Întrunit pentru prima dată în acest an, Biroul Executiv al Asociației Județene de Fotbal a stabilit datele exacte ale calendarului competițional de primăvară pentru Liga a V-a. Pe 11 martie vor începe returul formațiile din Seria a II-a, în vreme ce echipele din Seria I și a III-a vor intra în competiție pe data de 1 aprilie. Turneul play-off pentru Seria II-a se va disputa între 17 și 24 iunie, partidele play-off-ului pentru celelalte două serii fiind programate o lună mai devreme, între 20 și 27 mai. Întâlnirea de analiză și instruire cu delegații tuturor formațiilor din eșalonul cinci va avea loc duminică, 21 ianuarie, cu începere de la ora 10:00, la sediul Asociației Județene de Fotbal.




