Cuvânt de învățătură

Sfânta Cruce

Cuvânt de învățătură: Sfânta Cruce
Cuvânt de învățătură: Sfânta Cruce

„Și chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinții îngeri.
Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu, venind întru putere”.

Recomandări

Mesaj la evenimentul de lansare a proiectului Centrul de Activități cu Tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” (Suceava, 11 februarie 2026)

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava

Cristian Vlădeanu, elev al Colegiului „Hurmuzachi” Rădăuți, a lansat romanul „Daffodil: Steaua Căzătoare”