Setea de putere



Setea de putere
Setea de putere

Timp de aproape trei săptămâni divizia sport AMG din cadrul Mercedes Benz a pus pe jar atât presa de specialitate cât și pasionații de mașinii sport. Prin intermediul unui microsite dedicat exclusiv proprietarilor de modele AMG, tunerul german a postat o fotografie cu un vehicul acoperit sub o husă de pânză lăsând să se înțeleagă intenția lansării în viitorul apropiat a unui nou vehicul performant. Silueta mașinii era foarte greu de distins, ca urmare a unui camuflaj excelent realizat, cu ajutorul computerului. Dacă jurnaliștii au fiert la propriu încercând să afle ce a pregătit AMG, fanii și-au exprimat pe forum păreri mai mult sau mai puțin avizate. Puțini au ghicit identitatea mașinii. Astăzi avem confirmarea din partea Mercedes Benz. Noul model este CL 65 AMG. Coupe-ul sport se alătură unui vehicul aproape similar ca estetică CL 63 AMG, dar mult mai feroce pe șosea. Dezvoltarea acestui proiect a avut în vedere introducerea unui motor mai puternic, reutilarea habitaclului și creșterea performanțelor. Punct ochit, punct lovit. Noul coupe este echipat cu propulsorul V12 de 6.0L capabil să aloce 612 CP. Este practic același agregat prezent pe limuzina de lux S Klasse AMG.
Cu un demaraj fulminat de la 0 la 100 km/h, realizat în 4.4 secunde, unitatea pe benzină impresionează prin valoarea cuplului motor de 1000 Nm ( limitat electronic ) disponibil în plaja 2000 și 4000 rpm. Viteza maximă, 250 km/h este și ea limitată electronic. Restul performanțelor nu au fost comunicate. Nici nu era nevoie. O bestie ca aceasta nu poate decât să mănânce asfaltul indiferent de treapta de viteză în care rulăm. În privința atmosferei interioare, AMG a încercat să ofere ceva special, deoarece CL 65 AMG este un model special. Nu că ar avea cea deosebit față de alte creații lansate până acum dar modelul aflat în discuție coincide cu împlinirea a patru decenii de activitate pentru divizia sport AMG. Așadar CL 65 este un model aniversar, o ediție specială, iar germanii au gândit să producă în total doar 40 de exemplare care coincid cu cei 40 de ani de existență. „Schimbarea prefixului” cum spunem noi românii, este marcată de acest super-model la fel de special și la interior. Tapițeria din piele Nappa și Alcantara este oferită în două nuanțe care contrastează cu inserțiile din carbon de o calitate superioară. Logo-ul V12 își pune amprenta și în habitaclu unde este dispus pe tetiere. Nu am întrebat de preț. Cui îi pasă? CL 65 AMG este pentru cei însetați de pasiune și putere.