Dezvoltare

Seringile de la FAMOS Suceava vor ajunge pe piața europeană



– În maxim o săptămână va începe producția unor noi tipuri de seringi
Seringile produse de SC FAMOS SA Suceava vor fi distribuite pe piața Uniunii Europene, a anunțat conducerea firmei cu capital italian Top Genko din Arad, cea care a cumpărat societatea suceveană.
Prezent ieri în Suceava, președintele Genko Italia, Vicenzo Nuzziello, a declarat că, după încheierea contractului cu AVAS privind achiziționarea FAMOS, principala preocupare va fi demararea investițiilor în modernizarea instalațiilor tehnologice, precum și în specializarea angajaților proprii. „Una dintre preocupările noastre de bază este dezvoltarea capacității de producție a fabricii și a calității produselor noastre. Iar în acest sens, avem deja specialiști care lucrează la un plan de dezvoltare al fabricii, astfel încât într-un termen cât mai scurt să putem ieși cu seringile FAMOS pe piața europeană”, a declarat Vicenzo Nuzziello.
Genko Italia intenționează să păstreze actualul număr de angajați ai FAMOS Suceava, dar și să depășească volumul de investiții în retehnologizarea fabricii stabilit prin contractul de achiziție.
În maxim o săptămână FAMOS Suceava va începe producția unor noi tipuri de seringi, care ar urma să fie comercializate în Uniunea Europeană. „Vom intra într-un program intens de modernizare a tehnologiei existente, astfel încât produsele noastre să poată fi competitive pe piața Uniunii Europene. Și asta deoarece considerăm că este posibil ca într-un termen foarte scurt să putem participa, cu seringile produse la Suceava, la licitațiile internaționale organizate pentru achiziționarea acestor produse. Mai mult, vrem ca în urma investițiilor făcute să devenim numărul unu pe piața din România atât în ceea ce privește calitatea seringilor ce urmează să le producem, dar și la vânzarea acestor produse”, a declarat Vicenzo Nuzziello.
Reamintim faptul că la începutul lunii septembrie a.c., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a vândut SC FAMOS SA Suceava pentru o sumă de 6,345 milioane de euro. Definitivarea tranzacției a avut loc la sfârșitul lunii august, când AVAS a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu SC Top Genko SA Arad, pentru un pachet de 24.606.813 acțiuni, reprezentând 98,7395% din capitalul social al S.C. Famos SA Suceava, prețul plătit fiind de peste un milion de euro. Potrivit contractului, cumpărătorul s-a angajat să păstreze numărul de angajați, dar și să realizeze investiții tehnologice de peste 5 milioane de euro în următorii 5 ani, investiții de mediu de 54.000 de euro, în termen de un an, și de peste 250.000 de euro capital de lucru în termen de maxim de 60 de zile de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, SC Top Genko Arad are obligația să determine firma FAMOS să achite toate datoriile către AVAS, în valoare de 718.316 lei, în termen de 60 de zile de la transferul dreptului de proprietate.



Recomandări

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni
Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Sesizare la Parchetul European privind achizițiile frauduloase de microbuze școlare electrice. 26 au ajuns și în Suceava

Sesizare la Parchetul European privind achizițiile frauduloase de microbuze școlare electrice. 26 au ajuns și în Suceava
Sesizare la Parchetul European privind achizițiile frauduloase de microbuze școlare electrice. 26 au ajuns și în Suceava