SEZON TURISTIC

Sărăcie. Inundații. Gripă aviară. Drumuri imposibile. Servicii proaste. Cui să-i mai ardă de turism? Și totuși… în general, se recunoaște că România ar dispune de un potențial turistic remarcabil. Aceeași recunoaștere și la adresa faptului că respectivul potențial nu-i nici pe departe exploatat cum se cuvine O spun cifrele dintr-un recent Raport al organizației internaționale „World Travel & Tourism Council”: în 2004, România a încasat, din turism, 505 milioane euro – adică, 23% din veniturile obținute de Bulgaria, 12% (!!) din cele raportate de Ungaria și Cehia, 7% din încasările Croației. Mai mult decât îngrijorătoare, statistica de mai sus este, totuși, oarecum aproximativ, fiindcă ia în considerare doar intrările la punctele de frontieră, care n-au totdeauna scop turistic. Oricum, Raportul se cuvine luat în seamă, fiindcă analizează nu numai cantitativ, ci și modul în care produsele turistice sunt poziționate pe piață, Este amendat, înainte de orice, caracterul pronunțat sezonier al turismului românesc. Potrivit constatărilor organizației internaționale de profil, degeaba încercăm să conferim litoralului calitatea de ,,pol turistic”, atâta vreme cât linia noastră de coastă la Marea Neagră nu poate concura nici dotarea, nici prețurile serviciilor sezoniere analoge oferite de Turcia, Grecia, ba chiar și de Bulgaria. Cel puțin deocamdată. Și promovarea insistentă a muntelui, iarna, este taxată drept eroare, din motive similare: pârtiile din Poiana Brașov, Predeal, Sinaia, sunt departe de ceea ce oferă stațiunile alpine apusene. Cu toate acestea, se prevede o creștere spectaculoasă a veniturilor provenite din turism în viitorii zece ani, preconizându-se încasarea a 24,6 miliarde RON în 2006 și nu mai puțin de 86,3 miliarde în 2016! Ceea ce, însă, nu ar conduce, procentual, și la o sporire semnificativă a contribuției turismului în configurarea produsului intern brut. Este clar: dincolo de viitoare acumulări de ordin investițional (dotări, amenajări etc.) și de prezumate, la modul optativ, ameliorări în zona serviciilor, apare ca necesară reorientarea de substanță a turismului românesc. Cum s-ar spune în limbaj tehnic, un nou brand, capabil să ofere și altceva decât stoarcerea temei Dracula + emulul său Ceaușescu. Turismul gălăgios și agresiv s-ar cuvenit profitabil flancat de turismul liniștii, pentru cei (mulți!) sastisiți de trepidanța cotidiană. Apoi, ar trebui să se țină seama de o constatare esențială a Raportului: „România deține a șaptea parte din siturile moștenirii culturale mondiale, incluzând mănăstirile pictate din Bucovina, cetatea istorică Sighișoara, cetățile dacice din Munții Orăștiei etc.” Sigur că aceste obiective n-au fost nici până acum ignorate, ele figurând constant în structura pachetelor turistice. Dar în ce condiții sunt ofertate? (îmi amintesc o scenă: la mănăstirea Sucevița, după câteva ore de mers cu autocarul, un grup de vizitatoare din Grecia s-a îndreptat către ceea ce s-ar numi closetul mănăstirii. Nici n-au apucat bine să intre, ca au și țâșnit înapoi, gesticulând și vociferând vehement, cu îndreptățită indignare…) Printre obiectivele mai substanțial valorificate s-ar putea înscrie cele culturale (românii dețin, prin tăblițele de la Tărtăria, cea mai veche scriere din lume!), cele din aria medicinii naturiste, ca să nu mai vorbim de turismul religios, cu mult mai mari posibilități de exploatare decât înregistrează practica de acum. Există zone (Iașul, de pildă) unde zestrea muzeistică se constituie într-o ofertă oricând tentantă. Din nefericire, retrocedările și reparațiile mult întârziate știrbesc, pe zi ce trece, un patrimoniu unic în felul său. Palatul Culturii (cu muzeele sale) intră în reparații pentru cel puțin 3 ani (ca și Teatrul Național), Muzeul Unirii n-a ieșit, după atâția ani, dintre schele, Muzeul Kogălniceanu a devenit crâșmă, Muzeul Teatrului (Casa Alecsandri) a fost retrocedat unui proprietar din Israel, Muzeul Codreanu l-a cumpărat un privat și tot așa înainte. În zona Sucevei, Muzeul Toader Hrib de la Arbore, unic în felul său și extrem de interesant pentru ochiul unui străin, este în continuare închis și părăginit… Cu toate astea, România are ce oferi din belșug vizitatorului străin. O nouă strategie se impune!