Multe dintre cuplurile care așteaptă un copil își reduc activitatea sexuală, însă foarte mulți medici susțin că cele nouă luni de sarcină reprezintă o perioadă propice pentru sex
Corpul viitoarelor mămici suferă transformări importante în timpul perioadei de sarcină, însă acest lucru nu reprezintă neapărat un impediment pentru a face sex. De fapt, potrivit medicilor, această activitate nu prezintă, în general, riscuri pentru femei, fiind chiar recomandată. Mai mult decât atât, în cazul unei sarcini care evoluează normal, fără complicații, viitoarea mămică poate face sex oricând, până la ruperea apei – momentul în care copilul își anunță venirea pe lume. Totuși, dacă sunteți însărcinată și aveți probleme (ca de exemplu sângerări sau dureri), este recomandat să apelați la sfaturile unui medic ginecolog pentru a fi sigură că aceste probleme nu se vor agrava.
Apetitul sexua
Multe femei au mărturisit că partidele de sex din timpul sarcinii au fost „cele mai bune”. Potrivit medicilor, plăcerea sporită care apare în cele nouă luni de sarcină se datorează faptului că fluxul sanguin este mai mare în zona pelviană în această perioadă. Deși, în primul trimestru al sarcinii, unele femei se simt prea obosite pentru a face sex sau pur și simplu „nu au chef”, dorința sexuală revine la normal în al doilea trimestru, perioadă care este caracterizată, în general, de un libidou foarte ridicat. Apetitul sexual poate dispărea din nou spre sfârșitul celui de-al treilea trimestru, când viitoarea mămică nu se simte foarte confortabil din cauza evoluției sarcinii și din cauza îngrijorării provocate de așteptarea momentului nașterii.
Pe de altă parte, dorința sexuală a bărbaților crește în perioada de sarcină a partenerei, pentru că cei mai mulți dintre domni sunt foarte atrași de noile rotunjimi pe care le capătă corpul acesteia.
Totuși, oricât de mult și-ar dori să facă sex, bărbații au o reținere în acest sens, gândindu-se că activitatea ar putea dăuna sănătății viitoarei mămici și bebelușului.
Mituri despre sexul în timpul sarcinii
Medicii spun că, în ciuda temerilor pe care părinții le dezvoltă în acest sens, sexul nu dăunează bebelușului. Iată și explicațiile. Organismul femeii este „proiectat” în așa fel încât să protejeze copilul nenăscut în orice situație: sacul amniotic și mușchii uterului protejează fătul, iar colul uterin este foarte bine închis, astfel că nu există pericolul ca bebelușul să fie „deranjat”. Este posibil ca după contactul sexual din timpul sarcinii viitoarea mămică să observe că activitatea fătului este mai intensă. Nu este nici un motiv de îngrijorare: acest lucru se întâmplă datorită creșterii fluxului sanguin din regiunea pelviană, nicidecum pentru că fătul „știe” ce s-a întâmplat sau pentru că ar fi fost afectat. Un alt mit este convingerea viitoarelor mămici că se pot răni sau accidenta dacă fac sex în timpul sarcinii. Nimic mai neadevărat, susțin medicii. Este adevărat că nu veți putea încerca poziții prea îndrăznețe, din cauza transformărilor pe care le suferă corpul, dar puteți totuși să faceți sex. Cu puțină imaginație, veți găsi cu siguranță o poziție care să fie convenabilă pentru amândoi – criteriul principal de selecție trebuie să fie confortul pentru viitoarea mămică, astfel încât să nu existe riscul unei accidentări.
În fine, dar nu în cele din urmă, părinții care așteaptă un copil evită să facă sex de teamă că această activitate ar putea declanșa travaliu prematur. Nu există însă nici o dovadă medicală care să confirme această temere. Este posibil ca în timpul unei partide de sex femeia însărcinată să simtă din când în când contracții de diverse intensități, însă acestea nu anticipează travaliul și nici nu îl provoacă. Totuși, medicul obstetrician vă recomandă să vă limitați activitatea sexuală dacă sarcina este considerată riscantă, dacă suferiți hemoragii vaginale, dacă aveți dilatație prematură de col uterin sau dacă aveți antecedente de travaliu prematur.