VOLEI

Sezon slab pentru cadeții suceveni

Dacă voleibaliștii juniorii I ai LPS Suceava s-au luptat până în ultimul meci pentru accesul în grupa semifinală a campionatului național de volei având o evoluție meritorie, mai tinerii lor colegi, categoria cadeți, au încheiat grupa semifinală din care au făcut parte pe ultima poziție cu o victorie și cinci înfrângeri. Singura „victimă” a echipei locale a fost echipa din Constanța, pe care sucevenii au învins-o pe propriul teren cu 3-0, cedând apoi în deplasare, 1-3. Celelalte două adversare din grupă, CSȘ Buzău și CSȘ Râmnicu-Sărat, s-au dovedit mult prea puternice pentru suceveni, echipa locală cedând de fiecare dată cu același sec 3-0. „Faptul că anul trecut nu am fost înscriși în nici o competiție s-a văzut pe tot parcursul sezonului. Chiar dacă nu am avut o evoluție prea bună țin să remarc jocul bun prestat de Chitic și Cucuruzeac jucători care au fost și în lotul echipei de juniori I”, a declarat Teodor Tamaș, profesorul care îi antrenează pe cei mai tineri voleibaliști suceveni.

Recomandări

Federația de Rugby a anunțat oficial că prima ligă a României se va juca în acest an în șapte, cu tot cu RC Gura Humorului

Bilete puse în vânzare pentru meciul România – Belgia, care se va juca la Iași. Un singur sucevean în lotul Naționalei de Rugby