însă neștiute, trăite în taină de cei ce s-au bucurat de grabnicul ajutor și purtarea de grijă ale celei numită cu dragoste Ocrotitoarea Moldovei. Dincolo de minunea neputrezirii trupului, mireasma ce îl înconjoară și căldura mâinilor, rămân bunătățile nebănuite și frumusețile nespuse pe care le-a câștigat cu osârdia trupului și cu purtarea crucii și pe care cu îndrăzneală le cere Mirelui Ceresc pentru toți cei care aleargă la racla ei cu încredere, ducându-i prinosul de rugăciune iubitoare. Iar Sfânta răspunde cu răbdare tuturor, mai devreme sau mai târziu, în numele Mântuitorului, Izvorul tuturor bunătăților!