OMS:

Sexul neprotejat, alcoolul și grăsimile – principalii factori de deces prematur pe plan mondial



Prin combaterea a cinci factori care afectează sănătatea – nutriția deficitară în copilărie, sexul neprotejat, alcoolul, lipsa igienei și hipertensiunea – milioane de decese premature ar putea fi prevenite, iar speranța de viață la nivel global ar crește cu aproape cinci ani, informează Reuters.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat, marți, într-un raport oficial, că acești cinci factori se fac vinovați de aproximativ un sfert din cele 60 de milioane de decese premature care se înregistrează în fiecare an pe plan mondial.
În timp ce alimentația insuficientă este un risc major pentru sănătate în țările sărace, obezitatea reprezintă un risc și mai mare în țările bogate, conducând la situația în care excesul de greutate produce mai multe decese pe plan mondial decât alimentația deficitară.
„Lumea se confruntă cu o varietate mare de riscuri pentru sănătate”, indică OMS în raportul ei, intitulat Global Health Risk. OMS a analizat 24 de factori majori de risc pentru sănătate și consideră că evaluarea lor îi va ajuta pe experții însărcinați cu definirea politicilor să alcătuiască strategii pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației.
„Pe măsură ce starea de sănătate se ameliorează, câștigurile se multiplică. Reducerea poverii reprezentată de numeroasele boli din țările sărace ar putea conduce la creșterea veniturilor, care, la rândul lor, vor contribui la reducerea inegalităților în ceea ce privește starea de sănătate a populației”, au afirmat experții OMS.
Raportul trage un semnal de alarmă asupra faptului că, deși anumiți factori de risc majori, precum fumatul și obezitatea, sunt de obicei asociați cu țările bogate, mai mult de trei sferturi din totalul bolilor pe care acești factori le generează apar în perioada actuală în țările sărace și în curs de dezvoltare.
„Factorii de risc pentru sănătate se află într-o perioadă de tranziție: populația îmbătrânește tot mai mult, grație succesului repurtat împotriva maladiilor infecțioase. În același timp, tiparele activităților fizice și al consumului de alimente, alcool și tutun se schimbă”, au adăugat experții OMS.
OMS, cu sediul general la Geneva, a alcătuit o listă a factorilor de risc letali, în fruntea căreia s-au clasat hipertensiunea (13% din totalul deceselor premature pe plan mondial), fumatul (9%), concentrația ridicată de glucoză din sânge (6%), sedentarismul (6%) și obezitatea (5%).
Acești factori sporesc considerabil riscurile de apariție a unor maladii cronice, dar și a celor mai letale boli cunoscute – cele cardiace, diabetul și cancerul – și afectează toate categoriile sociale, indiferent de nivelul veniturilor, din toate țările lumii.
Studiul realizat de OMS s-a bazat pe o serie de date și înregistrări medicale din 2004. În opinia experților OMS, dacă acești factori de risc nu ar fi existat, speranța de viață ar fi fost cu 10 ani mai mare pentru populația globală.



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Medicul fălticenean Emanuela Mercore Huțanu, la Forumul național de medicină a stilului de viață: „Bolile cronice netransmisibile ne fură ani de viață trăiți cu sens”