Sexologul Bebe Mihăescu, despăgubit cu 3.000 de euro de CEDO

Psihosexologul Bebe Mihăescu este despăgubit cu 3.000 de euro de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a constatat faptul că acestuia i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil, prin faptul că UMF a refuzat să îl repună titular la cursul de Psihoterapie.
Reclamația la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a lui Vasile (Bebe) Mihăescu a survenit litigiilor nesoluționate în termen rezonabil cu conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași.
În iunie 1996, conducerea UMF Iași a decis schimbarea regimului disciplinelor pe care le preda Mihăescu, revocându-l „de facto” din postul de titular al cursului de Psihoterapie.
Vasile Mihăescu a intentat o procedură în urma deciziei comisiei universitare din UMF de a schimba titularul cursului de psihoterapie, până atunci deținut de reclamant.
Printr-o decizie judecătorească din data de 22 martie 2000, care a devenit ulterior definitivă, tribunalul din Iași a obligat universitatea să-i respecte drepturile cuprinse în contractul de muncă.
În plus, în 10 iunie 2003, instanța superioară din Iași a confirmat faptul că UMF este obligată să-i plătească lui Mihăescu suma echivalentă cu salariile unui profesor titular, începând cu 22 martie 2000 până la reintegrarea sa în instituție.
În pofida demersurilor lui Bebe Mihăescu, hotărârile nu au fost executate decât în anul 2006, întârzierea fiind cauzată, potrivit CEDO, de „atitudinea contradictorie a autorităților naționale care nu au acordat reclamantului asistența prevăzută de lege în materie de executare, cât și conducerii universității care, invocând autonomia universitară, nu a îndeplinit obligațiile dispuse prin hotărârile judecătorești”.
CEDO a considerat că prin executarea după șase ani a hotărârii judecătorești privind reintegrarea pe post și după trei ani a celei privind plata drepturilor salariale, a fost încălcat articolul 6, alineatul 1 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului, reclamantului fiindu-i astfel afectat dreptului de acces la un tribunal.
În consecință, instanța de la Strasbourg a obligat statul român să-i plătească reclamantului 3.000 de euro cu titlu de daune morale, constatând că prejudiciul material a fost reparat între timp, ca urmare a executării celor două hotărâri.