Sf. Cuv. Eftimie cel Mare

Sfântul Cuvios Eftimie (†473) a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), ajungând până în zilele împăratului Leon I (457-474). El era de neam din Melitina, cea dintâi cetate a Armeniei, din părinți dreptcredincioși, Pavel și Dionisia, născut din făgăduință, ca marele Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, purtând numele de „veselie”, căci Eftimie înseamnă veselie. După moartea tatălui său, mama sa l-a încredințat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la casa Episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste și cu dascăli de seamă, rânduindu-l de copil printre slujitorii Bisericii. Fiind de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim și a rămas într-o mănăstire numită Fara, unde l-a cunoscut pe Cuviosul Teoctist. După cinci ani a ieșit din Mănăstirea Fara și s-a sălășluit într-o peșteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Pentru nevoințele sale, marele Eftimie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni și al prorociei. A fost descoperit de niște păstori și multă lume a început să vină la el. Cuviosul Eftimie era cunoscut și cinstit de cei trei mari îndrumători ai vieții pustnicești din vremea lui: Sfântul Simeon Stâlpnicul, Sfântul Sava cel Sfințit și Sfântul Teodosie și toți patru apărau dreapta credință statornicită la Sinodul al 4-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451. Sfântul Eftimie a prorocit că doi dintre ucenicii săi, Ilie (494-516) și Macarie (544-554, 564-574), vor fi patriarhi ai Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai. La vârsta de 97 de ani s-a mutat în pace la Domnul.
(Arhid. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)