Sexual… sexual…

Poate ați întâlnit, pe internet, oferte de genul „Scriu texte de muzică ușoară. Comenzi la tel…”, de unde se vede că există și ofertă și, conform legilor pieții libere, desfacere. Pe de altă parte, cercetând prin sondaj câteva dintre sutele de texte aflate la adresa muzicăbună.ro, constatăm o oarecare stagnare, dacă nu chiar semnele unei involuții în arta textierului român. Se cam bate pasul pe loc și cum nu există o critică a domeniului (deși poezie fiind, barem în intenție, s-ar cuveni să intre în atenția criticii literare – nici vorbă!), iar românul nu numai că-i născut poet, ci și moare poet, așa că pare de-a dreptul ciudată nepăsarea cu care cultura nației tratează soarta versului pus pe note.
Ne-am gândit, de aceea, să schițăm barem câteva repere ale unui „Ghid de scriere a textului de muzică ușoară”, astfel venind cu bruma noastră de experiență într-ale literaturii în sprijinul celor ce trudesc la concilierea rigorilor poeziei cu cele și mai pretențioase ale muzicii. Primul sfat pe care l-am da din toată inima s-ar formula astfel: „străduiți-vă să nu spuneți nimic”. Știu că nu-i ușor, dar e-o profitabilă conduită preventivă: când presari într-un vers o urmă de idee, unora le va place, altora, cu siguranță, nu. Dacă nu spui nimic, eviți complicațiile și rămâne deschisă calea către casieriile ce onorează cu promptitudine fiecare difuzare pe post, fiind vorba, nu-i așa, despre respectabile drepturi de autor. Dacă nu, poți s-o pățești precum cei de la „Q sapro”, care, bine intenționați și cu deplină sinceritate, au cutezat o riscantă incursiune în lumea dobitoacelor domestice: „Sunt intelectual, bă, boule / O pun de-o mămăligă, am © pe ea / Cu ou, cu ceapă, cu vin, c-o sarma / Mă doare inima că-s român sadea / Pe vaca mea o iau căldurile / Nu știu ce să mă mai fac cu animalele / Când sunt mai fericit le apucă boalele / Porcul râgâie într-una / caprei i-aș mai trage una”. Finalul deschis (nu aflăm dacă i-a tras-o caprei) nu poate salva aventura printre cotețe și stănoage, rămasă descheiată și concurată de finalul parcă din altă piesă („Fac ca toți porcii când mă-mbăt / Nevastă, taie-o de-aici, nu vreau să te văd / Mă duc la a mea puicuță / S-o pun de-o mămăliguță”. Aceeași formație, „Q sapro”, riscă și mai mult filosofând pe tema „Sic transit”, adică: „Da, știu că tu mănânci *** / Și o să te *** toți în ***”, fiindcă „Acum te pupă lumea / Acum te scuipă lumea / Dacă ești bine, toți trag pe vine (?) / Dacă ai căzut, frate, toți fug de tine”. Observăm aici o remodelare modernă a străvechiului adagiu „Donec eric felix / Multos numerabis amicos”, adăugită cu adânci și îndrăznețe considerații filosofice: „Știi că viața e scurtă, dacă te *** pe ea / Se *** și ea pe tine, îți dă lacrimi și suspine / Până și tu, ce mă mănânci de *** îmi dai dreptate”.
Cârcotașii ar putea obiecta că-s referiri deranjant de concrete, cum, de altfel, pot fi detectate și-n creația poetică „Marele caft” a trupei „Racla”: „Te-ai băgat într-un *** cât tine de mare / Râmaru e cel ce are / Ca Gigel, măsura XXL / Și dacă nu mă crezi până nu vezi / Te pun să-i iei măsura cu gura”. Cu mai multă istețime s-a descurcat trupa „Fly Project”, a cărei piesă de muzică ușoară are următorul text (îl reproducem in extenso): „Sexual… sexual me… / Sexual… rebirth / Rebirth” (se repetă de câteva ori). N-ai cum să afli aici vreun nod în papură – de fapt, nici nu prea ai când. Ori cei de la „Alarm”: „Mă iubește, mă iubește / Da, știu, el mă dorește / Mă iubește, mă iubește / Mă iubește, mă dorește / El la mine se gândește”. Simplu, omenește, fără sofisticări; n-ai ce reproșa! De fapt, se pare că asta-i calea succesului garantat – să nu spui absolut nimic – și, repet, nu-i ușor deloc!
Am parcurs zeci de texte din sutele generos oferite la adresa muzicabună.ro celor dornici să le îngâne la urechea gingașă a iubitei: nici urmă de idee în afara eternului vei pleca / vei reveni (din nou). Și bine fac: rămân ireproșabile. Al doilea sfat amical: textieri, nu căutați rime nemaipomenite, s-a dus vremea când ne teroriza talanga rimei. N-are rost, câtă vreme aveți la îndemână cele iscate și validate prin truda înaintașilor, adică, mine-tine, mea-ta, iubire-fericire, noapte-șoapte și încă vreo câteva, mai mult decât destule pentru luminarea lirică a unor trăiri de atare profunzime. Este un exces de zel formalist al trupei „Pistol cu capse” când scrie (și cântă) cu rime perfecte „Îmi place să stau și să nu fac nimic / Sunt enervat: n-am scaun la cap / Stau toată ziua în pat”. Stă și compune, desigur…
Lăsând amara glumă: starea textelor de muzică ușoară românească este pur și simplu groaznică. Și nu văd pe nimeni dispus să se angajeze în asanarea acestei băltoace împuțite în care înoată tot soiul de neaveniți de o obrăznicie și incultură fără margini!