Sergentul român Ruxandra Rafail a condus echipa de supraveghere la primul zbor AWACS deasupra României

Sergentul român Ruxandra Rafail a condus echipa de supraveghere la primul zbor AWACS efectuat asupra României, în urma crizei din Crimeea, potrivit unui newsletter NATO, informează Mediafax. Consiliul Nord-Atlantic a decis, la 10 martie, efectuarea unor zboruri de supraveghere AWACS în spațiul aerian al României și în cel al Poloniei, ca urmare a evenimentelor din Ucraina. Totodată, Consiliul a anunțat că zborurile de supraveghere se vor desfășura pe rute și în zone prestabilite. Aceste misiuni sunt realizate de aparatele AWACS de la baza aeriană a NATO din Geilenkirchen, Germania.Prima misiune AWACS în spațiul aerian al României a avut loc la 14 martie, iar din echipaj a făcut parte și o româncă.Este vorba de sergentul Ruxandra Rafail, care a fost „Surveillance Controller”. „A fost grozav să lucrez într-o Componentă multinațională și în special în acest caz – să zbor pe deasupra țării mele și să o protejez”, a precizat Ruxandra Rafail, citată în newsletter-ul NATO.

Recomandări

Flutur le-a transmis celor de la Wizz Air că “suntem dezamăgiți de decizia de a reduce zborurile din Suceava” în condițiile în care aeroportul este în plină dezvoltare