Nici de vorbă bună, nici amenințat, nici alungat cu pietre. Zicala cu câinele care nu pleacă nici mort de la măcelărie, unde, slavă Domnului, sunt oase de ros, se brodește și la om, când omul e calic și îngroașă obrazul. Europarlamentarul român Adrian Severin joacă, în clipa de față, un rol urât în capitala UE, acolo unde și așa ne-am compromis printr-o reprezentare care include și sfertodocți și găinușe de baltă sau gâște.
Îl știu pe Severin ca politician abil și inteligent. Era unul dintre puținii care știau cu ce se mănâncă, fără să clămpăni și să stropești cu salivă, politica externă. Se făcuse stimat și dincolo de cercul strâmt al colegilor de la București. Ce i-a trebuit mizeria asta? N-avea destui bani? Avea, așa cum au și EBA, și Gigi Becali, și alții (mă refer firește doar la remunerația oficială de europarlamentar).
Un coleg făcea zilele trecute o socoteală și din rezultatul ei te apuca amețeala. Trimisul unei țări, oricare ar fi ea, la Bruxelles, toacă din bugetul comun cam 35.000 de euro pe lună, însemnând leafă, diurnă, decontul călătoriilor, până și decontul masajului la hotel care e considerat tratament medical. Să te ții terapie intensivă dacă maseorul se nimerește maseoză și mai e și sexi! Ce i-o mai fi trebuit lui Adrian Severin un ciubuc de 12.000 de euro, cât o treime din câștigul lui lunar, de la nu știu ce firmă de lobby în spatele căreia erau pitiți – bafta lui – niște ziariști care testau moralitatea parlamentarilor europeni? Ghinion? Ghinionul și-l croiește omul cu mânuța personală uneori.
Nu știu dacă, întorcând pe toate fețele datele și probele, Severin e profund vinovat sau doar mânjit nițel de tentația unei găinării. Ceea ce știu e că în lumea în care el a mers să ne reprezinte și a ajuns să reprezinte și alte țări europene prin funcțiile înalte deținute, scama asta de pe manșeta morală nu e îngăduită. El a luat-o ca la București, că să vezi, că sunt rupte vorbele din context, că am zis că iau, dar n-am prea luat, că câr, că mâr.
Voi da explicații la timpul cuvenit, zicea Traian Băsescu în momentul în care frate-său era prins cu mâța în sac într-o chestiune de comerț cu arme sau explozivi. A trecut timpul, lumea a uitat, l-a reales președinte, că la noi petele morale ies cu apă de ploaie și cu amoniac de amnezie colectivă.
Ei bine, lumea cu adevărat școlită la înalta catedrală a democrației, care e un fel de religie, nu admite așa ceva. Iar cel prins cu mâța în sac sau doar bănuit că are un pisoi în traistă își dă iute demisia pentru a scăpa de oprobiul public. Dovadă că ăilalți doi parlamentari europeni, din alte țări, și-au înaintat imediat demisia, fără să mai aștepte cuvenitul șut în cur.
La noi nu-i așa. Cel puțin doi dintre primii oameni din stat, președintele României și șefa Camerei Deputaților, Roberta Anastase, au fost prinși în flagrant. Cu minciuni sau furând. Madam Roberta a furat în văzul lumii, numărând scaunele goale din Parlament, care cică votau. Votau o lege care a nenorocit milioane de pensionari. A roșit? A fugit? A dat-o legea sau opinia publică românească cu șuturi în fund afară din Parlament, rostogolind-o pe scări? Nici pomeneală. S-a pitit ea în gaură de șarpe? Nu. Râde veselă și se dă virgină la capitolul morală politică.
Ei, povestea asta dincolo de societatea noastră dâmbovițeană, în lumea bună, nu ține. Nu ține deloc. Un astfel de individ iese definitiv și imediat din viața politică și publică. Nu va mai fi ales în veci nici măcar șef de scară la bloc, fiindcă politicianul, reprezentant al celor care l-au ales, trebuie să fie croit ca la carte, fără cusur, fără pete, fără tentații, fără ciordeală. Alegătorul mai poate păcătui, alesul lui, nu.
Îmi pare rău pentru Adrian Severin. El confirmă, din păcate, zicala că țara asta are minți din belșug, dar e năpăstuită rău la capitolul caractere.
