– Magistrații de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava au fost nevoiți să dispună efectuarea unei Comisii Rogatorii pentru a-i putea prezenta fugarului Severin Tcaciuc acuzațiile dintr-un dosar aflat în lucru
Proceduri dificile. Pentru a finaliza un dosar aflat în lucru de mai multă vreme, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au fost nevoiți să dispună efectuarea unei Comisii Rogatorii. Practic, aceasta este singura modalitatea de a-l cita pe fugarul Severin Tcaciuc, aflat acum în Austria, la Viena, și pentru a-i prezenta acuzațiile care i se aduc.
În acest dosar, alături de Severin Tcaciuc mai este urmărită penal și soția sa, Aneta Tcaciuc, dar și alte 9 persoane. Acuzațiile care li se aduc sunt în special de natură economică și vizează infracțiuni de evaziune fiscală, folosire cu rea credință a bunurilor societății în interes propriu, dar și infracțiuni de fals și uz de fals. Faptele din acest dosar s-au petrecut în perioada 2002-2004, iar în decursul timpului s-a plimbat pe la mai multe parchete, ca urmare a declinărilor de competențe. Acesta nu este singurul dosar împotriva lui Severin Tcaciuc pe care procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava îl au în lucru.
Trebuie menționat că potrivit reglementărilor actuale în vigoare, nu este obligatoriu ca Severin Tcaciuc să se prezinte la Parchet pentru a lua cunoștință de acuzațiile care i se aduc, pentru trimiterea rechizitoriului în instanță fiind nevoie doar de confirmarea că persoana respectivă a fost citată.
Într-un dosar preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava sunt cercetate trei persoane, respectiv Severin Tcaciuc, fiul său Andrei Cristian Tcaciuc și fiica sa, Angela Ursulean. În cazul celor trei, polițiștii care s-au ocupat de caz au propus trimiterea în judecată. Severin Tcaciuc este acuzat în acest dosar de evaziune fiscală, înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor și bancrută, în timp ce fiica sa trebuie să răspundă doar pentru primele două infracțiuni. În cazul lui Andrei Cristian Tcaciuc acuzațiile sunt de complicitate la evaziune fiscală și complicitate la înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor.
În calitate de administrator la SC „Seven American Trading” SA Suceava, în luna februarie 2003, Severin Tcaciuc a vândut un autocamion marca „MAN”, cu suma de 545 milioane de lei vechi, în dauna creditorilor, fără să țină cont de faptul că societatea se afla în faliment. Severin Tcaciuc și cei doi copii ai săi mai sunt acuzați că au cumpărat de la Oradea 109 tone de combustibil tip M pe care ulterior l-au vândut drept motorină, fără a înregistra în contabilitate veniturile obținute.
– Severin Tcaciuc are deja mai multe condamnări definitive și irevocabile
Pe numele lui Severin Tcaciuc au fost constituite de-a lungul timpului mai multe dosare penale. O parte dintre acestea au parcurs deja și toate etapele în instanțele de judecată, Severin Tcaciuc fiind condamnat definitiv și irevocabil la pedepse cu închisoare între 1 an și 2 ani și 6 luni.
În afara dosarelor economice, controversatul om de afaceri originar din Bosanci mai are condamnări și pentru furt, respectiv ultraj.
De asemenea, în dosarele economice, Severin Tcaciuc a mai fost obligat și la plata unor obligații către bugetul de stat în cuantum de câteva miliarde de lei vechi, bani care nu au putut fi însă recuperați, cel puțin deocamdată.





