Setea de înnoire duhovnicească

„Iisus, intrând, trecea prin Ierihon. Și iată un bărbat cu numele Zaheu, și acesta era mai-marele vameșilor și era bogat; și căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, fiindcă era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să îl vadă, căci pe acolo avea să treacă” (Lc. 19, 1-4).
Vameși se numeau strângătorii impozitelor. Ei puteau dobândi bani pe cale nedreaptă la strânsul impozitelor, și o făceau. Erau cruzi și lacomi, jefuiau poporul, iar poporul îi ura. Însuși cuvântul „vameș” ajunsese pentru popor totuna cu „păcătos”. Zaheu era mai-marele vameșilor, și asupra lui apăsa și mai greu ura poporului decât asupra vameșilor de rând – dar iată că omul acesta păcătos s-a aprins de dorința să-L vadă pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atât de multe. Când Domnul a trecut pe lângă pomul unde ședea Zaheu, El S-a oprit deodată și a grăit: „Zaheu, coboară mai repede din pom și mergi acasă, fiindcă astăzi trebuie să vin la tine”.
Pentru ce Domnul, trecând printr-o mulțime uriașă de popor, și-a întors dintr-o dată luarea-aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe nume? Fiindcă Domnul, Atoateștiutor fiind, cunoștea nu doar numele lui Zaheu, ci și inima lui, și dorințele lui.
Conștiința lui păcătoasă era mișcată ca niciodată
Dar ce s-a întâmplat în sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care, asemenea lui, trăiesc în nedreptate, de Dumnezeu nu se tem și nu se rușinează de nimeni (v. Lc. 18, 2)? Sufletul lor păcătos nu cunoaște odihnă nici ziua, nici noaptea. Cât de greu este pentru ei să îndure disprețul și ura poporului! Propria conștiință le roade fără încetare, ca un vierme crunt, inima – dar patima banilor înăbușă totul. „N-au decât să ne disprețuiască”, spun ei, „în schimb suntem bogați. Avem de toate”. Credeți că e ușoară o viață ca aceasta? Nu, ci e foarte grea. Greu este să înăbuși mereu glasul conștiinței. Greu este să duci povara urii și disprețului oamenilor. Așa era și cu sufletul nefericitului Zaheu. Dar de ce dorea el atât de puternic să îl vadă pe Domnul Iisus Hristos, de ce s-a suit în smochin ca să-L privească măcar din depărtare? Din simplă curiozitate? Nu: el simțea și știa cât de Mare și Sfânt este Domnul Iisus Hristos. El auzise despre marile Lui minuni, despre redarea văzului orbilor, despre învierea morților, și sufletul lui păcătos tresaltă.
Nu simpla curiozitate îl atrăsese, ci dorința tare de a privi măcar la Cel mai sfânt decât toți sfinții, la Cel atât de nesfârșit potrivnic întunecării și nedreptății propriului lui suflet. Conștiința lui păcătoasă era mișcată ca niciodată. El năzuia să-L vadă pe Prorocul Cel minunat, asemenea Căruia lumea încă nu cunoscuse, și în inima sa gândea: „Dar eu, păcătosul, voi rămâne încurcat și pe mai departe în viața aceasta ticăloasă, pentru care oamenii mă urăsc și mă disprețuiesc?”
Iar Domnul știa ce cotitură avusese loc în sufletul lui păcătos, știa că acest suflet nu este greu de mântuit. Tocmai de aceea S-a și hotărât să meargă în casa lui Zaheu. Zaheu s-a dat jos repede din pom și a fugit acasă pentru a-L primi pe Domnul Iisus Hristos. După aceea, cutremurat de vizita lui Hristos, a stat înaintea Lui si, lepădând îndată și cu hotărâre lăcomia sa de bani, a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, și dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit (Lc. 19, 8).
„Oare nu suntem toți datori să ne pocăim din toată inima, asemeni lui Zaheu…?
Iată ce pildă de adâncă pocăință; iată cât de adânc a cutremurat sufletul acestui om păcătos cercetarea dumnezeiască. Tocmai la el, un păcătos atât de ticălos, disprețuit de oameni, să vină însuși Domnul Iisus Hristos?! Dar Domnul ce a răspuns? Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam (Lc. 19, 9).
Așadar, Zaheu, om păcătos, mânat de nevoia simțită lăuntric a renașterii duhovnicești, a început să caute întâlnirea cu Hristos – și această întâlnire a avut loc, aducând mântuire casei lui. Sfânta Biserică ne îndeamnă să-L căutăm pe Domnul urmând pilda lui Zaheu, să înviem în sufletul nostru frica de Dumnezeu dându-ne seama de păcătoșenia noastră și de nevoia pocăinței și înnoirii.
Dar noi, spuneți-mi, oare puține păcate avem? Oare nu suntem toți datori să ne pocăim din toată inima, asemeni lui Zaheu, și, asemenea lui, să ne plătim datoriile față de cei pe care i-am necăjit? Să ne fie pildă întotdeauna această întoarcere la credință a mai-marelui vameșilor. Să ne străduim și noi, când ne va cerceta Domnul în chip nevăzut, să Îl primim așa cum L-a primit Zaheu și să ne învrednicim de aceleași cuvinte pe care le-a auzit el. Amin.
Hristos ne cheamă la pocăință
Sfânta Biserică ne cheamă să pătrundem în tâlcul istorisirii evanghelice despre Zaheu. Aș vrea să vă atrag luarea-aminte asupra următoarelor ei momente. Când Domnul Iisus Hristos, trecând pe lângă Zaheu, s-a oprit și l-a chemat pe nume ca pe un prieten, ca pe un cunoscut vechi: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân (Lc. 19, 5), ce vifor a cutremurat pe neașteptate inima păcătosului vameș? „În casa mea vrea să vină acest Sfânt al sfinților, acest Făcător de minuni? Așadar, nu îi este scârbă de mine?” Totul s-a răsturnat deodată în inima lui: a devenit dintr-o dată alt om.
„De ce”, veți întreba, „s-a petrecut în el o astfel de schimbare?” Deoarece cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura… dintre încheieturi și mădulare (Evr. 4, 12), într-un anume fel el taie omul în două dintr-o dată, schimbând totul în el. Puterea chemării Domnului, puterea dragostei dumnezeiești e nesfârșit de mare. Ea a pricinuit o astfel de întorsătură nu doar în sufletul lui Zaheu, ci și în sufletul unui alt vameș – Levi, ce mai apoi a devenit sfântul apostol și evanghelist Matei.
(www.sarbatori-crestine.ro)