Severin Tcaciuc trebuie să stea patru ani în pușcăriile din România. Decizia a fost luată de Judecătoria Botoșani, care a analizat cererea de contopire a pedepselor la care a fost condamnat Severin Tcaciuc de-a lungul timpului.
Solicitarea depusă de afaceristul sucevean a vizat contopirea a trei condamnări pronunțate de Judecătoriile Suceava și Bistrița și de Tribunalul Harghita. După ce au analizat cererea lui Severin Tcaciuc, judecătorii au decis că acesta trebuie să execute pedeapsa cea mai grea, adică 3 ani și 6 luni de închisoare. Pe lângă această condamnare, magistrații Judecătoriei Botoșani au decis să adauge și un spor de pedeapsă de 6 luni. În aceste condiții, Severin Tcaciuc trebuie să stea după gratii patru ani, perioadă din care va fi dedusă durata pe care afaceristul sucevenean a petrecut-o în arest preventiv.
Vasile Brînză, avocatul care-l reprezintă pe Severin Tcaciuc, a declarat că soluția Judecătoriei Botoșani a fost atacată deja cu recurs la Tribunalul Botoșani.
„Am contestat doar sporul de pedeapsă de 6 luni aplicat clientului meu. Considerăm că nu se impunea acest spor, având în vedere condițiile speciale și starea sa de sănătate”, a declarat avocatul Vasile Brînză.
Mai are o condamnare de cinci ani
Severin Tcaciuc are pe rol alte două procese. Unul dintre acestea s-a încheiat la Judecătoria Miercurea Ciuc și privește infracțiuni economice comise la firmele SC Severin SRL Bosanci și SC Seven American Trading SRL.
În acest dosar, Severin Tcaciuc a fost găsit vinovat pentru trei infracțiuni, două de evaziune fiscală și una de instigare la înșelăciune privind calitatea mărfurilor, pedepsele cumulate fiind de 13 ani de închisoare. Severin Tcaciuc are de executat însă doar pedeapsa cea mai grea, și anume de cinci ani de pușcărie. Sentința de la Miercurea Ciuc nu era definitivă și a fost atacată la instanțele superioare.
Judecat și la Suceava
Un alt dosar pe care Severin Tcaciuc îl are pe rolul instanțelor se judecă la Suceava. Tcaciuc este acuzat că a prejudiciat statul român cu aproximativ 50 de miliarde de lei vechi, la care urmează să se adauge și majorările de întârziere la plată. Faptele s-au petrecut în perioada 1996-2002 și privesc firma Truck Trans SRL Bosanci. În afara lui Severin Tcaciuc au mai fost trimiși în boxa acuzaților și alți apropiați ai acestuia. Este vorba de Aneta Tcaciuc, soția omului de afaceri, fostul contabil șef al firmelor familiei Tcaciuc, Ioan Moroșan, și o altă angajată, Angela Coca Magopeț.
Toți cei patru sunt judecați pentru mai multe infracțiuni, respectiv evaziune fiscală, folosirea cu rea credință a creditelor, infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și uz de fals.
A fost extrădat din Austria
Severin Tcaciuc a părăsit România în 28 februarie 2003, prin Vama Borș, cu câteva minute înainte ca polițiștii suceveni să transmită solicitarea de interzicere a ieșirii din țară. După scandalul provocat de plecarea lui Tcaciuc din țară, conducerea Inspectoratului de Poliției al Județului Suceava a fost decapitată. Severin Tcaciuc a stat fugar prin Europa, în principal în Italia și Austria, până în august 2009. În acea lună, autoritățile de la Viena l-au reținut și l-au extrădat în România, în baza unor cereri depuse de statul român, prin intermediul Ministerului de Justiție. La scurt timp, Severin Tcaciuc a fost trimis în țară și încarcerat la Penitenciarul Botoșani, unde se află și în prezent.






