Astăzi, când Biserica Ortodoxă cinstește cinstitul Acoperământ al Maicii Domnului, se face pomenirea și Sf. Roman Melodul. Teologia contemporană îl consideră „părintele canoanelor” și un imnograf de frunte al Bisericii, alături de Sf. Ioan Damaschin, Sf. Cosma Melodul, Sf. Andrei Criteanul și George Pisidul. Despre viața, opera și gândirea teologică a Sf. Roman Melodul în cele ce urmează.
Viața Sf. Roman Melodul
Sf. Roman Melodul este fără îndoială cel mai mare poet al Bisericii de Răsărit, „melodul Melozilor” cum bine l-a numit cardinalul J.B. Pitra. Denumiri precum „magul Elino-sir”, „Dante al neogrecilor”, „prințul Melozilor”, nu scot în evidență aspecte din viața și activitatea acestui mare imnograf al Bisericii, ci mai degrabă creionează în tușe subțiri contribuția operei sale pentru mediul eclesial și cultural.
Despre viața și activitatea sa știm mult mai multe informații din izvoarele ulterioare, care nu sunt totdeauna și demne de crezare.
Conform Sinaxarului, „acest între sfinți Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, și priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. După săvârșirea slujbei de acolo, iarăși se întoarse la Chir, unde și darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, și dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, și înghiți hârtia; și fiind praznicul nașterii lui Hristos, îndată cum se deșteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: «Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște…». Acesta a făcut condacele și ale celorlalte praznice, încă și ale sfinților celor mari; așa ca mulțimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit”.
Opera Melodului
Totalul producțiilor imnografice ale lui Roman nu ne este cunoscut astăzi. Este cert că multe s-au pierdut datorită nefolosirii lor, în timp ce altele au suferit diferite influențe ulterioare, falsificări și denaturări. Izvoarele sinaxariale ridică numărul condacelor sale la o mie, dar numărul acesta este fără îndoială hiberbolic. Având ca bază situația actuală a cercetărilor, putem considera opere autentice ale sale 89 de condace. De asemenea, s-au salvat fragmente din alte cinci imne. Roman a mai alcătuit și 33 de stihiri la sărbătoarea Nașterii Domnului.
Condacul ca nouă specie a imnografiei
Genul acesta este prima creație deosebită a imnografiei bizantine și nu pare să fi existat înainte de Roman, cel puțin nu în cunoscuta sa formă poetică. Din punct de vedere morfologic, condacul se alcătuiește din două părți inegale: introducerea, preambulul sau prooimionul și strofele sau icosurile. Introducerea este un imn scurt ce alcătuiește într-un oarecare mod rezumatul conținutului condacului (imnului). Strofele alcătuiesc trupul imnului. Numărul lor se stabilește în funcție de mărimea acrostihului. Prima dintre strofe funcționează ca un model ritmic pentru celelalte. Elementul extern de legătură al strofelor este acrostihul, care la condace este cu desăvârșire obligatoriu și întotdeauna prozaic. Acrostihul poate fi alfabetic sau onomastic, să formeze, așadar, o frază, în care de obicei se cuprinde și numele imnografului. Aproape două secole, din a doua jumătate a secolului VI și până la începuturile secolului VIII, condacul a fost principalul element al imnologiei utreniei. O reformă poetică și muzicală, ce a avut loc în prima jumătate a secolului VIII în Răsărit, având ca centru mănăstirea Sfântul Sava din Ierusalim, a introdus un nou gen imnografic: canonul. Din vechile condace ale lui Roman și ale altor poeți s-au salvat puține urme în cărțile liturgice.
În limbajul liturgic actual, condac se numește introducerea vechilor imne (condace), ce a rămas în uzul liturgic și se citesc în timpul utreniei sau se cântă după Sfânta Liturghie, cum este spre exemplu cunoscutul condac al Nașterii Domnului „Fecioara astăzi…”.
Temele condacelor Sf. Roman Melodul
Temele condacelor romanice arată izvoarele folosite de poet. Cele mai multe condace sunt biblice (8 teme din Vechiul Testament și 45 de teme din Noul Testament). Celelalte condace tratează teme aghiologice (30) sau ocazionale (5). Așadar, baza poeziei lui Roman se află în cunoașterea textelor scripturistice. Ca poet talentat, dispune de o mare libertate de întrebuințare a temelor biblice și de adaptare a acestora la scopurile și la viziunea sa estetică. În paralel, cunoaște foarte bine tradiția, folosindu-se de aceste cunoștințe îndeosebi în imnele aghiologice. Nu rareori folosește și elemente din cărțile apocrife. Cunoaște, de asemenea, și folosește textele Părinților elini, fiind influențat îndeosebi de Vasile al Seleuciei, de Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Grigorie de Nyssa și Grigorie al Neocezareei.
Dialogul ca modalitate de expresie
Elementul caracteristic al poeziei lui Roman este dialogul, ce dă acesteia voiciune și un ton dramatic. Dialogul lui Roman este fie extern, atunci când se personalizează anumite elemente naturale (cer, pământ, mare…), fie intern (intim), atunci când poetul sau altă persoană vorbește cu însuși sufletul său, adresează întrebări și dă răspunsuri sieși însuși. Este caracteristic, spre exemplu, modul în care Roman prezintă furtuna din sufletul lui Avraam, atunci când acesta a primit dumnezeiasca poruncă de a jertfi pe fiul său, sau a Fecioarei Maria, când a acceptat îngereasca salutare și când a urmat pe Fiul său spre jertfa de pe cruce. Mai mult ca oricare poet de condace, Roman reușește să vitalizeze creațiile sale prin crearea dialogurilor, care, conform capacităților sale, măresc povestirile biblice și aghiologice. Creează astfel un gen de o adâncime teatrală, în care își desfășoară temele sale. Mulți cercetători consideră unele dintre condacele lui Roman drept înaintemergătoare ale teatrului religios ev-medieval (cum ar fi, spre exemplu, condacele în cinstea celor trei tineri din cuptorul cu foc, a jertfei lui Avraam, condacul la trădarea lui Iuda, la patima Domnului și la plânsul Născătoarei de Dumnezeu.
Mostră din condacele Sf. Roman
Milostive, pe noi cei ce din Trupul Tău ne hrănim,
și din foamete și din orice nevoie ne scapi,
Hristoase și Dumnezeul nostru,
învrednicește-ne să luăm bunătățile Tale cele
veșnice cu calda rugăciune a Născătoarei de Dumnezeu,
căci ești, Mântuitorule,
a nemuririi Pâine dumnezeiască.
Toți îngerii din ceruri se minunează de cele de pe pământ,
căci oamenii de pământ, ai celor de jos locuitori,
se înalță cu duhul și ajung la cele de sus,
și se fac părtași ai lui Hristos Cel Răstignit,
căci cu Trupul Său toți împreună se împărtășesc.
De a vieții Pâine cu bucurie se apropie,
mântuire veșnică așteaptă să primească de la Acesta.
Chiar dacă pare pâine simțurilor,
tainic îi sfințește, căci este
a nemuririi Pâine dumnezeiască (din condacul la Înmulțirea celor cinci pâini).
[bibliografie folosită: Sf. Roman Melodul, Imne, traducere, studiu introductiv și note de Cristina Rogobete și Sabin Preda, Ed. Bizantină, București, 2007; K. Mitsakis, I byzantini imnografia apo tin Kaini Diathiki os tin eikonomahia, Ed. Patriarhikon Idrima Paterikon Meleton, Tesalonic, 1971; P. Hristou, Elliniki Patrologia, tomos 5, Protobyzantini periodos, deuteri ekdosi, Ed. Kiromanos, Tesalonic, 2006;N. Tomadakis (ed.), Romanou tou Melodou, ekdidomenoi ek patmiakon kodikon meta prolegomenon upo N. Tomadakis, tomos 2, Atena, 1954; Mineiul pe octombrie, EIBMBOR, București, 1978; Sf. Roman Melodul, Imne teologice, ed. Alexandru Prelipcean și Alexandru Iorga (în curs de apariție)] Drd. Alexandru PRELIPCEAN
