Se cam adună nenorocirile produse de suceveni. Motivele de rușine le cam surclasează, ca amploare și greutate, pe cele de mândrie. „Viața întru sfințenie” – pe care ne-o recomanda pios ÎPS Pimen în Săptămâna Mare – pare un simplu slogan bisericesc, îndeplinit de cei mai mulți doar în Săptămâna Mare.
Lista rușinoasă este cuprinzătoare. Mafioții județului dovedesc jemanfișism destul ca să le taie mai întâi câte-un degețel celor cu care se răfuiesc, pentru ca apoi să le taie și altele. Câinii ciobănești mioritici sunt împușcați de câte unul care are ceva de împărțit cu stăpânul lor, deși pentru așa ceva în lumea civilizată se face închisoare grea de n-o poți duce. Topoarele se aruncă în capete, de parcă ar fi hârtiuțe de confeti. Inși bolnavi la minte violează fetițe de 11-12 ani, fără să-i deranjeze că uneori le sunt fiice ori nepoțele.
Accidentele mortale sau schilodirile produse cu automobilul sunt de asemenea la ordinea zilei. Tot mai des, ele au loc fix pe zebre, deoarece șoferii se cred mult prea șmecheri pentru a le acorda prioritate unor pietoni prea sărăntoci pentru a-și lua un „beemveu” sau un „merțan” de să crape de invidie lumea. Când o mașină se izbește de o căruță, se lasă cu nechezături cabaline și umane.
Incendierea pensiunii La Dolce Vita are și ea valoare de simbol, demonstrând că viața în Suceava nu mai este așa de dulce. Suceava pare gata să se dezlipească de harta țării noastre, pentru a se lipi la Sicilia.
Pericolul e mare. Ne-am obișnuit atât de mult cu toate acestea, că începem să le considerăm aproape firești. Nu mai tresărim când aflăm de ele. Ridicăm din umeri. Anormalul se transformă, cu fiecare zi ce trece, în normal.
Până nu e prea târziu, haideți să înființăm un festival al debarasării de violență și mitocănie. Să-l numim „Zilele Normalității la Suceava”. Sau să o sărbătorim anual pe „Sfânta Civilizație”, la fel cum megieșii noștri din Iași o serbează pe Sfânta Parascheva.
