ÎN SFÂRȘIT!

Șerșeniuc, după gratii



Cunoscutul interlop sucevean Adrian Thiel (Șerșeniuc) a ajuns în arestul IPJ Suceava, după ce aseară a fost arestat preventiv. După ce a încercat să „fenteze” prezența în fața judecătorilor Tribunalului în mai multe rânduri, motivând că se află internat la Spitalul de Psihiatrie din Socola, procurorii au emis joi seară un mandat de aducere pe numele lui, temându-se de faptul că acesta nu se va prezenta la Tribunal ieri la prânz, așa cum era stabilit. Astfel că, ieri dimineață, la prima oră, polițiștii de la Crimă Organizată au descins la Spitalul de Psihiatrie din Socola, de unde l-au „săltat” pe Șerșeniuc ca din oală. Acesta a fost adus în jurul prânzului la Tribunalul Suceava, iar la ora 14.00, după ce a sosit și avocatul său, s-a întrunit completul de judecători pentru a se stabili dacă se va accepta propunerea de arestare preventivă făcută de către procurorii DIICOT Suceava. Însă, după nici jumătate de oră, ședința a fost suspendată, motivul fiind acela că apărătorul interlopului sucevean a recuzat întreg completul de judecători, cerând înlocuirea acestuia. Cum pentru acest lucru a mai fost nevoie de aproape o oră, în jurul orelor 16.00 al doilea complet a preluat cauza. Și de această dată, ședința a durat destul de mult, mai ales după ce avocatul lui Șerșeniuc a încercat să demonstreze faptul că clientul său are grave probleme de sănătate pe care trebuie să le trateze de urgență. În jurul orelor 18.00, ședința s-a terminat, moment în care procurorul DIICOT a părăsit clădirea Tribunalului, iar cauza a rămas în pronunțare. Așteptarea pronunțării a durat nu mai puțin de două ore, iar în jurul orelor 20.00, Șerșeniuc a ieșit escortat de mai mulți polițiști de la Crimă Organizată și dus direct în arestul IPJ, după ce instanța a hotărât emiterea unui mandat de arestare preventivă de 29 de zile pe numele interlopului sucevean pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și constituire (sprijinire) de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni.
Șerșeniuc îi urmează în arestul Poliției pe ceilalți șase indivizi cercetați în același dosar, cinci dintre ei au ajuns în beciurile IPJ-ului pe data de 7 martie, iar un altul, fiind vorba despre deja celebrul Porcu’, a fost arestat la începutul acestei săptămâni. Anchetatorii susțin că toată rețeaua de traficanți de persoane, din care fac parte cei șapte, a activat, la nivelul municipiului Suceava, în perioada 2002-2004. Rețeaua, mai spun oamenii legii, avea legături în statele occidentale, îndeosebi în Germania și Austria. Membrii grupului, în cauză toți cei șapte, racolau minori și tineri, pe care îi transportau pe cheltuiala lor în Germania și Austria, unde îi obligau sau îi puneau să comită furturi din depozite, magazine și locuințe particulare.



Recomandări

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști
Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Au provocat accidente soldate cu câte cinci și trei morți, dar sunt cercetați în libertate și departe de sentințe care să le pedepsească inconștiența