În dorința de a arăta ce comunicare bună există în cadrul instituției pe care o conduce, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, dr. Daniel Martiniuc, a numit nu unul, nu doi, ci nu mai puțin de 12 purtători de cuvânt.
Practic, dacă o instituție ca Poliția Suceava, cu 1.200 de angajați, are un singur responsabil de relațiile cu presa sau dacă o unitate sanitară precum Spitalul de Urgență Suceava, cea mai mare din județ, cu circa 1.300 de salariați, a desemnat pentru comunicarea cu mass media tot o singură persoană, Serviciul de Ambulanță Suceava, cu 330 de cadre angajate, a bătut recordul prin nominalizarea a 12 persoane autorizate să discute cu presa.
Este vorba de doctorii Daniel Martiniuc, Mirela Frățeanu, Nicu Bălții, Laurențiu Rendiuc și asistenta Lidia Papuc în Suceava, dr. Ana Sofian în Gura Humorului, dr. Elena Gora în Rădăuți, dr. Cristina Tabarcea în Vatra Dornei, asistenta Gabriela Tureac în Câmpulung Moldovenesc, asistenta Mihaela Ivan în Fălticeni, Constantin Leca în Broșteni și Stelian Ciobaniuc în Siret.
Dr. Martiniuc, disponibil doar pentru o parte a presei
Deși se numără printre cei care ar trebui să se ocupe de relațiile cu presa, problema de comunicare pleacă chiar de la directorul Martiniuc. Jurnaliștii ce nu contenesc cu laudele la adresa sa, relatând doar despre cât de bine merge treaba la Ambulanță, sunt luați în considerare, iar cei care sesizează și sincopele din activitate primesc etichete de genul „mincinoși” și „neprofesioniști”, având parte și de un tratament sfidător.
Contactat de Monitorul de Suceava vizavi de motivele care l-au împins să numească 12 responsabili de relațiile cu mass media, dr. Martiniuc a demonstrat că, cel puțin în ceea ce-l privește, lista în cauză nu este valabilă decât pentru o parte a presei, declarând scurt că „ați scris o minciună sfruntată și am încetat orice colaborare”.
Motivele de supărare ale managerului de la Ambulanță
Prin respectiva afirmație, managerul de la Ambulanța Suceava și-a exprimat nemulțumirea cu privire la publicarea în paginile cotidianului nostru a unui articol cu privire la modul în care ar fi fost gestionat, de către angajații acestei unități sanitare, cazul unui bărbat căzut în stradă (caz semnalat și subsecretarului de stat în Ministerul Sănătății, dr. Raed Arafat, care l-a contrazis pe directorul Martiniuc în privința anumitor chestiuni).
Într-o discuție separată, tot cu reprezentanții Monitorului, Martiniuc a fost la fel de virulent, de această dată oful său pornind de la relatarea despre cazurile apărute pe fondul caniculei, pe care în calitatea sa de manager avea obligația de a le raporta la Direcția de Sănătate Publică, înainte ca presa să afle despre apariția lor și să le aducă la cunoștința populației, lucru pe care, însă, nu l-a făcut și pentru care a fost luat la întrebări de autoritățile sanitare.