Începând de săptămâna aceasta, sucevenii care au de rezolvat probleme care țin de protecția socială, de alocații pentru copii sau de autoritate tutelară, vor trebui să se deplaseze la sediul de Primărie din Burdujeni, unde a fost mutată Direcția Socială. Decizia de a muta acolo toate serviciile care țin de Direcția Socială este motivată de lipsa spațiilor din sediul Primăriei Suceava, situat vizavi de Parcul Areni, unde în ultimii ani s-au tot făcut diverse lucrări în urma cărora spații deschise, precum capete de holuri sau chiar holul de la parterul clădirii au fost transformate în birouri.
„Legislația și intrarea în UE ne-a obligat să înființăm multe servicii noi ori să suplimentăm numărul de locuri de la direcțiile existente. O mare problemă o avem și cu depozitarea numărului foarte mare de acte cu care trebuie să lucreze toate aceste direcții și servicii din Primărie. Tocmai de aceea am decis ca întreaga Direcție Socială să fie mutată în mini-Primăria de la Burdujeni, unde își are rostul, mai ales că majoritatea celor cu probleme sociale provin din acel cartier și acum le este mai simplu să ajungă acolo”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Toate cele patru servicii principale din cadrul Direcției Sociale sunt funcționale de astăzi la etajul I al Primăriei din Burdujeni, amenajată în clădirea fostului Cinematograf: Autoritatea tutelară – camera 1, Alocații – camera 2, Protecția Socială – camera 3 și Ajutoare sociale – camera 4.
Birou de registratură în Burdujeni
Șefa Direcției Sociale, Narcisa Marchitan, a precizat că în primele două – trei zile vor putea fi rezolvate doar cazurile de urgență, dar că până la sfârșitul săptămânii, toate serviciile vor putea funcționa la parametri normali:
„Pentru că abia ne-am mutat aici, se mai lucrează încă la instalarea rețelei intranet și Internet prin care avem legătură directă cu serverul Primăriei, tot acum urmând să ne aranjăm dosarele aduse de dincolo în noua cameră de arhivă. De asemenea, lucrăm la înființarea unui birou de Registratură aici, la Burdujeni, pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să meargă și în Centru, la sediul principal al Primăriei, pentru a pune o ștampilă. Toate serviciile pe care le aveau la dispoziție în vechea locație vor fi prezente și aici”.
Printre serviciile pe care le prestează Direcția Socială se numără realizarea de anchete sociale, în urma cărora se oferă drepturi suplimentare familiilor cu probleme, acțiuni de protecție a copiilor, acordarea alocațiilor de stat și a ajutoarelor sociale (inclusiv masa la Cantină), precum și preluarea și prelucrarea cererilor de acordare a ajutoarelor de căldură pentru familiile care se încălzesc folosind lemne, cărbune sau alți combustibili petrolieri.





