În urma controlului ASP

Serviciul Aprovizionare de la Spitalul Județean va fi reorganizat



– La Serviciul Administrativ a fost numit un nou șef cu delegație, postul fiind vacant în urma demisiei lui Vasile Bujoreanu
Serviciul Aprovizionare de la Spitalul Județean Suceava urmează a fi reorganizat, după ce Autoritatea de Sănătate Publică a depistat numeroase nereguli în activitatea acestuia. Așa a anunțat ieri directorul medical al spitalului, doctor Doina Ganea Motan, care a precizat că doi dintre angajații care în prezent lucrează în cadrul serviciului menționat vor fi redistribuiți din cauză că nu au studiile necesare ocupării posturilor respective. Directorul medical al spitalului a spus că în locul acestora ar trebui să se angajeze tineri cu studii și care să aibă noțiuni de operare pe calculator, dar că va fi foarte greu să se găsească doritori pentru posturile respective.
La Serviciul Administrativ al spitalului a fost numit un nou șef, cu delegație, postul fiind vacant în urma demisiei lui Vasile Bujoreanu, care a renunțat la funcție după scandalul cu stația de clorinare.
În locul acestuia a fost numită pentru 3 luni de zile, perioadă în care se va afla în probe, Dalia Mureș, fostă asistentă a farmaciei din ambulatoriul unității sanitare și una dintre candidatele la funcția de director de îngrijiri. Doina Ganea Motan a declarat că Dalia Mureș îndeplinește condițiile pentru ocuparea funcției de șef al Serviciului Aprovizionare, fiind absolventă a facultății de Administrație Publică.
În urma controlului efectuat de ASP Suceava la spital s-au depistat o multitudine de deficiențe, care constituie un factor de risc pentru declanșarea unor evenimente epidemiologice nedorite de tipul focarelor de infecții intraspitalicești
Trei persoane cu funcții de conducere din spital au fost amendate de către Inspecția Sanitară de Stat ca urmare a unor deficiențe precum lipsa săpunului dezinfectant pentru pregătirea preoperatorie a bolnavilor (deficiență majoră, ținând cont că vorbim de un spital în care ajung cele mai grave cazuri din județ și în care se operează zi lumină), lipsa dezinfectantului pentru tegumentele personalului, epuizarea rezervei de alcool iodat la blocul operator și a lipsa dezinfectantului pentru plăgi. Au fost sancționați cu amendă de 2.000 de lei: șeful Serviciului Aprovizionare – Constantin Timofticiuc, directorul financiar contabil – Parascheva Maruseac și jurista spitalului – Corina Catană.
În vederea evitării repetării unor disfuncții în aprovizionarea spitalului, ASP i-a cerut managerul unității, Costică Dăscăliuc, efectuarea unei anchete administrative care să stabilească persoanele vinovate de această situație și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare.



Recomandări

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Echipamente pentru recuperare medicală, în valoare de 175.000 de euro, livrate Spitalului Clinic de Urgență din Suceava

Echipamente pentru recuperare medicală, în valoare de 175.000 de euro, livrate Spitalului Clinic de Urgență din Suceava
Echipamente pentru recuperare medicală, în valoare de 175.000 de euro, livrate Spitalului Clinic de Urgență din Suceava