Astăzi

Sf. Mare Mc. Fevronia. Cuv. Dionisie și Dometie



Sf. Mare Mc. Fevronia – Această fericită și prea cuvioasă din mică vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos și cu cuviință petrecându‑și viața sub canonul mănăstirii, a întrecut pre toate cele ce erau cu dânsa, atâta la nevoința sihăstriei și la înțelepciune, cât și la cetirea dumnezeieștilor scripturi. În zilele lui Dioclețian un oarecare guvernator gonea pre creștini, și omorî și pre muceniță.
Cuv. Dionisie și Dometie- Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Dionisie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Înaintemergătorului din muntele Athos, care cu pace s-a săvârșit. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului și purtătorului de Duh Dometie, prietenul și sihastrul împreună cu pomenitul Sfântul Dionisie și egumenul aceleiași mănăstiri, care cu pace s-a săvârșit.
Sfânta Mare Muceniță Fevronia
Cu haina pătimirilor s-a îmbrăcat mireasa lui Hristos, Sfânta Mare Muceniță Fevronia, urmând Celui Ce pe Cruce a acoperit goliciunea lui Adam, îmbrăcând de bună voie acoperământul chinurilor trupului, ca să-i dăruiască celui căzut veșmântul nepătimirii dumnezeiești. Lovituri a răbdat trupul firav al acesteia, ca să zdrobească desăvârșit capul vicleanului cu puterea Crucii întăritoare a lui Hristos. Mădularele i s-au tăiat celei ce prin viețuire sihăstrească a tăiat toate legăturile patimilor și a ucis toată semeția vrăjmașului. În foc a fost aruncată cea care ținea nestins în cămara inimii focul rugăciunii. Spânzurată a fost cea care a spânzurat păcatul, odihnindu-se în lumina pocăinței. Toate deșertăciunile lumii a defăimat și strigând cu glas smerit din temnița inimii a primit întărire de sus spre răbdarea nevoințelor mucenicești. A văzut deschizând porțile Împărăției și cu bucurie a defăimat chinurile cumplite. Cu rugăciunile ei, Hristoase, Dumnezeule, dă-ne nouă a păzi legea cea duhovnicească a viețuirii curate.
TROPAR
În focul chinurilor mă arunc Hristoase, fiind aprinsă de focul dragostei tale,
În marea pătimirilor mă afund, ca să Te aflu pe Tine în adâncul iubirii luminătoare,
Crucea Ta o port pe umerii mei, ca să mă ridic cu Tine pe Crucea înălțării,
Iar Tu mă întărește ca un Milostiv, ca să duc până la capăt povara durerii,
Astfel striga Sfânta Fevronia, mucenița cea iubitoare de cerească viețuire,
Pentru rugăciunile ei, Hristoase Dumnezeule, răsari noua curata nepătimire.
CONDAC
Fericită ești, că în cămara Mirelui ceresc ai intrat cu credință,
Și aducând roadele chinurilor, te-ai așezat la masă cu umilință,
În locul lacrimilor de pocăință, primit-ai picăturile iubirii,
Și în locul suspinurilor de dor, îndulcirea din darul Treimii,
Roagă-te să ne slobozim noi de mulțimea patimilor firii.
Bucură-te, cununa răbdătorilor de chinuri multe,
Săgeată ce rănești inimile cu iubirea de virtute,
Mireasă a Cuvântului strălucind lumina curăției desăvârșite,
Mustrătoarea prigonitorilor prin răbdarea chinurilor cumplite,
Vas a toată mângâierea în care se văd adâncimile frumuseții,
Pătimitoare neînfruntată, străjuită de sabia dreptății,
Râu al milostivirii adăpând inimile însetate,
Cunună a mucenicilor, ridicând gândurile le cele înalte,
Poartă a Cuvântului prin care aflăm izbăvire,
Rod al înțelepciunii celei ce strălucește mântuire,
Îndulcirea inimilor noastre cu gândurile curăției,
Icoană tainică împodobită cu florile vredniciei,
Turn nebiruit de loviturile celor rău credincioși,
Izvor de tămăduire spre veselia celor neputincioși,
Vas cinstit curățit cu apa limpede a pocăinței,
Pământ al inimii din care izvorăsc gândurile umilinței,
Podoabă a Cuvântului, strălucind în vistieria Bisericii,
Stâlp al mucenicilor încununat cu laude de toți Sfinții,
Scară a desăvârșirii pe care urcă gândurile curate,
Cunună a rugăciunii celei de Duhul luminate.
(Sursa: http://poeziicrestinortodoxe.wordpress.com)