Atacantul echipei Chelsea, Andrei Șevcenko, a dezmințit, în presa engleză de joi, că ar avea o relație specială cu patronul Roman Abramovici, după ce ucraineanul a fost acuzat de coechipieri că ar fi un „spion” în vestiarul formației de pe Stamford Bridge. „Am fost scos țap ispășitor pentru lucruri care nu au nicio legătură cu mine. Este greu când ești aruncat în mijlocul tuturor problemelor. Eu încerc doar să mă integrez și să fac totul cât mai bine. Relația mea cu Abramovici este aceeași ca a oricărui alt jucător. El este patronul și eu sunt jucătorul. Este doar profesională. Nu am fost niciodată la masă împreună și nici nu ne sunăm. Soția mea nu o cunoaște pe soția lui și nu merg împreună la cumpărături, așa cum s-a spus”, a declarat Șevcenko pentru The Sun. În cotidianul The Times, Șevcenko a apreciat că multe lucruri spuse în legătură cu relația sa cu Abramovici sunt false. „Poate că am mai discutat, dar este normal, având în vedere că amândoi vorbim limba rusă. Poate ar trebui să nu mai vorbesc rusește”, a comentat atacantul. Șevcenko a marcat doar cinci goluri în acest sezon, iar presa britanică a scris că el este sprijinit de Abramovici, lucru care a dus la apariția unor neînțelegeri între patronul rus și managerul Jose Mourinho. Andrei Șevcenko a reafirmat că nu are nicio intenție să părăsească echipa Chelsea. „Am fost atacat din toate părțile dar intenționez să continui. Voi strânge din dinți. Nu voi renunța. accept decizia lui Mourinho de a mă lăsa pe banca de rezerve. El este antrenorul. Dacă el decide că nu sunt capabil, atunci trebuie să muncesc mai mult. Nu contează ce cred eu”, a afirmat Șevcenko. Presa engleză a scris în această săptămână că mai mulți jucători ai echipei Chelsea îl consideră pe Șevcenko „spionul” din vestiar, după ce Abramovici a aflat mai multe probleme ale fotbaliștilor.
