De anul viitor

Serviciul de imagistică din Spitalul Județean Suceava va fi externalizat



Doina Ganea Motan
Doina Ganea Motan

– Directorul general al spitalului, dr. Cristian Irimie, a spus că au început deja discuțiile preliminare pentru realizarea parteneriatului public – privat
– „Demersurile sînt începute pentru că a fost evaluată dotarea tehnică la ora actuală, săptămîna trecută, precum și amplasamentul”, a declarat directorul medical, dr. Doina Ganea Motan
Conducerea Spitalului Județean de Urgențe Sf. Ioan cel Nou Suceava a început demersurile necesare pentru externalizarea serviciului de imagistică din cadrul unității sanitare sucevene. Directorul medical adjunct al Spitalului Județean, dr. Doina Ganea Motan, a declarat că în cursul săptămînii trecute s-a făcut o evaluare a aparaturii și a dotărilor existente, în vederea realizării unui parteneriat public – privat cu o firmă de profil. Întrucît spitalul din municipiul Suceava nu dispune de resursele financiare necesare asigurării service-lui computerului tomograf, precum și achiziționării de noi aparate medicale moderne, șefii unității intenționează ca, odată cu debutul noului an și cu venirea unui nou buget, să transfere serviciul de imagistică unei firme potente din punct de vedere financiar. “Avînd în vedere incapacitatea de plată a spitalului pentru service-ul computerului tomograf, pentru că nu se acceptă o plată eșalonată, în rate, ne gîndim să realizăm un parteneriat public privat în acest sens. În perspectivă, și nu foarte îndepărtată, sper să realizăm parteneriatul public privat pe serviciul Imagistică. Demersurile sînt începute pentru că a fost evaluată dotarea tehnică la ora actuală, săptămîna trecută, precum și amplasamentul”, a declarat dr. Doina Ganea Motan. Potrivit acesteia, pînă în momentul de față s-au stabilit datele tehnice necesare pentru punerea în operă a unui parteneriat public privat cu o firmă specializată, urmînd ca după 1 ianuarie 2006 să se organizeze licitația pentru alegerea partenerului care vine cu oferta cea mai bună. Practic, ca și în cazul serviciului care asigură analizele de laborator care a fost preluat de firma Synevo, și acest serviciu va fi externalizat. „În perioada imediat următoare se vor face celelalte demersuri care vor duce la o externalizare a serviciului de imagistică, nu numai a celui de radiologie, cu o dotare corespunzătoare nevoilor actuale de investigație IT, adică tomograf computer care să fie performant, nu ca cel care a picat de curînd. În afară de tomograf, într-o primă etapă va fi inclus serviciul de CT, de ecografie Dopler, angiografie, scintigrafie osoasă, mamografie care să permită efectuarea puncțiilor pentru diagnosticul afecțiunilor sînului și ostedensiometrie. În etapa a doua, în funcție de posibilitățile investitorului, se va introduce RMN – rezonanță magnetică nucleară”, a explicat directorul medical al Spitalului Județean. Însă, pentru ca o firmă de profil să aducă aparatură medicală modernă la spitalul sucevean, unitatea sanitară trebuie să respecte niște norme care prevăd spații de anumite dimensiuni și pereți care să fie de o anumită grosime. Aceste date tehnice de construcție care trebuie respectate presupun reamanajarea spațiilor pe care conducerea spitalului a stabilit că le poate oferi pentru „simplificarea lucrurilor, ca să nu apelăm la o construcție nouă în parc, cum am gîndit-o inițial.” „Nu va fi vorba de o construcție nouă, vom folosi spațiile existente în incinta corpului spitalului nou, ceea ce este mai bine pentru pacienții internați”, a mai spus dr. Doina Ganea Motan. Directorul general al Spitalului Județean, ginecologul Cristian Irimie, a spus că deși unitatea pe care o conduce nu este dotată corespunzător și nu poate asigura un service de calitate aparaturii medicale, dacă Consiliul de Administrație nu va aproba parteneriatul, nu se va putea face nimic pentru îmbunătățirea acestui sector de activitate. „Au început discuțiile preliminare pentru un parteneriat public privat pentru serviciul de imagistică. În momentul în care vom avea un buget nou putem organiza o licitație la care poate participa oricine, chiar și firme locale. Aparatura de care avem nevoie este foarte scumpă, dar există persoane interesate să investească la Spitalul Județean Suceava”, a subliniat dr. Cristian Irimie. Oncologul Ganea Motan consideră că, în momentul de față, nu este nici o posibilitate să se achiziționeze prin intermediul Ministerului Sănătății aparatele de imagistică amintite mai sus. „În condițiile în care aceste lucruri se întîmplă, putem spune că se ajunge la o dotare pentru diagnosticat de performanță, chiar peste Iași, diagnostic de performanță fără de care nu se poate descurca nici una dintre specialități, nu mai vorbim de Neurologie, Neurochirurgie, Cardiovasculare”, a concluzionat directorul medical al celui mai mare spital din județ.