Sectorul de servicii și cel de producție din zona euro au coborât în noiembrie într-un ritm mai accelerat decât estimările inițiale, la minime record, determinând unii economiști să ceară Băncii Centrale Europene noi reduceri ale dobânzii de politică monetară pentru a combate efectele recesiunii. Astfel, potrivit indicelui Markit Eurozone Purchasing Managers, care măsoară activitatea economică a celor 15 state membre ale uniunii monetare, problemele economiei din zona euro par să se agraveze după ce regiunea a intrat oficial în recesiune săptămâna trecută, transmite Reuters.
Indicele Markit privind comenzile, alcătuit pe baza estimărilor directorilor de companii, a coborât la 43,3 puncte în sectorul serviciilor, cel mai redus nivel din cei zece ani de la lansarea indicatorului.
Indicativul se află sub pragul de 50 de puncte care separă creșterea economică de scăderea Produsului Intern Brut.
Autoritățile comunitare au anunțat, săptămâna trecută, că economia zonei euro a intrat în recesiune. Printre cele mai importante state membre ale uniunii monetare, Germania și Italia au declarat instaurarea recesiunii, iar Marea Britanie și Spania vor urma aceeași evoluție în trimestrul patru, estimează analiștii.
Totodată, indicele producției industriale a coborât la un nivel minim, de 36,2 puncte, în noiembrie, față de 41,1 puncte în octombrie. Economiștii estimau un nivel de 40,5 puncte.
Comenzile, atât pentru export cât și interne, au înregistrat cea mai mare scădere din istorie în luna noiembrie, Germania și Franța fiind printre cele mai afectate state ale zonei euro.
„Un singur cuvânt: teribil. La servicii ne așteptam, dar sectorul producției este un adevărat șoc, a scăzut mult”, a declarat Dominic Bryant, analist la BNP Paribas.
Situația impune noi reduceri ale dobânzii de politică monetară din partea BCE, după două scăderi consecutive de 0,5 puncte procentuale, în ultima lună, până la 3,25%.
„Așteptăm deja o scădere a dobânzii cu 0,75 puncte procentuale în decembrie și estimăm încă un punct procentual în prima jumătate a anului următor”, a spus Bryant.
Indicele compozit Markit a coborât la 39,7 puncte în noiembrie, față de 43,6 puncte luna precedentă.
Presiunile inflaționiste care au determinat BCE să crească dobânzile, ultima dată în iulie, dispar rapid, susținute de scăderea prețului petrolului.