Astăzi, credincioșii prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. De numele Sfântului Mucenic Gheorghe a fost legată o întreagă istorisire care dovedește cât de puternică a fost credința Mucenicului, atât de pusă la încercare prin nenumărate și groaznice torturi fizice și psihice. Născut în Capadochia, într-o familie de creștini învățați, Sfântul Gheorghe s-a stabilit împreună cu mama sa în Palestina, tatăl său murind. După anul 303, împăratul Dioclețian, păgân, încurajat de cumnatul său Galeriu, a pornit prigoana împotriva creștinilor. Până la Edictul de la Milan, când împăratul Constantin avea să confere legalitate creștinismului, credincioșii au fost supuși la multe cazne dacă nu voiau să-l lepede pe Hristos pentru idoli și o viață închinată idolatriei. Demn de viața unui Mucenic, Sfântul Gheorghe a arătat fățiș împăratului Dioclețian că nu va abandona credința în Dumnezeu, fapt pentru care împăratul l-a aruncat în temniță. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, a fost trecut prin furcile caudine, slujitorii lui Dioclețian bătându-l fie cu sulița, fie la tălpi, presându-i pietre mari pe piept, trăgându-l pe roată, aruncându-l în groapa cu var sau punându-l să alerge cu încălțăminte ce aveau cuiele scoase către talpă. Supliciile la care a fost supus Mucenicul Gheorghe sunt multe. Numai credința, spre mirarea chiar și a celor ce-l băteau fără milă, l-au păstrat integru pe Mucenic.
În timpul întemnițării sale, Sf. Gheorghe a înviat un mort, fapt ce a întors-o la credință pe împărăteasa Alexandra. Minunile Sf. Gheorghe sunt multe. A murit ca un martir, împăratul poruncind să i se taie capul. Viața desăvârșită a Sfântului Gheorghe, durerile prin care a trecut l-au transformat, peste secole, în unul dintre cei mai populari sfinți.
Stema Mitropoliei Moldovei și Bucovinei este chiar cea care-l înfățișează pe Sf. Gheorghe ecvestru ucigând balaurul.
(www.calendar-ortodox.ro)