Sfânta Evdochia era samarineancă, din cetatea Heliopolis din Fenicia, născută în vremea împăratului Traian (98-117), din părinți necredincioși și închinători la idoli. Fiind ea foarte frumoasă, își petrecea viața în desfrânare, strângând multe avuții, încât i se dusese vestea și în alte țări. A crezut în Hristos mai târziu, prin lucrarea unui pustnic, Gherman, care, luându-și sălaș lângă locuința Evdochiei, se ruga neîncetat, astfel încât se întâmpla ca din odaia lui să se audă frumoasele cântări, citiri și rugăciuni ziditoare de suflet. Și s-a cutremurat sufletul desfrânatei, mai ales atunci când a auzit cuvintele: „Vai vouă, bogaților!” (Luca 6, 24). Drept aceea, luminându-se la cuget, a luat hotărârea de a-și schimba modul de a viețui și de a fi, rugându-l pe Sfântul Gherman s-o învețe calea mântuirii. Și așa, învățând Evdochia dreapta credință de la Sfântul Gherman, a primit Sfântul Botez în numele Preasfintei Treimi de la Episcopul Teodot, apoi și-a dăruit toată averea săracilor. Aflându-se în popor că a devenit creștină, a fost prinsă și supusă la chinuri de dregătorul din Heliopolis, Diogen. În timpul dregătorului Vichentie, Sfintei Evdochia i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.
Tot astăzi facem și pomenirea Sfintei Domnina cea din Cir (sec. V). Aceasta s-a născut din părinți binecredincioși și bogați. Din tinerețe s-a dăruit lui Dumnezeu și viețuia în pustnicie și în celelalte grele pătimiri ale trupului. Făcându-și o colibă lângă grădina mamei sale, viețuia acolo, cu lacrimi neîncetate. Nu mânca altceva decât linte înmuiată în apă. Sfânta Domnina și-a învelit tot trupul cu o broboadă, inclusiv fața sa, astfel încât n-a văzut fața cuiva, nici altul fața ei. Vorbea încet, cu meșteșug, dând sfaturi înțelepte celor care o întrebau spre folos. Astfel viețuind, și-a dat sufletul curat în mâinile Domnului.
(Sursa: Ziarul Lumina)