Din nou „acasă”

Severin Tcaciuc, închis la Penitenciarul Botoșani



Severin Tcaciuc
Severin Tcaciuc

După ce ani la rând a figurat pe lista celor mai căutați infractori din România, controversatul afacerist sucevean Severin Tcaciuc (50 de ani), reținut acum aproximativ trei săptămâni în Austria, a ajuns, în noaptea de miercuri spre joi, în Penitenciarul Botoșani.
Extrădat în România în cursul zilei de miercuri (26 august a.c.) și încarcerat în arestul Direcției Generale a Poliției Municipiului București, Tcaciuc, urmărit internațional de aproximativ 6 ani, a fost preluat în aceeași zi de o escortă a poliției sucevene și adus la Suceava, pentru refacerea actelor de identititate.
Bosânceanul a fost dus ulterior la penitenciarul botoșănean, unde a fost închis în baza celor patru mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru ultraj, înșelăciune și infracțiuni economice.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Botoșani, inspectorul principal Iulian Dărângă, suceveanul se află în perioada de carantină și evaluare, care durează cel mult 30 de zile.
“În perioada de carantină, deținuții sunt supuși unor proceduri standard de evaluare medicală – recoltări de sânge, realizarea unei radiografii pulmonare, precum și investigații cardiace – dar și la o serie de teste psihologice standard pentru evaluare preliminară a nivelului de inteligență, de personalitate, de depistare a eventualelor tulburări de comportament mai grave, pentru a se vedea dacă acesta poate suporta regimul de detenție”, a preciuat Dărângă.
Prima vizită după gratii
Deși la poarta penitenciarului s-au adunat, ieri, mai mulți ziariști și corespondenți ai televiziunilor naționale și au solicitat să stea de vorbă cu Severin Tcaciuc, suceveanul a dat în scris că nu vrea să discute absolut nimic cu reprezentanții mass-media.
În jurul orei 11:00, la penitenciar, a venit și unul dintre copiii suceveanului, Cristian Tcaciuc, însoțit de un apropiat al familiei.
Cei doi au așteptat aproximativ două ore să intre la Severin Tcaciuc, iar la vorbitor nu au stat mai mult de 45 de minute.
„Tatăl meu a cerut extrădarea din Austria pentru că vrea să demonstreze că totul este o răzbunare pusă la cale de procurorul Amariei (n.r. – Ioan Amariei, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și al Parchetului Național Anticorupție). Există suficiente probe care pot demonstra că acesta a comandat ««terminarea»» lui”, a declarat, la ieșirea din penitenciar, Cristian Tcaciuc, lăsând să se înțeleagă că, în perioada următoare, tatăl său va face mai multe dezvăluiri despre presupuse abuzuri comise împotriva sa.
Vor cere eliberarea pe motive medicale?
Cristian Tcaciuc a adăugat că tatăl său a fost diagnosticat cu hepatită C, afecțiune pentru care trebuie să urmeze un anumit tratament și regim alimentar.
De asemenea, din cauza handicapului locomotor, a mai spus Cristian Tcaciuc, tatăl său are nevoie de un însoțitor permanent.
Toate aceste afecțiuni vor constitui, cel mai probabil, în viitorul apropiat, argumentele pentru care avocații lui Severin Tcaciuc vor cere eliberarea acestuia pe motive medicale.
Severin Tcaciuc a fost condamnat definitiv în patru dosare penale și, cel mai probabil, va cere contopirea pedepselor.
Legea îi mai permite să ceară și rejudecarea cauzelor în dosarele în care s-au admis cererile de extrădare formulate de autoritățile române. Potrivit unor surse judiciare, acest lucru nu înseamnă că va fi pus în libertate, ci că își va putea face apărările din celulă, iar judecătorii vor verifica dacă a avut dreptul la procese
echitabile.
Fuga lui Severin
Omul de afaceri Severin Tcaciuc a părăsit România în 28 februarie 2003, prin Vama Borș, cu câteva minute înainte ca polițiștii suceveni să transmită solicitarea de interzicere a ieșirii din țară.
După scandalul provocat de plecarea lui Tcaciuc din țară, conducerea Inspectoratului de Poliției al Județului Suceava a fost decapitată. Severin Tcaciuc a fost arestat în mai 2001 în mai multe dosare, unul privind ultragierea unui polițist, iar celelalte de natură economică, fiind eliberat în luna decembrie a aceluiași an.


Cristian Tcaciuc (în stânga) și un apropiat al familiei, în vizită la penitenciar
Cristian Tcaciuc (în stânga) și un apropiat al familiei, în vizită la penitenciar
Severin Tcaciuc
Severin Tcaciuc


Recomandări

Din penitenciar, Alexandru Huțuleac, individul condamnat pentru că a lovit un polițist cu sabia în cap, se plânge că a fost abuzat

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem