Serena Williams a decis să pună punct sezonului său – presă



Serena Williams, jucătoarea care miercuri, 26 septembrie, a împlinit 37 de ani, a decis să pună punct sezonului său, anunță jurnaliștii de la Tennis World USA, citați de MEDIAFAX.
Aflată pe poziția a 11-a în Race to Singapore, la trei poziții și 625 puncte distanță de ultimul loc calificant la Turneul Campioanelor, americanca a decis să renunțe să mai lupte pentru a ajunge la Singapore.
Amenințată cu boicotul de către arbitri după scandalul din finala de la US Open, Serena Williams s-a retras „pe șest”, evitând să posteze informația pe conturile oficiale de pe rețelele de socializare.
Sportiva cu 23 de titluri de Mare Șlem în palmares a revenit în Top 20 mondial, deși a jucat doar 24 de meciuri, în 7 turnee, însă a pierdut ambele finale de Grand Slam pe care le-a disputat – la Wimbledon și US Open.
Dublă campioană la Beijing, la ediția inaugurală din 2004 și în 2013, Serena Williams a anunțat că nu va juca la China Open în 2018.
Simona Halep și Angelique Kerber sunt singurele jucătoare calificate matematic la Turneul Campioanelor.



Recomandări