Caz

Sexagenar băgat în spital de dorințele sale fierbinți



Un sexagenar din Todirești a ajuns vineri seara în stare gravă la Spitalul Județean din cauza unui rulment aplicat pe penis și blocat acolo. Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, bolnav de diabet, era în stare gravă, organul genital fiind cangrenat din cauză că rulmentul stătea acolo de 6 zile și bloca irigarea cu sânge a zonei. El a spus că și-a aplicat rulmentul „din prostie”, pentru a-și menține mai mult timp erecția, dar că de acum în colo nu „îi mai trebuie”.
Pentru a salva membrul pacientului, medicii suceveni l-au dus imediat pe acesta în sala de operație, la intervenția chirurgicală dându-și concursul șeful Secției Urologie, doctor Nicolaie Dobromir și medicul ortoped Radu Timofeiov.
Surse medicale ne-au declarat că operația a fost destul de dificilă din cauză că rulmentul de oțel era destul de gros și avea și bile. Mai întâi, medicii au făcut o incizie la nivelul organului genital al pacientului, după care s-a tăiat, cu mare efort, rulmentul. Pentru asta medicii, deși aveau un clește special, s-au chinuit ceva timp. Ei spun că până acum nu au mai avut un astfel de caz.
Tot medicii precizează că dacă bărbatul ar mai fi stat acasă o zi sau două, cu siguranță s-ar fi impus amputarea penisului.
În urma intervenției chirurgicale, evoluția stării sexagenarului este bună, însă pacientul necesită mai multe zile de îngrijiri medicale și tratament.



Recomandări

Aproape 700 de pacienți au solicitat până acum consultații pentru bolile genetice, la cabinetul de Genetică Medicală din Spitalul Clinic Suceava

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale